Scrisoare deschisă
Domnule
premier,
domnule ministru al sănătății,
În calitate de
medic de familie, vă rog să-mi permiteți să vă atrag atenția asupra unor
probleme cu care se confruntă de ani de zile medicii de familie din România.
Fac acest lucru cu speranța că se vor găsi soluții de rezolvare.
În primul
rând, doresc să vă informez că, procentual, bugetul alocat medicinii de familie
este doar la jumătate din cel alocat pentru MF în UE. Dacă în țările din UE se
alocă pentru MF aproximativ 12% din bugetul sănătății, în România abia se alocă
6%. Dacă în UE se pune bază pe MF, recunoscând meritul de a rezolva cele mai
multe probleme medicale cu cele mai ieftine resurse, aș putea spune că, până
acum, în România, pe MF s-a pus acid, cu toate că și la noi medicul de familie
rezolvă peste trei sferturi din cazurile care i se prezintă la cabinet. E drept
că, pentru rezolvarea acestei probleme, e nevoie și de schimbarea unor
mentalități în rândul populației (prea puțini pacienți înțeleg că medicul de
familie are și rolul de a ghida pacientul în sistemul medical). Aș mai adăuga
aici că medicilor din spitale și policlinici li s-a mărit salariul cu 25% de
două ori (evident că meritau aceste măriri salariale). Din păcate, în aceeași
perioadă, medicilor de familie li s-a mărit bugetul cu 0,1%. Nu pot încheia
acest capitol fără a menționa că, în 2009, Banca Mondială recomanda
autorităților române să aloce minimum 9% din bugetul sănătății, lucru care, din
păcate, nu s-a întâmplat.
O altă problemă specifică medicilor de
familie este cea a concediului de odihnă, a vacanței. Am fost privatizați fără
să cerem și fără să ne dorim acest lucru. Am devenit „patroni”, pierzând
dreptul la concediul de odihnă, dar primind dreptul la a ne lua vacanță. Din
păcate, practic, este foarte dificil să plecăm în vacanță. Pe de o parte,
trebuie să ne găsim înlocuitor, pentru a nu închide cabinetul medical pe
perioada vacanței, doar că nu există medici înlocuitori care să vină la cabinet
și să preia activitatea medicală – și chiar dacă ar fi, din cauza subfinanțării
cronice a MF, nu am putea plăti medicul înlocuitor. Din această cauză, cei mai
mulți medici de familie își permit vacanțe de una-două săptămâni o dată la
unul-doi ani. Evident că această situație se repercutează asupra sănătății
medicilor de familie (și, implicit, asupra calității actului medical). Din
păcate, avem prea multe cazuri de medici de familie care decedează înainte de a
ajunge la pensie. Personal, în ultimii zece ani, am realizat trei studii
privind prevalența sindromului burnout în rândul medicilor de familie și
am găsit valori alarmant de ridicate.
O altă problemă specifică medicilor de
familie din România este birocratizarea excesivă a muncii lor. Din păcate,
această birocratizare excesivă ne consumă din timpul și energia pe care ar
trebui să le alocăm pacienților și problemelor lor medicale. Birocratizarea
excesivă derivă atât din managementul cabinetului („patroni” fiind, trebuie să
ne ocupam și de „afacerea” noastră), cât și din normele care derivă din
contractul cu casa de asigurări de sănătate (e un contract stufos, cu multe
reguli). Mai mult, aceste norme medicale (dar și economice) se schimbă des,
creând de multe ori confuzii și dificultăți. Aici aș putea nota ca aspect
relativ pozitiv faptul că programul SIUI funcționează mai bine în ultima perioadă
(comparativ cu ceea ce era în urmă cu doar câteva luni), dar și aici s-ar mai
putea îmbunătăți funcționalitatea programului. Legat de SIUI, consider că
datele oferite de program ar fi bine să fie și reale, și mă refer la
categoriile de asigurat. Din păcate, din cauza informațiilor greșite oferite de
SIUI, am fost pus în situația de a plăti penalizări.
Cu toate că am lăsat la urmă această
problemă, nu este ultima dificultate în activitatea medicilor de familie faptul
că resimțim o deprofesionalizare a noastră. În România, la ora actuală, avem
tot felul de restricții în a prescrie unele tratamente sau în a urmări anumite
patologii. E o situație pe care nu o întâlnim în practica medicilor de familie
din alte țări europene. Ca să dau doar un exemplu, mă întreb de ce în România,
țara care m-a format și certificat ca medic de familie, nu am voie să mă ocup
de cazurile de diabet zaharat, dar, dacă aș pleca să lucrez în oricare altă
țară europeană, aș avea dreptul de a trata complet pacienții cu diabet.
M-am referit la situația medicinii de
familie europene atât din considerentul că suntem și noi o țară europeană și ne
dorim să fim și noi europeni, cât și datorită faptului că am ajuns să cunoaștem
foarte bine situația din țările europene de la colegii plecați în UE și care
lucrează cu succes. Aș menționa că este inadmisibil ca noi să pierdem permanent
medici de familie și să nu reușim să asigurăm asistența medicală primară pentru
întreaga populație a României (încă avem comunități lipsite de serviciile
medicale pe care le poate oferi un medic de familie).
Închei cu speranța că aceste probleme își
vor găsi rezolvarea în timpul mandatului dv.
