La București, în zilele de 8 și 9 octombrie, în amfiteatrul „Ion
Heliade Rădulescu“ al Academiei Române, a avut loc Conferința națională de
plasmafereză. La eveniment au fost prezenți experți reputați în acest domeniu,
începând cu profesorul Valery A. Voinov, din Petersburg. Acesta a menționat că
în centrul în care își desfășoară activitatea au beneficiat de plasmafereză
peste 3.000 de pacienți până în prezent. Cu acest prilej, profesorul Voinov a
lansat și cartea „Plasmafereza“. Mi-am dorit enorm să-l cunosc personal și să
lămuresc unele probleme privind utilitatea acestei tehnici în oftalmologie,
specialitatea mea. Regretul ratării participării la această reuniune de
prestigiu a fost compensat de faptul că, grație mijloacelor tehnice moderne, am
putut viziona filmul manifestării. Aș sublinia calitatea elevată a
comunicărilor acestui congres, demne de orice manifestare internațională.
Plasmafereza își află utilitatea în toate specialitățile, putând
salva vieți atunci când este aplicată corect și la timp. În România, există
dotarea cu aparatura necesară acestei proceduri în toate centrele județene. În
acest context, este regretabil că încă mai mor pacienți cu poliradiculonevrită,
deși ar putea fi salvați prin această procedură miniinvazivă.
Pacienții dislipidemici sever se înscriu, de asemenea, printre
marii beneficiari ai procedurii, dar lista cuprinde și câteva alte sute de boli
din diverse domenii medicale.
În specialitatea pe care o practic, oftalmologia la interferență
cu endocrinologia, am fost impresionată de lucrarea tinerei colege Mara
Carsote, alături de intervențiile substanțiate ale lui Dan Perețianu. Nu mă
aventurez în alte domenii, deoarece nu-mi permit o trecere în revistă exhaustivă,
dar aș remarca prezentarea unei inovații tehnice valoroase, dubla filtrare
plasmaferetică, expusă de grupul de cercetători de la Sibiu (M. Sava, A. S.
Bereanu, I. Ilie).
Mă așteptam ca marele amfiteatru al Academiei Române să fie
arhiplin, cum s-ar fi întâmplat în oricare altă țară europeană, și îndeosebi în
Germania, Olanda, Franța sau Elveția, mai cu seamă că intrarea nu a fost
restricționată. Chiar și numai personalitatea profesorului Voinov ar fi trebuit
să atragă mulțimi de studenți și de rezidenți, categorii care au lipsit cu
desăvârșire, fapt remarcat și de prezidiu. Niciun doctorand în plasmafereză!
M-a întristat faptul că, în România, plasmafereza nu este
asigurată de Casa de Asigurări de Sănătate, așa cum este în Germania și,
probabil, pretutindeni în Uniunea Europeană.
Absolventă a Facultății de medicină din București, vizitez
adesea România. Iar în toate vizitele mă întreb unde învață studenții,
rezidenții și doctoranzii. Centrul național de documentare medicală (Biblioteca
Centrală Medicală) este cea mai prestigioasă bibliotecă medicală din țară, însă
aceasta nu pare frecventată de studenți sau rezidenți. Poate din cauza slabei
înzestrări cu fond de carte și revistă. Nici programul de funcționare nu pare
prea generos, centrul fiind închis în weekend.
Există un contrast evident cu vestul Europei, dar nu numai.
Biblioteca Facultății de Medicină din New York (Universitatea Columbia), fără a
fi de talie națională, este pur și simplu asaltată de tineri. Iar programul
este de 24 de ore din 24. Sălile centrului de documentare medicală din capitala
României sunt dezolant de goale.
Lipsa de interes are cauze multiple. Este cunoscut pretutindeni
faptul că tezele de doctorat sunt pur și simplu plagiate, deci realizate fără
efort, mai cu seamă în domeniul medicinii, poate cel mai puțin reformat sector
universitar. Și aceasta din urmă este o cauză majoră a lipsei de interes.
Calitatea prestației medicale este reflectată direct de nivelul de instruire
individuală permanentă a medicilor, alături de interesul și calitatea corpului
didactic medical din timpul studiilor. Sper, în interesul României, într-o
redresare a ambelor laturi.
