Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Pneumologie sau ftiziologie?

Viața Medicală
Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN vineri, 19 august 2011

   Nu credeam că va fi nevoie vreodată să scriu un astfel de articol, dar evenimentele din ultimele luni mă obligă să transpun în fraze reflecţiile mele şi ale colegilor mei, ale tuturor colegilor mei din Societatea Română de Pneumologie, deoarece se reiau discuţii vechi, anacronice, încercându-se denaturarea mersului natural al acestei specialităţi, al pneumologiei. (...)
 

   Nu credeam că va fi nevoie vreodată să scriu un astfel de articol, dar evenimentele din ultimele luni mă obligă să transpun în fraze reflecţiile mele şi ale colegilor mei, ale tuturor colegilor mei din Societatea Română de Pneumologie, deoarece se reiau discuţii vechi, anacronice, încercându-se denaturarea mersului natural al acestei specialităţi, al pneumologiei.
   Dacă aveţi curiozitatea să vă uitaţi în jur, la vecinii noştri, unii „europeni“, alţii „non-europeni“, dar toţi cu condiţii de viaţă relativ similare, cu standarde apropiate, nu veţi găsi nicăieri această discuţie despre reîntoarcerea la ftiziologie. Nici chiar în ţările ex-sovietice nu mai există această problemă.
   La noi, în România, ultimul an pune în pericol personalitatea pneumologiei româneşti. De ce? Ar trebui să ne uităm la evenimentele derulate sub ochii îngăduitori ai oficialităţilor. Astfel, multe din spitalele de pneumologie sau pneumoftiziologie şi-au pierdut personalitatea juridică în ultimele luni, multe au devenit secţii exterioare ale altor spitale judeţene sau municipale sau au pierdut o parte din paturi, care au fost transferate în alte părţi. Chiar Institutul de Pneumologie „Marius Nasta“, locul unde se rezolvă cazurile extrem de dificile cu viză pneumologică, punctul terminus pentru orice problemă din domeniul pneumologiei, era în curs de a dispărea ca entitate.
   În multe locuri se discută despre obligaţiile pneumologilor de a trata doar cazurile de tuberculoză, iar bolile netuberculoase să fie lăsate în grija medicilor internişti. Se vehiculează în continuare, de către unii manageri, necesitatea de a face plata diferenţiată a colegilor în funcţie de rotaţia impusă artificial pe secţie de ftiziologie sau pneumologie. Unii chiar au făcut acest pas, nemaivorbind şi de un subiect mai vechi – catalogarea colegilor pneumologi din dispensare, în mod artificial, în ftiziologi, care în timpul de lucru trebuie să vadă doar pacienţi cu tuberculoză, redevenind cumva pneumologi, dacă doresc, în afara programului, atunci fiind permis să consulte şi cazurile de pneumologie.          
   Care sunt realităţile în teren?
   Dacă analizăm prima provocare – tuberculoza şi încercăm să mergem începând cu Bucureştiul spre cele mai ascunse colţuri ale ţării, găsim aceleaşi realităţi. Tuberculoza, din punctul de vedere al prevalenţei, este în scădere. Cine sunt responsabilii acestei scăderi? Aceiaşi pneumologi care de ani de zile robotesc şi ca ftiziologi fără a încerca să se simtă discriminaţi şi fără a încerca să vadă diferenţele artificiale impuse. Niciodată în istoria medicinii româneşti nu s-a pus problema ca medici de alte specialităţi – infecţionişti, epidemiologi etc. – să fie responsabili de diagnosticul, terapia şi monitorizarea acestei categorii „defavorizate“ de pacienţi, cu tuberculoză. Întotdeauna acest lucru a fost făcut, cu dăruire, de colegii noştri pneumologi.
   De fapt, dacă se face o cercetare în spitalele de pneumologie, se vor găsi aceste cazuri, multe din ele cu probleme sociale majore (peste 50%), care sunt tratate de colegii pneumologi fără discriminare, cu abnegaţie, căutând rezolvări uneori imposibile pentru aceşti pacienţi fără venituri sau domiciliu. Aceste probleme sociale – tuberculoza diagnosticată la pacienţi fără venituri, fără suport familial, de multe ori oameni ai străzii, etilici – s-au amplificat prin măsurile luate în ultima vreme. Aceşti pacienţi, după ce stau internaţi 40 de zile (spitalizare impusă de Ministerul Sănătăţii şi de Casa de Asigurări), nu au unde să se ducă ulterior. Cum să fim siguri că nu dispar din peisajul terapeutic şi că vor urma cele şase luni de tratament (sau mult mai mult pentru cei cu recidive ale bolii)? Până acum, rezolvam această problemă în sanatorii, unde pacienţii stăteau lunile necesare până la sfârşitul tratamentului, şi astfel aveam convingerea că „se negativează“. Dacă nu se va mai putea face acest lucru, deoarece în unele judeţe activităţile pneumologice s-au restrâns drastic, inclusiv în sanatorii, aceşti pacienţi vor îngroşa rândurile non-complianţilor, vor deveni în continuare „bombe“ bacteriologice cu dezamorsare lentă, într-un sistem cu multe probleme bugetare.
   O altă consecinţă a non-complianţei este apariţia chimiorezistenţei la medicaţia antituberculoasă. Aici sunt foarte multe de spus. Izolarea pacienţilor se face în două mari servicii din ţară, când este vorba de multiple chimiorezistenţe, dar şi în sanatoriile care asigurau teritorial asistenţa acestor pacienţi, scurtând drumurile lor şi facilitând accesul acestora la tratament. Paliaţia pentru cazurile grave, terminale se făcea tot în aceste servicii. Alte specialităţi evită încrâncenat aceste forme de tuberculoză, chiar dacă au comorbidităţi severe, tot colegii noştri pneumologi (nu ftiziologi!) fiind cei care acordă îngrijirile necesare.
  Dacă privim problema bolilor cronice non-tuberculoase, precum BPOC, astmul bronşic, bronşiectaziile, supuraţiile bronşice, cancerul bronhopulmonar, fibrozele interstiţiale etc., ceea ce observăm pe teren este dramatic! Toate aceste cazuri aterizează în serviciile de „pneumologie“ mai târziu sau mai devreme; întotdeauna însă, în stadiile terminale, la momentul insuficienţei respiratorii, le regăseşti acolo, la colegii pneumologi.
   Dacă le luăm pe toate împreună, observăm din punct de vedere financiar o uriaşă încărcătură şi o povară bugetară greu de imaginat.
   Cel puţin trei categorii de afecţiuni (BPOC, infecţiile respiratorii şi cancerul bronhopulmonar) se vor regăsi şi în anul 2020 în lista primelor şapte afecţiuni cu cele mai mari costuri pentru sistemul de asigurări şi ministerele sănătăţii. România nu face excepţie de la această regulă.
   În loc să ne întrebăm dacă actuala reţea de pneumoftiziologie nu ar trebui amplificată pentru a face faţă provocărilor viitoare, noi discutăm cum să restrângem drepturile pneumologilor. Acest lucru se întâmplă în anul de graţie 2011, când, în calitate de membrii ai Uniunii Europene, ar trebui să avem oficial această specialitate – pneumologie – fără restricţii şi fără discuţii reluate, etern legate de obligaţiile medicului pneumolog. Nicăieri, în nicio ţară, nu se pune problema ca pneumologii să nu trateze cazurile de tuberculoză. În schimb, negarea dreptului de a practica pneumologia şi de a trata aceste afecţiuni respiratorii netuberculoase poate să aducă un scenariu care nu cred că va fi convenabil autorităţilor. Putem să le luăm pe capitole din punctul de vedere al previziunilor viitoare.
   Cancerul pulmonar prezintă rata cea mai mare de decese dintre toate tipurile de cancer, dată fiind agresivitatea sa; fără tratament adecvat, majoritatea pacienţilor decedează în primul an de la diagnosticare. Singurele servicii care au panoplia completă de investigaţii pentru diagnosticul cancerului pulmonar sunt actualele unităţi de pneumologie. Neconfirmarea cazurilor de cancer pulmonar va creşte dramatic, împiedicând colegii oncologi să demareze tratamentul adecvat pentru aceşti pacienţi.
   Să analizăm alte aspecte ale bolilor respiratorii obstructive, unde pneumologii au un cuvânt greu de spus. Servicii de bronhologie, de explorări funcţionale respiratorii şi tot ce derivă din interpretarea imagisticii în sfera patologiei respiratorii nu găseşti într-o simbioză perfectă decât în această zonă, a pneumologiei.
   Dacă priveşti aspecte legate de dificultăţile de diagnostic în bolile respiratorii sau cazurile-problemă, ele ajung întotdeauna ca ultimă staţie tot la pneumologi.
   Să nu mai vorbim de bronşiectazii, de fibroze interstiţiale, de sarcoidoză, de mucoviscidoza adultului, de abcese pulmonare, de empieme, de pleureziile de etiologie nedeterminată… Cine credeţi că se implică în managementul acestor boli? Tot amărâtul pneumolog, căruia i se pune la îndoială acum abilitatea de a manageria toate aceste afecţiuni.
   În final să privim punctul terminus al tuturor bolilor pulmonare – insuficienţa respiratorie. Unde ajung aceşti pacienţi? Ce fac celelalte specialităţi când descoperă astfel de cazuri? Pneumologul este privit ca îngerul păzitor, obligat să le preia. Acest lucru ne obligă să gândim şi în sens invers. De ce pneumologul are obligaţia doar a cazurilor severe şi a celor nerezolvate? Poate că responsabilii de strategiile viitoare în medicina românească ar trebui să mediteze la aceste aspecte practice şi să redea statutul pe care-l merită pneumologul român. Poate că toate acele memorii – depuse de Societatea Română de Pneumologie şi de Comisia de specialitate – ar trebui luate serios în considerare; ar trebui să declanşeze reflecţii utile pentru viitorul pneumologiei româneşti.
   Nu faceţi să dispară această specialitate prin invocarea unor motive de plată din două programe diferite (cel de tuberculoză şi cel al Casei de asigurări), nu învrăjbiţi managerii de spitale cu salariaţii lor, nu împărţiţi pneumologii în ftiziologi şi neftiziologi prin argumente pecuniare! Plata acestei greşeli de strategie s-ar materializa pe viitor într-o dramă a tuturor pentru o specialitate medicală care în orice vremuri şi sub orice regim va avea un cuvânt greu de spus.
   În Europa anului 2011 există pneumologi specialişti în pneumologie! Oare nu putem face parte şi noi din ea?!

 
 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.