Cele mai multe evaluări ale efectelor directe privesc estimarea deteriorării clădirilor esenţiale. Cu toate acestea, experienţa a demonstrat că efectele indirecte sau pierderile rezultate din modificările fluxurilor economice duc la scăderea asigurării de servicii de sănătate, iar cererea suplimentară de asistenţă de urgenţă, pierderea oportunităţii de îngrijire a victimelor, absenţa intervenţiilor de prevenire şi control al bolilor care pot să apară în etapa după dezastru pot fi chiar mai importante decât distrugerile propriu-zise.
Plecând de la aceste premise, la nivel mondial se desfăşoară o acţiune susţinută, de promovare şi diseminare a politicilor şi strategiilor pentru ca spitalele să devină mai sigure în caz de catastrofe, cu scopul ca spitalul să rămână accesibil şi să funcţioneze la capacitate maximă şi în aceeaşi infrastructură, imediat după producerea unui fenomen cu distrugeri naturale extinse. Documentul programatic adoptat de Conferinţa mondială privind reducerea dezastrelor (Kobe, Japonia – 2005) direcţionează practicile sociale şi economice de promovare a obiectivului amintit, impunând garanţia ca toate spitalele noi să fie construite pe baza unor măsuri de protecţie care să asigure capacitatea funcţională în situaţii de dezastre, cu reducerea impactului efectelor negative. Se speră, totodată, în consolidarea aplicării regulilor de protecţie a unităţilor medicale existente, în special a celor care furnizează îngrijirile primare. Acestea din urmă ar trebui să protejeze şi să îmbunătăţească serviciile asigurate publicului. Autorităţile trebuie să asigure infrastructura de importanţă deosebită, cum ar fi şcolile, clinicile, spitalele, structurile de transport şi alimentare cu apă şi energie electrică, liniile de comunicaţie şi de transport, dar şi sistemele de avertizare în caz de catastrofe, pentru a le face rezistente la pericole.
Construcţii esenţiale
Unităţile sanitare, în special spitalele, sunt considerate construcţii esenţiale, fiind vitale pentru un răspuns de urgenţă şi de refacere după dezastru. Alături de celelalte instituţii cu responsabilităţi în timpul şi după un dezastru, sunt de o importanţă critică şi vitale pentru îngrijirea şi păstrarea sănătăţii populaţiei. Distrugerea sau afectarea semnificativă a capacităţii de operare a unui spital are un impact politic şi social semnificativ. Spitalele, dar şi celelalte clădiri considerate esenţiale – secţii de poliţie, centrale electrice, instalaţii de apă, staţii de comunicaţii, clădiri guvernamentale, centrele de planificare, coordonare şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, instituţii de învăţământ, posibile adăposturi temporare – trebuie să reziste la foc.
Unităţile medico-sanitare sunt confruntate cu o creştere importantă a cererii pentru servicii de îngrijire, imediat după dezastru. Astfel, după cutremurul din Northridge, California (1994), s-a constatat o creştere marcată a prezentărilor ambulatorii, de la 800 la 2.300 pe zi, iar cele de Ortopedie-traumatologie au ajuns de la 120 la 1.500, cifrele revenind la valorile iniţiale după 12 zile de la cutremur.
O altă caracteristică a spitalelor este conţinutul ridicat de echipamente – din care multe de înaltă tehnologie – aproape de două ori mai valoros economic decât clădirea propriu-zisă. În acest sens, ar trebui ca investiţiile în echipamente şi mobilier să fie însoţite de măsuri menite să reducă vulnerabilitatea structurală şi non-structurală a instituţiilor de sănătate, pentru ca un eveniment natural să nu poată afecta ireversibil aceste echipamente scumpe.
În cadrul proiectului arhitectural, vor fi preferate planşeele dreptunghiulare, cu densitate mare de ziduri, acolo unde este posibil, evitându-se cele compuse din aripi orientate în direcţii diferite (forme de H, U, S, T, L etc.).
Multe unităţi, ca urmare a extinderii şi a modificărilor, au crescut într-un mod întâmplător. Expansiunea, reabilitarea şi remodelarea trebuie să îndeplinească criteriile de siguranţă din prezent, cu menţinerea relaţiilor funcţionale şi cu respectarea fluxurilor existente, conform reglementărilor naţionale din domeniul construcţiilor şi standardelor de structuri, instalaţii sanitare, instalaţii electrice şi speciale. În lucrările de extindere, atunci când se încorporează pereţii interiori, aceasta trebuie să ducă la creşterea nivelului de rezistenţă a clădirii. Nu vor fi eliminate elemente structurale (stâlpi, grinzi şi pereţi) şi trebuie să se pună în aplicare măsurile de atenuare a efectelor negative ale dezastrelor, pentru a se asigura rezistenţa la un cutremur de mare magnitudine şi controlul distrugerilor.
Revenind la exemplul recent din Haiti, un studiu nord-american asupra situaţiei din America Latină şi Caraibe avertiza, în urmă cu câţiva ani, asupra faptului că spitalele din regiune au un timp de funcţionare mai mare de patruzeci de ani, astfel că este important să se ia în considerare, la evaluarea vulnerabilităţii şi consolidarea acestora, faptul că la construcţia multor clădiri nu s-au aplicat regulile de proiectare antiseismică. De altfel, 50% din spitalele cuprinse în cercetare aveau vârste de 26–50 de ani, 25% de 10–25 de ani, 19% din spitale de 51–100 de ani, 4% având chiar peste un secol de existenţă.
Aspectele de inginerie şi arhitectură amintite anterior ar trebui să fie dublate de alte măsuri de reducere a vulnerabilităţii funcţionale şi organizatorice, cum ar fi o semnalizare adecvată, care să permită identificarea rapidă şi uşoară a diferitelor secţii şi servicii de îngrijiri de sănătate. Indicatoarele trebuie să fie completate cu semnalizarea căilor de evacuare de urgenţă, interdicţiilor şi a echipamentelor de protecţie împotriva incendiilor. În diferitele zone ale clădirii trebuie marcate rutele de evacuare către locurile de siguranţă, din interiorul sau exteriorul acesteia. Pericolele specifice şi conductele prin care circulă fluide periculoase trebuie să fie clar identificate. Uşile de evacuare de urgenţă se vor deschide în direcţia fluxului anticipat, pentru a evita producerea de incidente.
Un alt aspect important este prevenirea şi stingerea incendiilor. Echipamentele trebuie să fie disponibile şi identificate corect (cutii cu furtune, hidranţi etc.).
Adoptarea şi diseminarea de planuri de răspuns în caz de catastrofe sunt esenţiale, dar planurile respective trebuie să fie constant revizuite şi testate prin exerciţii de simulare care să implice întregul personal, exerciţii desfăşurate în colaborare cu alte instituţii din proximitate şi cu structurile de apărare civilă, pompieri şi celelalte entităţi implicate în operaţiunile de salvare şi transport al răniţilor.
Concluzii
Punerea în aplicare a măsurilor de prevenire şi de atenuare a efectelor negative ale dezastrelor în unităţile medicale poate avea mari beneficii economice, sociale şi politice, cu fonduri simţitor mai mici decât investiţii pentru reabilitarea sau reconstruirea unor structuri avariate.
Desfăşurarea mijloacelor adecvate pentru a face faţă situaţiilor de urgenţă şi dezastre, într-un mod eficient şi rapid, constituie obiectivul principal în managementul dezastrelor şi este o condiţie obligatorie pentru ca unităţile medico-sanitare, sistemul de sănătate să poată asigura o asistenţă
medicală de calitate pentru populaţie, în orice situaţie.
De asemenea, este importantă participarea comunităţii academice implicate în procesul de punere în aplicare a politicii de construire de spitale, cu asigurarea condiţiilor de siguranţă în caz de catastrofe, prin: • cercetarea de noi tehnici şi metodologii de şi construcţie • formarea resurselor umane • sensibilizarea comunităţii academice şi a societăţii de riscul dezastrelor • dezvoltarea şi difuzarea de acţiuni eficiente preventive şi de atenuare a avarierii structurilor de îngrijire a sănătăţii.