Dreptul de liberă practică în stomatologie,
conform Legii nr. 95/2006, în forma actuală, îl deţin doar absolvenţii care au
promovat licenţa facultăţilor de stomatologie şi sunt membri ai CMDR. Evaluarea
situaţiilor apărute în aplicarea actualului cadru legislativ arată că studenţii
nu au nicio posibilitatea de a efectua manopere terapeutice asupra pacienţilor,
situaţie care a generat anumite disfuncţionalităţi de-a lungul timpului şi
nemulţumiri din partea celor care, după ce au absolvit o facultate de şase ani,
constată că nu au dobândit minimum de cunoştinţe practice. Aceste carenţe ale
legislaţiei naţionale au fost scoase în evidenţă de specialiştii în domeniu,
factori de decizie, medici stomatologi şi pacienţi.
În acest sens, identificarea unor soluţii realiste
reprezintă un deziderat, cu atât mai mult cu cât această stare de fapt este
similară celor întâlnite în restul ţărilor din spaţiul comunitar, prin
modificarea şi completarea cadrului legislativ.
Luând în considerare faptul că la ora
actuală pregătirea tinerilor absolvenţi prin rezidenţiat se desfăşoară pentru
anumite specialităţi medico-dentare (endodonţie, parodontologie, protetică,
ortodonţie, chirurgie oro-maxilo-facială) este ilogică şi contraproductivă
aglomerarea programelor analitice cu noţiuni teoretice şi manopere practice
care ţin de competenţa viitorilor medici specialişti. O primă direcţie în
optimizarea calităţii învăţământului superior de stomatologie trebuie să fie
modificarea actualelor curricule de pregătire, în concordanţă cu realitatea
expusă şi cu recomandările formulate de autorităţile ştiinţifice europene.
Pregătirea solidă a viitorilor medici
impune, pe de altă parte, valorificarea şi îmbunătăţirea aptitudinilor practice
ale studentului, care trebuie să beneficieze în cursul anilor clinici de
efectuarea unor proceduri terapeutice in
vitro, pe simulatoare didactice, aşa cum se întâmplă în facultăţile din
statele UE. Aceste manopere trebuie incluse în anexa la foaia matricolă pe care
o primeşte absolventul la finalizarea studiilor de licenţă, premisă pentru
continuarea activităţii fie în ţară, fie în străinătate.
Consider că îmbunătăţirea calităţii
învăţământului superior poate fi asigurată şi prin introducerea unei perioade
de practică asistată de 1–2 ani, în care tânărul absolvent să poată efectua o
serie de tratamente stomatologice, sub stricta supraveghere a unor specialişti.
Şi, nu în ultimul rând, criteriile ARACIS
pentru stomatologie trebuie regândite şi armonizate cu legislaţia în vigoare.
Enumăr numai două dintre ele, care practic nu pot fi îndeplinite şi sunt în
afara cadrului legislativ: alocarea unui număr de minimum 1.500 de ore pentru
formarea unor competenţe şi deprinderi clinice cu pacientul, din bugetul total
de minimum 5.500 de ore; iniţierea timpurie a activităţilor practice pe
pacient, cel târziu de la sfârşitul anului I de studiu.
Modificarea
legislaţiei a devenit astfel necesară pentru perfecţionarea şi flexibilizarea
sistemului de învăţământ superior stomatologic, cu impact social şi economic de
interes general. Colegiul Medicilor Dentişti din România consideră că
modificarea Legii 95/2006 este o necesitate, pentru susţinerea reală a
calităţii educaţiei universitare, care nu se poate realiza decât printr-o
pregătire continuă şi la standarde ridicate a studenţilor facultăţilor de
stomatologie.
