Newsflash
OPINII

Recunoaștere și recunoștinţă

de Mircea TIMOFTE - mai 13 2022
Recunoaștere și recunoștinţă

În fiecare an, la 12 mai, sărbătorim Ziua Internaţională a Asistenţilor Medicali, ca recunoaștere a contribuţiei fundamentale a dumneavoastră la salvarea de vieţi și la furnizarea de îngrijiri de calitate oamenilor și comunităţilor.

Această zi este o oportunitate de a recunoaște și de a celebra munca incredibilă a tuturor asistenţilor medicali.

Realitatea ultimilor doi ani demonstrează necesitatea stringentă de a investi în rezilienţa sistemelor noastre de sănătate și implicit a personalului medical, a asistenţilor medicali. Iar această investiţie se transpune în eforturi comune, în angajament susţinut, în parteneriat extins și cooperare întărită în a crea stabilitate, rezistenţă și flexibilitate pentru a face faţă ameninţărilor emergente și dinamicii îngrijirilor.

Succesul unui asemenea demers va fi posibil doar investind în crearea mediului și a condiţiilor adecvate, în dezvoltarea competenţelor și abilităţilor, astfel încât profesioniștii noștri să fie împuterniciţi să ofere servicii de sănătate indiferent de circumstanţe sau provocări. Aceasta este viziunea Ordinului de la înfiinţarea sa, acum mai bine de 20 de ani, și rămâne astăzi misiunea primară care ne ghidează acţiunile.

Eu vă mulţumesc pentru eforturile neobosite în aceste vremuri fără precedent, pentru profesionalismul, pentru dăruirea și pentru onoarea pe care munca dumneavoastră a adus-o profesiei noastre.

Vă doresc la mulţi ani, sănătate și putere de muncă, alături de întreaga recunoștinţă!

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe