Newsflash
OPINII

Principii pentru o nouă lege a sănătăţii

de Prof. dr. Gavril CORNUŢIU - mar. 1 2012
Principii pentru o nouă lege a sănătăţii
   Este evident pentru toată lumea că sistemul sanitar românesc a ajuns într-un punct mort. Nu de azi şi nu de ieri, ci de 20 de ani. Tot ceea ce a purtat titlul de „reformă“ a fost o cârpeală de ocazie. Moştenisem un sistem sanitar pus la punct de un sistem hipercentralizat, după principii comuniste, iar „reformele“ voiau să-l facă funcţional într-un stat democratic cu o laxă descentralizare. O incompatibilitate crasă. Toată lumea este de acord că sistemul trebuie schimbat, dar în esenţa sa şi nu în aspectele marginale. În fapt, trebuie să aibă la bază principiile societăţii pe care o construim, oricâtă dezordine ar exista în şantier. Apoi, trebuie ţinut cont de specificul societăţii româneşti şi de tradiţiile ei, aşa cum excelent a demonstrat dl dr. Traian Ionescu, în „Viaţa medicală“ din 3 februarie 2012.
   Un proiect de lege sanitară este un mare pas, ca intenţie şi voinţă politică. Un asemenea proiect, spre a fi viabil, trebuie să fie secreţia minţilor tuturor specialiştilor, iar cu el să fie de acord o majoritate a acestora. Domeniul fiind imens, fiecare poate vedea acea parte de codru vizibilă de la geamul său. De aceea, sinteza trebuie să aparţină unui colectiv cu vederi foarte largi şi o gândire suficient de sintetică şi de ordonatoare. Dar până la succes este un drum lung. Să nu uităm că occidentalii, fiecare în parte, şi-au pus la punct sistemele sanitare în sute de ani. Şi încă se mai plâng de ele.
   Proiectul anterior a pornit cu stângul, punând la bază criteriile economice şi la urmă pe cele medicale. Or, raţiunea de a fi a unui sistem sanitar este performanţa păstrării şi recăpătării sănătăţii, nu de a produce bani ori de a face economii. Desigur, performanţa este condiţionată de limitele financiare, dar nu în bazele sale conceptuale şi structurale. Sistemul sanitar cere bani, iar societatea îi dă cât poate, monitorizând doar corecta şi necorupta utilizare a banilor, în raport cu ţintele propuse. Statul trebuie să-şi onoreze funcţia de garant al sănătăţii populaţiei, în funcţie de starea economiei. Pentru aceasta, foloseşte bani publici şi fondurile colectate prin asigurarea de bază, dar trebuie să poată gestiona şi controla utilizarea acestor bani. Aceasta înseamnă automat să nu dai acei bani pe mâna unor societăţi private. Ar fi o eroare grosolană, care cu greu ar putea fi ulterior reparată. Statul, prin asigurarea de bază, egală pentru orice cetăţean, trebuie să asigure serviciile minime de urgenţă, serviciile minime sociale (cu deja notoriul pachet minimal, al solidarităţii sociale), politicile sanitare şi profilaxia. Aşadar, aceşti bani nu pot fi daţi pe mâna unor societăţi private care există doar din raţiuni de câştig şi care au tendinţa firească de a-şi maximiza profitul. Cine vrea niveluri suplimentare de asistenţă sanitară nu are decât să plătească în plus şi acesta este domeniul societăţilor private de asigurări. Legea trebuie să definească clar această disjuncţie. În plus, legea trebuie să definească în mod clar şi răspicat: pachetul de servicii minime de urgenţă, pachetul de servicii minime sociale, calitatea de asigurat ca o consecinţă a solidarităţii sociale, şi calitatea de asigurat la societăţi private. În plus, conţinutul acestor pachete minime trebuie stabilit prin lege. Altfel, fiecare ministru le poate modifica de câte ori vrea şi de câte ori asiguratorii privaţi (care, dincolo de demagogie, se vor carteliza) vor face presiuni prin cunoscutele filodorme. În toate compartimentele, uscatul trebuie despărţit de ape.
   În privinţa patrimoniului sistemului sanitar, s-a luat o măsură stalinistă pornind de la o idee capitalistă. A nivela toate spitalele din ţară este o gândire de tip colhoznic. A da comunităţilor ce le aparţine este o gândire de tip capitalist. Dar, orice capitalism este flexibil şi nuanţat, iar nu abuziv şi intolerant colectivizant. Bazele clinice ale învăţământului universitar nu pot intra în aceeaşi categorie cu spitalele comunale. Ele încă sunt şi trebuie să rămână nucleul sistemului de sănătate, deoarece aici se formează cadrele medicale, esenţa sistemului. În plus, bazele clinice trebuie să fie centre metodologice şi staţiile de vârf la care pot apela bolnavii. A da aceste spitale clinice pe mâna unor privaţi ar fi o mare eroare. A fost o eroare şi darea lor pe mâna unor consilieri comunali fără nicio pregătire în domeniu. Experimentul trebuia să se limiteze la două-trei oraşe. Pe de altă parte, avem spitalele judeţene, care nu trebuie confundate cu cele municipale şi nici cu cele comunale. Deşi toate comunitare, cele trei tipuri joacă roluri diferite. În altă ordine de idei, progresul a fost asigurat de specializări şi nu de generalizări. Trebuie să avem spitale generale, dar, dacă vrem competenţă de excepţie într-un domeniu, atunci trebuie să acceptăm spitale hiperspecializate. Statutul de spital general şi cel de spital de specialitate trebuie, de asemenea, definite prin lege. Revenind la categoriile de spitale, „colectivizarea“ lor nu a adus niciun spor al calităţii actului medical, niciun fel de economie, ba mă tem că au consumat în plus şi au prestat servicii cu mult mai greoi decât înainte. Spitale private? Absolut necesare! Dar spitalul privat trebuie construit de firma privată şi nu „şmecherit“ prin privatizare. Ar însemna distrugerea definitivă a patrimoniului sanitar românesc. De aceea, ideea privatizării prin reţele betonate de interese locale a fost nefericită. Ceea ce se poate privatiza, după ce sunt satisfăcute criteriile enumerate anterior, trebuie făcut după criterii unice pe ţară, printr-o comisie unică, sub supravegherea celor în drept, inclusiv a presei, deci cu absolut toate mişcările la lumină şi în discuţie publică, pentru a nu permite jafurile şi distrugerile care au existat la privatizarea industriei.
   Iată doar câteva dintre principiile care trebuie să stea la baza unei noi legi a sănătăţii, o lege de o importanţă socială atât de mare, încât a fost singura care a declanşat o reacţie a publicului şi care, în final, a dus la schimbarea guvernului.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe