Discuțiile privind educația pentru sănătatea sexuală în școli,
controversate inclusiv pe plan mondial, au fost aduse în prim-plan și la noi. Începând
din anii nouăzeci, apariția epidemiei HIV-SIDA le-a impus cadrelor didactice,
dar și asistenților medicali, medicilor și psihologilor, să susțină cursuri în
care, pe lângă informații despre această boală, le vorbeau elevilor despre
sexualitate, contracepție și mijloace de protecție împotriva bolilor cu
transmitere sexuală.
În învălmășeala metodologică și etic-deontologică de atunci, la
care s-a adăugat și un entuziasm lipsit de spirit critic pentru tot ceea ce
venea din Occident, lectorilor le era greu să țină cont de necesitatea
adecvării discursurilor la vârsta elevilor. Astfel, nu rareori, ei explicau
unor copii de clase primare detalii cel puțin nepotrivite, iar metodele
demonstrative erau de asemenea jenante. Evident, totul spre deruta și
tulburarea sufletească a bieților copii. Cu mici modificări de nuanțe și
adăugiri, lucrurile au continuat așa până astăzi, când au început să ia
atitudine câteva organizații nonguvernamentale care promovează valorile
familiei creștine tradiționale, să semnaleze neregulile și să protesteze
împotriva lor.
În prezent, discuțiile despre sexualitate au luat amploare,
fiind stimulate și de libertinajul promovat de foarte multe canale de
televiziune. Acestea, sub pretextul divertismentului, au inclus în programe
emisiuni la limita obscenității, atât din punct de vedere al imaginii, cât și
al limbajului. De asemenea, schimbările aduse la nivelul structurii funcționale
a familiei de fenomenul emigrației economice au periclitat serios educația
copiilor și au adâncit lipsa de comunicare a părinților cu școala. Acest lucru
a făcut ca mulți elevi să fie lipsiți de repere esențiale pentru dezvoltarea
lor psiho-emoțională.
Așadar, avem de-a face cu o ofensivă de natură preponderent
ideologică a mai multor organizații care pledează pentru ceea ce ele numesc
„educația sexuală“ (înlocuind formularea „educație pentru sănătatea sexuală“),
încă de la grădiniță. În același timp, a apărut și reacția organizațiilor care
susțin valorile tradiționale și necesitatea pledoariei pentru abstinență
sexuală, în perioada școlii și până la căsătorie. Acest fapt ar trebui să nu lase
indiferente instituțiile statului. Practic, dezbaterea a ajuns într-un punct în
care Ministerul Educației și Cercetării Științifice ar trebui să ia urgent o
decizie privind clarificarea conținuturilor capitolelor despre sexualitate din
programa „Educație pentru sănătate“.
Ceea ce reproșează organizațiile de părinți este faptul că, în
noile manuale opționale de pe piață, educația despre acest subiect este „redusă
la o activitate medicală de prevenție a îmbolnăvirii prin activitatea sexuală,
fără nicio referire la valorile morale ale castității, autocontrolului, iubirii
ca bază a actului sexual“. Organizațiile părintești adaugă faptul că „în
paralel cu acest rol de cabinet de boli venerice care i se atribuie școlii, se
duce o luptă acerbă pentru eliminarea din școli a religiei, care ar putea să
contribuie mult mai bine la educarea în spiritul sănătății sexuale a tinerei
generații“.
Trecând în revistă, selectiv, numărul mare de cercetări pe acest
subiect, trebuie să constatăm că deși există studii care arată că promovarea
abstinenței în perioada școlii și până la căsătorie nu a redus, de exemplu,
numărul sarcinilor nedorite la adolescente (1), ele sunt, pe de altă parte,
contrazise de altele care susțin că acest tip de educație bazat pe ideea
abstinenței ar putea să funcționeze foarte bine dacă i s-ar acorda timp și
susținere la nivel național (2).
Dincolo de această permanentă discuție în contradictoriu, există
câteva consecințe negative ale începerii precoce a vieții sexuale, asupra
cărora cercetătorii sunt de acord în unanimitate. Acestea sunt și motivele
care, în afară de faptul că legitimizează îngrijorarea publică, impun o reacție
la nivelul factorilor de decizie din domeniul educației. Astfel, sarcinile
nedorite și avorturile la vârste mici, contractarea și răspândirea bolilor cu
transmitere sexuală, creșterea activității sexuale și a numărului de parteneri
sexuali, scăderea performanțelor școlare și limitarea aspirațiilor educaționale
pentru viitor, asocierea fumatului, consumului de alcool și de droguri și a
comportamentelor deviante sunt argumente puternice în pledoaria pentru
abstinență.
Totuși, disputa dintre cele două tabere nu este susținută, de
multe ori. Ambele perspective au elemente care pot sta foarte bine împreună,
iar o „conciliere“ ar fi binevenită. Astfel, s-ar impune poate combinarea celor
două abordări, în așa fel încât, pe de o parte, să nu se pornească în educația
pentru sănătatea sexuală de la prezumția că adolescenții și-au început viața
sexuală (așa cum se întâmplă adesea la clasă). La aceste ore de curs, ar trebui
să se vorbească obligatoriu despre abstinență ca atitudine morală, etică,
religioasă, psihologic-emoțională și medicală. De asemenea, ar trebui să se
discute despre problemele legate de începerea vieții sexuale care pot fi
evitate. Trebuie să se pună accent pe prietenie, iubire, fidelitate, căsătorie
– valori tradiționale care merită susținute în continuare, iar abia după aceea
să fie menționate și riscurile la care se expun adolescenții care își încep
viața sexuală.
Dacă ideea abstinenței sexuale este nerealistă și nu ține cont
de peisajul vremurilor noastre, sexualitatea nu trebuie redusă doar la
aspectele biologice și medicale. Este nevoie de maturitate, profesionalism și
bună-credință în această abordare, și mai ales de scoaterea temei sexualității
din zona ideologică. Din păcate însă, modul agresiv în care unii autori de
manuale alternative de „educație sexuală“ au inclus conținuturi (lecții) de
natură să stârnească indignarea părinților arată că nu suntem foarte aproape de
acest deziderat. Dimpotrivă, educația pe această temă a devenit un câmp al
bătăliilor, unde se încearcă manipularea copiilor și adolescenților în direcția
unor cauze de care ei sunt cel mai adesea străini. Statul, prin ministerele
aparținând domeniilor educației și sănătății, are în acest caz datoria să
reglementeze lucrurile, iar un control mai atent pe piața manualelor
alternative – și nu numai pe această temă – ar fi binevenit și necesar.