Poate nu e vizibil pentru toată lumea. Poate că nu v-ați oprit să observați. Dar dacă v-a scăpat, cumva, v-o spun eu, acum: sănătatea românilor nu mai e subiect de presă. Nici sănătatea, nici doctorii, nici patimile personalului sanitar în general. S-a așternut liniștea. Sunt alte lucruri importante care au intervenit. Lucruri „importante pentru țară”. Arhitecții sistemului au găsit foiletonul perfect: capa și spada, hoții și vardiștii, politicienii cinstiți care se luptă cu securiștii. Ce voiau și doctorii? Salarii? Hai că le-am dat. Acum, dacă mai îndrăznește careva, cumva, să ridice problema curățeniei în spitale, lipsa personalului, numărul de decese prin boală și epidemii și multe-alte necazuri cotidiene, nu mai primește nici măcar ridicatul tradițional din umeri. Acestea sunt temele pieței. Niște defăimători de țară. Primești ridicatul din sprânceană. Ori te-ai obișnuit să fii un Gică contra, ori n-ai înțeles, ori îți explică băieții.
Băieții nu sunt oricine. Sunt comunicatorii Partidului. Partidul are un „program” de guvernare care trebuie pus în aplicare. Cu toată seriozitatea. La programul de guvernare au lucrat niște experți în beciurile htonice ale Partidului. Și, odată ieșit de acolo, cald, rumen și aburind, programul se execută. Nu se discută. Și dacă te abați de la linia Partidului, pleci. E simplu. Toți au prins mesajul. Mai răsfirați, băieți, mai răsfirați.
Hai să ne găsim niște buni parteneri de păstrat liniștea și ordinea obștească. Ce le trebuie, funcții? Hai să le dăm niște funcții. Păi și de unde să se apuce? Ar putea să se apuce de aici sau de acolo. Nu, că e prea simplu. Trebuie viziune. Hai să se apuce de... acolo. Da, dar acolo e utopie, punem dracului niște oameni să muncească aiurea până la epuizare și n-o să iasă nimic. Nu contează ce iese, important e să îi ții ocupați și pe unii, și pe ceilalți. Dar când ieșim, ieșim la luptă cu același mesaj, aceleași cinci propoziții, și ieșim falangă. Ieșim la descurajare. Ieșim la anihilarea opoziției.
Nu poți să-i ții ocupați pe oameni tot timpul cu scandaluri și instantanee ale dezastrului. De fiecare dată când Partidul a condus, după o vreme s-a așternut o tăcere a mormânt. E efectul pierderii anumitor drepturi și libertăți în favoarea spiritului discreționar. Păi, nu mai bine rezolvăm noi între noi, decât să facem zaiafet? Și se rezolvă. În acest „noi între noi” se regăsește toată pohta de armonie a autoritarianismului cu față umană, unul care-ți arată că, odată ce grosul face pasul la offside, rămâi singurul cu pancarta în mână.
Iar comunitatea medicală e fecundă în lașitate și ipocrizie. Pe undeva și pentru că toți beau apă din același PET, cu aceleași etichete și aceeași păcăleală cum că apa e clară cristal, de izvor, și liberă de bacterii. Păcăleala merge până în „fund la doamna taxatoare”, de unde se întoarce înapoi în staniol de adevăr.
Care sunt temele contemporane? În lipsă de ceva mai bun, se fac promisiuni, se renegociază prețuri la medicamente, mai apare câte un țârcovnic administrativ și se ia de doctorul „de la stat” versus „cel de la privat”, mai iese câte un ministru al sănătății și deplânge, canaric, „țigăneala”
doctorilor.
Sincer, v-o meritați, colegi. Și motivul pentru care v-o meritați e că în bună măsură fie păstrați relații intime cu sistemul „atârnache” anterior, fie ați călcat în picioare oameni de calibru care chiar puteau avea priveliște dincolo de un articol de lege, fie v-ați luat ce ați avut de luat și după voi vie potopul.
Prăjeala de minți care emană, mai nou, în cuptorașul cu convecție al Aparatului e limitarea numărului de gărzi plătite. Vrei să faci mai mulți bani? Ia și du-te în provincie, că acolo e nevoie. Cum o să facem asta? Ținem cu dinții de doctorul de la stat. Îl bramburim un pic cu uite sporul, nu e sporul, ia contractul, dă contractul, și în doi timpi și trei mișcări o să ne mănânce din palmă.
Adevărul e că noile venituri, plus plicurile anterioare, fac cam imposibilă mișcarea la ofensă a personalului medical în numele principiilor, demnității etc. Toate trec prin stomac. Nu că stomacul ar fi plin. Doar că e sătul. Sătul de ocară. Și când stomacul e sătul de ocară, cel puțin pentru o vreme, te duci în solitudinea minții.
PS: Veți fi observat, poate, că nivelul scrierilor acestui autor s-a deteriorat în ultima vreme. Nu e doar uzura, cât bagajul de relevanță care s-a golit. Timp de patru ani am avut onoarea și privilegiul de-a fi găzduit, cel puțin o dată pe lună, de multe ori pe primă pagină, în Viața medicală. Trecutul e cert, viitorul cel mult nesigur. În toți acești ani am avut surpriza să fiu citit și recompensat cu vorbe calde, bune și încurajatoare din partea unor confrați. Am avut parte și de certuri, comentarii, uneori lovituri sub centură. Dar cel puțin pentru o perioadă am simțit că suntem toți în aceeași barcă. Nu și în ultima vreme. Din care pricină, cel puțin temporar, mă retrag din activitatea editorială, cât am de gând să-mi limpezesc prioritățile. Rămas-bun, rămân (pe) aproape.
