Formarea medicilor stomatologi în universităţi trebuie să asigure o pregătire corespunzătoare teoretică și practică. Pentru aceste activităţi există standarde și reglementări de ordin legislativ.

În Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind recunoașterea calificărilor profesionale sunt prevăzute normele pentru recunoașterea reciprocă a calificărilor profesionale între ţările Uniunii Europene. În secţiunea 4, care se referă la medicul stomatolog, la Art. 34 este reglementată formarea de bază ca medic dentist. Listele de materii obligatorii sunt cuprinse în anexa V a directivei.

Formarea de bază trebuie să garanteze că viitorul medic stomatolog a dobândit cunoștinţele necesare și a învăţat să execute procedurile practice ale profesiei.

Teoria merge bine. Cunoștinţele de specialitate se învaţă foarte bine în facultăţile de profil. Practica clinică de specialitate este însă deficitară. Aceste stagii trebuie să fie activităţi practice și clinice desfășurate în cabinete stomatologice și aplicate la pacienţi.

Legea Educaţiei naţionale nr. 1 din 2011 este foarte clară din acest punct de vedere. Practica studenţilor trebuie să se desfășoare într-un cadru adecvat domeniului și specialităţii studenţilor.

Medicul stomatolog primește dreptul de liberă practică după obţinerea licenţei, fără a fi condiţionat de rezidenţiat sau de experienţa profesională prealabilă. Așadar, absolventul trebuie să aibă dobândite abilităţile practice necesare exercitării profesiei în regim liberal, adică trebuie să fi făcut în anii de studenţie proceduri clinice la pacient.

În ţările Uniunii Europene chiar așa se întâmplă. Unele state au chiar bareme de practică ce trebuie realizate în totalitate înainte de a primi diplomele de licenţă.

Public sau privat

Dincolo de perioada dramatică a pandemiei cu noul coronavirus, practica de specialitate a studenţilor facultăţilor de medicină dentară a avut tot mai mult de suferit de-a lungul anilor. Se pare că este peste puterea de înţelegere a administraţiilor universităţilor nevoia asigurării condiţiilor de practică clinică la pacient a studenţilor viitori medici stomatologi.

Parteneriatul cu mediul privat este cvasiinexistent. Asta în condiţiile în care stomatologia se practică în sistem privat în proporţie de peste 95%. Iar sistemul public de sănătate nu are posibilitatea de a asigura condiţiile necesare pentru servicii clinice de stomatologie cu implicarea nemijlocită a studenţilor.

Pentru a elimina obstacolele legislative invocate prin Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, Legea nr. 35 din 16 ianuarie 2019 pentru modificarea și completarea acesteia aduce precizări cât se poate de clare cu privire la practica de specialitate a studenţilor.

Astfel, în articolul nou introdus, 488^1, este stipulat: „Studenţii facultăţilor de medicină dentară/stomatologie care, în cursul pregătirii profesionale, conform curriculei universitare de specialitate, pentru a dobândi competenţele necesare unui medic dentist/stomatolog conform standardelor naţionale şi europene în vigoare, desfăşoară activităţi practice şi clinice adecvate, pe pacient, sub supraveghere competentă, îndeplinesc astfel baremele practice şi clinice specifice disciplinelor de profil”. Și totuși, de ce nu se întâmplă așa?

Ofertanţii de cursuri

Absolvenţii facultăţilor de medicină dentară se văd trimiși în „câmpul muncii” cu numeroase lacune de pregătire practică. De unde să înveţe cât mai repede și cu folos tehnicile de specialitate? Aici apar ofertanţii de cursuri cu hands-on.

Firmele din domeniul medical și stomatologic, dealerii de profil și oportuniști dornici de a câștiga bani repede și ușor oferă tot felul de programe de scurtă durată (una sau două zile) pentru tinerii medici încă naivi, dar dornici de-a învăţa.

Dacă universităţile i-au lăsat să se descurce cum pot, tinerii medici caută soluţii. Din nefericire, mult prea multe astfel de cursuri hands-on oferă mult mai puţin decât declară. În altă ordine de idei, unele cursuri oferă diplome cu titluri profesionale inventate, care nu se găsesc în lista oficială de titluri profesionale. Unele cursuri sunt ţinute de lectori cu experienţă profesională mult prea modestă.

Un curs creditat cu puncte de educaţie medicală continuă este în prealabil avizat de Colegiul Medicilor Stomatologi din România. Creditarea lectorului și a organizatorului sunt condiţionate pe baza unui regulament al activităţilor de educaţie medicală continuă. Acest regulament are rolul de a „filtra” furnizorii de educaţie medicală și lectorii în vederea asigurării calităţii actului educativ și protejării medicilor stomatologi.

Pentru a evita un astfel de control al autorităţii profesionale competente, cursurile se organizează adesea fără creditare, fără puncte de educaţie medicală continuă și fără avizul unei autorităţi competente din domeniu.

Atenţia și discernământul medicilor stomatologi trebuie să fie maxime în aceste situaţii pentru a evita cheltuieli de bani și irosirea timpului. De regulă, reclamele agresive făcute pentru astfel de cursuri sunt invers proporţionale cu valoarea și pertinenţa cursului. Este recomandată obţinerea de informaţii documentate despre organizatorul cursului și mai ales despre lectorul anunţat.

Citiți și: Dezastrul pentru care nimeni nu este pregătit – războiul nuclear