Majoritatea indicatorilor statistici plasează ţara noastră în coada clasamentului european privind starea de sănătate a populaţiei. Acest fapt se explică și prin deficienţele organizatorice ale sistemului de sănătate.

Medicina preventivă este profund defavorizată în raport cu reţeaua de spitale. Din lipsa prevenţiei, spitalele sunt tot mai aglomerate, în special cu cazuri depistate tardiv.

Medicul de circumscripţie de odinioară era preocupat de educaţia sanitară, ţinea conferinţe la Căminul Cultural, se deplasa în școli unde depista copiii cu deficienţe etc.

Medicul de familie de astăzi se preocupă doar de tratarea bolnavilor aflaţi pe lista sa. Mulţi cetăţeni nici nu au medic de familie și/sau nu-și permit să plătească consultaţiile.

Trista realitate

Ministerul Sănătăţii (MS) ar trebui să aloce fonduri substanţiale pentru activităţi educaţionale. La fel și Ministerul Educaţiei (ME), care de asemenea nu sprijină astfel de acţiuni.

Asociaţia Medicilor Scri­itori și Publiciști a făcut demersuri în acest sens, dar a fost repetat refuzată de direcţiile diverselor colegii. Stăm în continuare la dispoziţia MS și a ME. Școala a devenit o instituţie închisă, preocupată doar de orele de predare.

Când vine vorba de medici, România nu înregistrează un deficit semnificativ, are și cel mai mare număr de facultăţi de medicină din Europa.

Cadre de mare valoare, medici pe deplin afirmaţi în universităţile vestice, doritori să (re)vină în România, au fost blocate cu energie. S-a uitat că marii noștri fondatori de școală medicală, Cantacuzino, Babeș, Paulescu și atâţia alţii s-au format în marile universităţi vestice.

Distribuţia și organizarea spitalelor

Bucureștiul concentrează un foarte mare număr de spitale. În Germania, de exemplu, cel mai important centru de cardiologie se află la Bad Nauheim, un oraș balnear din landul Hessa; în Franţa, acesta se află la Bordeaux, deci nu în Capitală.

În contextul actual, România ar avea nevoie de un Centru Naţional destinat recuperării pacienţilor cu sechele după COVID-19: sechele pulmonare, cardiace, neurologice, psihice etc. Dar nu în București, unde poluarea aerului a atins cote alarmante.

Locul adecvat ar fi în staţiunile din jurul orașului Râmnicu Vâlcea, (Govora, Călimănești, Voineasa, Ocnele Mari, Olănești), care au deja
dotarea necesară, iar zona este încă împădurită.

Pentru aceasta, s-ar impune o specializare aparte, o nouă specialitate, iar medicii încadraţi ca cercetători în diverse clinici să treacă în aceste noi centre specializate. România s-ar putea afirma astfel în plan european și chiar mai departe.

Epidemia de COVID-19 va continua, iar numărul celor cu sechele, multe dintre ele grave, va deveni copleșitor. În SUA se fac deja transplanturi de plămâni pentru fibrozele pulmonare severe post COVID.

Resursa umană

Concentrarea medicilor în marile clinici desfide orice raport cost/eficienţă. De pildă, un medic primar cardiolog are în îngrijire 4-5 paturi de spital, în timp ce norma europeană este de minimum 14. Raportul medic/asistent medical a ajuns, de asemenea, subunitar, în timp ce în UE sau SUA un medic lucrează cu câteva asistente.

Cercetarea românească în medicină este aproape inexistentă, din moment ce se concentrează pe așa-zisa cercetare clinică. Adică, un mod de suplimentare a numărului de medici din clinici, cu defavorizarea evidentă a cercetării fundamentale.

Oare n-ar trebui transferaţi acești medici în marile institute de cercetare gen Cantacuzino sau Babeș? Sau, către nou fondatul (sperăm) Centru de Recuperare post COVID?