Alegerea profesiei de medic dentist presupune nu doar dorință și
aptitudini native, ci și transformarea într-un soi de om de afaceri.
Absolventul de medicină dentară trebuie ca după terminarea facultății să se
gândească serios pe care drum va merge: angajat într-o clinică sau deschiderea
propriului cabinet? Se va îndrepta către o carieră universitară sau va alege
cariera de business într-o companie medicală?
Dintre medici, medicii dentiști sunt singurii care după
absolvirea facultății sunt pe cont propriu. Nimeni nu le oferă vreo facilitate.
Contractele cu casele de asigurări nu le asigură nicio stabilitate financiară,
lista de pacienți se formează în ani, timp în care ei trebuie să
supraviețuiască. Medicina dentară este o specialitate medicală privatizată în
proporție de peste 90%.
Și atunci ce este de făcut? Într-un stat bine organizat cu
circuite funcționale bine stabilite, grad ridicat de dezvoltare economică și o
populație care beneficiază de multiple facilități din partea statului, medicul
stomatolog este preocupat doar de pregătirea sa profesională, pentru a armoniza
cunoștințele teoretice cu abilitățile practice.
La noi, singurul ajutor de care medicul stomatolog român
beneficiază vine doar de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS),
care este aproape inexistent, din cauza plafonului ridicol de mic. Acesta,
coroborat cu un sistem birocratic de raportare și control exagerat, este
motivul pentru care un număr foarte mic de medici sunt în contract cu CNAS. De
aceea, majoritatea medicilor aglomerează marile orașe, mediul rural și orașele
mici rămânând aproape neacoperite cu asistența stomatologică.
Pentru a remedia acest aspect, CNAS ar trebui să aloce un plafon
important medicilor care își desfășoară activitatea în mediul rural sau orașele
defavorizate. Apoi, comunitatea locală, dacă dorește să aibă o asistență
stomatologică, ar trebui să pună la dispoziția medicului un cabinet
stomatologic dotat, și să realizeze cu acesta un contract pe o anumită perioadă
de timp. Să nu uităm, că fiecare comună avea un dispensar încadrat cu un medic
generalist și un medic stomatolog. În al treilea rând, statul, respectiv, Ministerul
Sănătății ar trebui să se implice cu programe de profilaxie. Desigur, pot
exista și alte posibilități de a acoperi cu asistență stomatologică aceste zone
defavorizate.
Pentru nevoile de asistență medico-stomatologică ar fi necesare
câteva aspecte: cunoașterea gradului de afectare în sfera oro-maxilo-facială; o
decizie politică în urma căreia să se susțină nevoile de finanțare în domeniul
nostru de activitate atât în ceea ce privește pregătirea forței de muncă, a
dotărilor materiale, cât și facilitățile fiscale; realizarea unor planuri
(obiective) de acțiune care să acopere perioade mai lungi de timp; instituțiile
implicate să participe și să conlucreze la realizarea acestor planuri.
Scopul final al tuturor acestor eforturi trebuie să se
regăsească în pregătirea complexă a medicilor, pentru a putea să practice
medicina stomatologică la cel mai înalt nivel, asigurând servicii de calitate
tuturor pacienților. Doar așa putem spera la dobândirea unui statut concordant
cu aspirațiile membrilor profesiei noastre.
