Newsflash
OPINII

Publicitate, dar nu oricum

de Drd. Rareș Voroneanu - iul. 16 2021
Publicitate, dar nu oricum

Cabinetele medicale au dreptul să își promoveze serviciile prin plasarea unei „firme” de maximum 40 x 80 cm, la intrarea în imobilul în care au sediul.

Aceste panouri trebuie să conţină, obligatoriu, o serie de menţiuni: Colegiul Medicilor din România (CMR), structura teritorială a CMR, denumirea formei de exercitare a profesiei, menţiuni privind identificarea sediului (etaj, apartament), menţiuni privind titlurile profesionale, academice, știinţifice, specialităţile și competenţele medicale, menţiuni privind sediul principal și sediul secundar.

Aminteam în numărul de săptămâna trecută că activitatea medicală poate fi promovată și prin intermediul mijloacelor media (mică sau mare publicitate). Anunţurile publicate în anuarele profesionale privesc formele de exercitare a profesiei, numele și principalele specialităţi și competenţe în care medicul își desfășoară activitatea, precum și programul de activitate.

O altă metodă de publicitate acceptată este cea a corespondenţei, care poate cuprinde (deci nu este obligatoriu): numărul de telefon, de fax, adresa de internet și adresa de e-mail, indicarea sediului principal și, după caz, a sediului secundar și/sau a altui loc de muncă, specialităţile și competenţele medicale, titlurile academice, știinţifice sau profesionale, sigla formei respective de exercitare a profesiei.

Atenţie, legea nu permite ca atunci când un pacient vă trimite un e-mail să îl introduceţi într-o bază de date ce expediază automat oferte promoţionale.

Pentru a putea transmite astfel de informaţii, este necesar un consimţământ exteriorizat din partea pacientului. De asemenea, chiar și în cazul în care există acordul acestuia, el trebuie să aibă posibilitatea de a se retrage din lista celor care primesc astfel de oferte.

O ultimă metodă stipulată de lege este cea a paginii web. Conţinutul și modul de prezentare a adresei de internet trebuie să respecte demnitatea și onoarea profesiei, precum și secretul profesional.

Aici ne întâlnim din nou cu acea regulă conform căreia nu putem denigra un alt medic/o altă formă de exercitare a profesiei, nu putem face publicitate negativă altor profesioniști din sistemul sanitar și nu putem posta date care să conducă la identificarea pacienţilor ce au apelat la serviciile noastre (bineînţeles, cu un acord exprimat, acest lucru poate fi posibil).

Pagina web nu trebuie să cuprindă vreo intercalare cu caracter de reclamă sau menţiune publicitară pentru un produs sau serviciu diferit de activităţile pe care are dreptul să le furnizeze medicul sau respectiva formă de exercitare a profesiei. Nu trebuie să conţină legături către alte adrese al căror conţinut ar fi contrar principiilor esenţiale ale profesiei de medic.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe