Spuneam într-un alt material că pandemia m-a ajutat să mă vindec de sindromul impostorului. În ultimul an, cantitatea și calitatea muncii personalului sanitar s-au modificat considerabil, iar sănătatea mintală nu a fost o excepţie.

Am muncit mult mai mult decât înainte și am avut sentimentul că sunt de folos, în mod imediat și cinstit. Dar ăsta nu e un lucru bun: înseamnă că rănile au fost mai multe și mai urgente și că medicina devine una de tranșee.

Și sentimentul meu de liniște e unul foarte înșelător: dacă privesc cu obiectivitate, nu am fost deloc pe cât de util m-am simţit. Și asta pentru că, în secolul XXI, există niște limite peste care medicul nu poate trece.

Medicul nu poate face treaba unei întregi echipe. Cu atât mai puţin a unui întreg sistem. Și sistemul a fost mai deficitar decât îl ţin eu minte să fi
fost vreodată.

Vorbind strict despre specialitatea mea, Sărbătorile au venit aducând un sac mult mai bogat decât de obicei în urgenţe, gânduri de moarte, sinucideri, abuzuri de alcool, psihoze. Am resimţit din nou, acut, lipsa unei echipe în comunitate.

Să o spunem direct: simţim cum deja întreaga comunitate pare să
sufere de o boală psihică. Am obosit de un deceniu de când o tot spunem obsesiv: România nu are psihiatrie de urgenţă; România nu are psihiatrie comunitară. Avem specialiști (probabil insuficienţi), dar nu un sistem coerent.

Folosim spitalul drept ceea ce nu este, un centru de criză. Spitalele, mai ales cele universitare, ar trebui să fie o concentrare de expertiză și academism, nu centre sociale. Privind înapoi, după o criză financiară și mai multe crize sanitare, chiar și la finalul celei mai mari din câte, probabil, vom vedea, nu s-a schimbat mare lucru în sistem.

De fapt, sistemul, suportând devierea de resurse către lupta împotriva COVID-19, a făcut mari pași înapoi, pe care îi vom resimţi foarte curând.
Dar e un An Nou. E o schimbare de guvernare. Și nu vom aștepta să ne pice vreun miracol din înălţimi.

Vom lua pixul în mână, ne vom rupe din timpul preţios pe care deja nu știm cum să ni-l mai drămuim între pacienţi și familie și le vom scrie guvernanţilor până când vom avea un răspuns. Altfel, vindecarea sindromului impostorului e doar o impostură. Altfel, liniștea mea e doar cea de dinaintea burnout-ului.