Acest lucru ne arată încă o dată că pandemia este un eveniment epidemiologic complicat, cu multe întrebări și nu la fel de multe răspunsuri la nivel global.

Săptămâna trecută aminteam că recomandările autorităţilor sunt foarte rar respectate. Astăzi spun că am senzaţia că nepurtarea unei măști de protecţie apare, în unele cazuri, ca o reacţie de frondă (relativ interesant dacă ne uităm în DEX: „Nume dat revoltelor din Franţa, la mijlocul sec. XVII, ca urmare a politicii de întărire a absolutismului regal și a fiscalităţii excesive”) sau cumva în stilul „uite, fac așa cum vreau eu, că așa vreau eu!”.

Aceasta nu este sănătate publică (Oare cetăţeanul este exonerat de grija pentru sănătatea publică? Oare totul trebuie făcut și rezolvat de autorităţi? Autorităţile fără cetăţeni și cetăţenii fără autorităţi – potenţial haos și dezastru).

Faptul că la doar câteva sute de kilometri de noi se produc drame elimină, oare, problemele cronice cu care ne confruntăm? Din 1993 aud despre subfinanţarea cronică a sistemului de sănătate. Dar poluarea? Dar problemele energetice? Dar faptul că „România este grânarul Europei” a rămas o simplă povestioară? Dar exodul de oameni bine instruiţi (de exemplu, medici și asistente medicale)? Totul are legătură cu sănătatea noastră.

Cum este România în relaţie cu COVID-19? În 28 martie, numărul de reproducţie R, calculat pentru 23 martie, este 1,0199 (puţin mai mic în comparaţie cu cel calculat pentru ziua precedentă). De asemenea, pentru 1.951 de persoane testul a fost pozitiv (o pozitivare de 11,01%), 400 de persoane suferă și sunt internate în secţii de terapie intensivă.

Totodată, au fost raportate șase decese pentru care se consideră drept cauză această maladie. Mass-media parcă este un pic mai tăcută; și-a găsit un alt subiect. Bieţii pensionari au un nou motiv să stea cu ochii lipiţi de ecrane și să se îngrozească, de dimineaţă până seara. Legătura nefastă cu sănătatea este certă.

Cu ochii „peste gard”

„Să nu ne uităm în curtea vecinului!” Ba, hai să ne uităm puţintel! Aș alege Franţa, Marea Britanie, Germania, Italia, Coreea de Sud, Olanda, Australia, Israel, Belgia, Austria, Portugalia și Grecia. Aceasta este inspiraţia mea, acum, nici cea mai bună, dar nici cea mai irelevantă.

Sunt ţări care au eliminat complet restricţiile, altele au impus restricţii dure (și poate nici chiar total justificate). Unele ţări au cochetat cu obligativitatea vaccinării împotriva SARS-CoV-2, altele s-au gândit că ar fi cazul să extindă cuvântul „obligatoriu” la orice vaccinare. Unele ţări sunt mulţumite cu două inoculări, altele vor neapărat patru, iar altele probabil se întreabă dacă patru inoculări sunt suficiente. Știe cineva, astăzi, care este varianta cea mai bună și dacă există o variantă perfectă? Nu cred.

În unele ţări aproape că s-a interzis circulaţia persoanelor nevaccinate, chiar și dacă testarea duce la un rezultat negativ. De parcă o persoană vaccinată nu poate infecta alte persoane, doar pentru că este vaccinată. Ba poate, sigur că poate. Iar dacă numărul de teste pozitive scăzuse la un moment dat la circa 40-50.000/zi, în ultima perioadă oscilează între 139.000 și 180.000/zi.

În alte ţări s-a crezut că interdicţia participării unui campion la o competiţie sportivă va rezolva problema COVID-19. Doar că numărul de teste pozitive/zi se încăpăţânează să rămână ridicat, deși am ajuns în finalul lunii martie. Cum să înţelegem că într-o altă ţară cu un procent de vaccinare de 87,60% sunt raportate de peste două săptămâni peste 300.000 de teste pozitive în fiecare zi?

Toate aceste succinte menţiuni nu fac decât să ilustreze, suplimentar, că este vorba despre un eveniment epidemiologic complicat, cu multe întrebări și nu la fel de multe răspunsuri, fie că ne gândim la ţara noastră sau la întreaga lume.

De același autor: Despre comportamentul responsabil