Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Rutina, bat-o vina!

Viața Medicală
Dr. Vlad STROESCU vineri, 4 februarie 2022

Uneori, micile schimbări sunt mai greu de făcut decât cele mari. Pentru că cele mari vin oricum, nu le putem ţine la distanţă la nesfârșit.

k-s44-ten-4145-job34Bănuiesc că mulţi dintre dumneavoastră se confruntă cu problema rutinei. Eu unul știu că o am. Rutina are un rol esenţial, homeostatic, în vieţile noastre. Ne oferă stabilitate, predictibilitate, riscuri cât mai mici. Cu cât mai mari sunt povara și stresul treburilor și sarcinilor noastre, cu atât e nevoie de o rutină mai riguroasă.

În ultimii doi ani, rutina multora dintre noi s-a pietrificat. Mergem la spital sau la cabinet și acolo ne așteaptă mereu haosul în forma lui cea mai crudă, cea a suferinţei. Haosul e meseria noastră, îl primim, îl procesăm, îi dăm nume și categorie (punem diagnostic), luăm măsuri să îl disipăm, să readucem homeostazia în vieţile pacienţilor noștri. În acest timp, facem eforturi mari să o păstrăm pe a noastră.

Homeostazia noastră nu începe în intimitatea mitocondriei sau a nucleului celular, ci afară, în obiceiuri și felul în care gestionăm neprevăzutul. Când ni se termină orarul de lucru, ne ducem direct acasă, fără ocolișuri, fără plimbare care să ne limpezească minţile, pentru că, de la începutul pandemiei, nimeni nu a dat doi bani pe faptul că lucrătorii din sănătate au și ei copii, mai mult în online decât la școală, copii pe care, pe măsură ce viaţa noastră profesională a devenit mai grea, i-am neglijat tot mai mult.

Așa că trebuie să maximizăm puţinul timp pe care îl petrecem cu ei.
După un timp, rutina nu ne mai ajută. Trebuie să investim timp, energie și stres doar ca să o menţinem. Ca să fiu prezent pentru copiii mei, în loc să mă prăbușesc pe pat după cele 20 de consultaţii zilnice, am nevoie de o cafea zdravănă și de un mare efort mintal. Dar nici nu pot abandona rutina. Fără ea, simt că aș pierde orice reper.

Într-un cerc vicios, deși absolut nimic nu se schimbă și zilele săptămânii sunt identice una cu alta, avem impresia că facem treabă tot mai puţină și mai proastă. Simţim nevoia unei guri de oxigen, a unei mici schimbări, poate o zi liberă, poate un pic de timp pentru noi înșine, dar nu e timp fizic și nici energie suplimentară pentru asta. Și, cu timpul, orice mică schimbare benefică devine imposibilă.

Și atunci ne pândesc doar marea schimbare, burnoutul, abandonul profesional, malpraxisul. Dușurile reci care îţi schimbă, forţat, traiectoria vieţii. Unii dintre noi le-au trăit deja. Pentru ceilalţi, am scris acest mic sfat colegial: rupeţi rutina, cu blândeţe, puţin și des.

Citiți și: Puneți-vă centurile!

 

Etichete: pandemie rutina burnout malpraxis

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 199 de lei
  • Digital – 149 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC