Sfârșitul anului 2016 a adus
noutăți importante în contextul legislativ al relației dintre
medic (furnizorul de servicii medicale) și pacient (consumatorul de
servicii medicale). Echitabil, legiuitorul nu face discriminări
între sectorul public/bugetar și cel privat din domeniul
serviciilor medicale. Pentru medicina dentară, aceste reglementări
au impact notabil, ele trebuind să fie cunoscute și aplicate corect
de medicii stomatologi.
Preponderent privată, medicina
dentară oferă servicii medicale de specialitate prin aproape 20.000
de medici dentiști și peste 16.000 de entități furnizoare de
servicii de medicină dentară. Este evident că la acest număr mare
de cabinete medicale, implementarea cerințelor Ord. m. s. nr.
1410/12.12.2016 privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii
drepturilor pacienților nr. 46/2003 și a Ord. m. s. nr.
1411/12.12.2016 privind modificarea și completarea Ord. m. s. nr.
482/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
Titlului XV „Răspunderea civilă a personalului medical și a
furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și
farmaceutice” din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul
sănătății trebuie susținută pentru o aplicare unitară și
conformă. Dar aceste reglementări ale relației medic–pacient se
adresează în egală măsură medicilor și pacienților.
Dacă până acum obținerea
acordului informat al pacientului era obligația administrativă a
medicului, prin impunerea unor formulare specifice în anexele
actelor normative această sarcină este în aparență simplificată.
În locul unui document, așa cum era până în prezent, acum sunt
impuse șapte formulare dintre care două sunt generale („Acordul
pacientului informat”, în Anexa nr. 1, și „Raport privind
asistența medicală acordată în situații de urgență” în
Anexa nr. 2 a Ord. m. s. nr. 1411/2016), iar cinci sunt specifice
(„Acordul pacientului privind filmarea/fotografierea în incinta
unității sanitare”, în Anexa nr. 1, „Acordul
pacientului/reprezentantului legal privind participarea la
învățământul medical”, în Anexa nr. 2, „Solicitare privind
comunicarea documentelor medicale personale”, în Anexa nr. 3,
„Declarație privind comunicarea documentelor medicale personale”,
în Anexa nr. 4 și „Declarație privind comunicarea documentelor
medicale personale”, în Anexa nr. 5 a Ord. m. s. nr. 1410/2016).
Aceste prevederi le considerăm benefice și apreciem că ele vor
reduce din vulnerabilitățile juridice ale medicului în fața
pacientului. Dar ele vor încărca programul de lucru al medicilor
dentiști. În cabinetele stomatologice, medicii sunt de regulă
singuri sau cel mult cu o asistentă.
Evident că pacienții sunt inițial
mai puțin informați privind aceste noi reglementări legislative
și, ca urmare, medicii le vor solicita completarea lor și le vor
explica atât contextul legislativ al obligativității completării,
cât și modul corect de completare al acestora, după caz, conform
anexelor de la cele două ordine ale ministrului sănătății.
Recomandăm ca medicii să pună la dispoziția pacienților
formularele necesare sau să le listeze la nevoie, în funcție de
dotarea cu aparatură de birotică a cabinetului.
La un rulaj mediu de opt pacienți,
această activitate va avea un consum de timp care trebuie gestionat
eficient de medicul-manager al cabinetului. Observația malițioasă
conform căreia medicul va consuma timp mai mult pentru gestionarea
completării documentelor decât pentru actul medical în sine este
pertinentă. Însă, acesta se dovedește a fi drumul spre creșterea
transparenței și încrederii în sistemul de sănătate! Sau, poate
nu?
Formularul de acord informat din
Anexa nr. 1 a Ord. m. s. nr. 1411/2016 nu conține rubrici destinate
explicit și exclusiv aspectelor privind costurile tratamentelor
propuse, care trebuie să fie achitate de pacient din bugetul
propriu. Practica judiciară a demonstrat că implicațiile
financiare ale actului medical sunt regăsite în numeroase spețe.
Ca urmare, astfel de informații trebuie să fie inserate în
formularul „Acordul pacientului informat” la cap. 6 – Alte
informații care au fost furnizate – Informații despre
regulile/practicile din unitatea medicală, pe care trebuie să le
respecte. Pacientul trebuie să fie informat asupra costurilor
estimative și să fie de acord cu plata acestora. De asemenea,
pacientul trebuie să cunoască suma decontată de CNAS ca procent și
cuantum al acesteia, dacă actul terapeutic acordat face obiectul
unui contract de furnizare de servicii medicale în relație cu
sistemul de asigurări sociale de sănătate.
O abordare atentă trebuie acordată
Anexei nr. 2 din Ord. m. s. nr. 1410/2016. Acordul explicit al
pacientului privind implicarea sa în procesul de învățământ
medical interesează atât universitățile de profil medical, cât
și cabinetele private de medicină dentară. Prezența studenților
în practica de vară, dar și a rezidenților, impun completarea și
apoi păstrarea la nivelul cabinetului medical privat a „Acordului
pacientului/reprezentantului legal privind participarea la
învățământul medical”. Subliniem că în clinicile cu profil
stomatologic din universități această procedură trebuie aplicată
cu consecvență.
Cercetările științifice care se
desfășoară în entități furnizoare de servicii medicale, precum
și în unități care nu au această calitate trebuie să se
raporteze la normele de aplicare ale Legii nr. 46/2003 (Legea
drepturilor pacienților). Astfel, conform art. 8 alin. (1) din
Normele de aplicare a acestei legi și regăsite în Ord. m. s. nr.
1410/2016, „participarea la activități de cercetare științifică
medicală a persoanelor care nu sunt capabile să își exprime
voința poate fi realizată numai după obținerea consimțământului
reprezentanților legali și numai în situația în care cercetarea
respectivă este efectuată și în interesul pacientului”. Într-o
astfel de speță, se ia în considerare și „Acordul pacientului
informat”, cap. 5 din Anexa nr. 1 a Ord. m. s nr. 1411/2016.
Comisiile de etică, inclusiv cele din universități trebuie să
cunoască aceste prevederi ale legii și să introducă în procedura
de evaluare a solicitărilor de acord etic, existența documentelor
specifice cerute de lege.
Cunoașterea legislației care
reglementează relațiile dintre corpul medical/furnizori de servicii
medicale și pacienți trebuie cunoscută și aplicată de toate
entitățile și persoanele implicate în astfel de situații.
Reducerea vulnerabilității juridice a medicilor în exercitarea
profesiei și în activitățile de cercetare științifică cu
implicarea subiecților umani este condiționată de complianța
totală la aceste cerințe legale. Pacienții vor câștiga mai multă
încredere în medici și în sistemul de sănătate, asigurându-se
premisele unei empatii constructive din partea medicilor.