Newsflash
OPINII

Screening să fie, dar nu oricum!

de Dr. Cristian Sever OANĂ - apr. 28 2016
Screening să fie, dar nu oricum!
     Ministerul Sănătății a lansat recent Planul național multianual integrat de control al cancerului pentru perioada 2016–2020. Acesta face parte din proiectul european CanCon (Cancer Control Joint Action) al Comisiei Europene. Una din componentele planului este dedicată screeningului. Deoarece experiența noastră cu programele de screening în asistența primară este mai degrabă nefericită, aș dori să atrag atenția asupra unor idei preconcepute și greșeli de concepție.
     Screeningul (to screen – a cerne) este un proces prin care indivizi asimptomatici sunt testați pentru a se detecta o boală încă asimptomatică. Asta presupune că boala: are o istorie naturală cunoscută; poate fi identificată în stadii incipiente; are tratament mai eficient pentru stadiile inițiale decât pentru cele tardive; este suficient de frecventă în populație ca să merite căutată. În plus, testul pe care îl folosești este: sensibil și specific; acceptabil pentru populație; sigur și ieftin. Dacă toate aceste elemente sunt prezente, începi să te gândești serios la un program de screening. Nu poți totuși să justifici un program de screening comparând rezultatul evoluției bolii la o populație testată, cu alta cu boală simptomatică. Pur și simplu sunt erori de judecată care înclină balanța în favoarea detectării prin screening.
     În primul rând, este eroarea indusă de timp. Să presupunem că boala căutată duce la deces în zece ani. Simptomatic, o pot detecta cu cinci ani înainte de deces, deci pacientul va trăi cu povara bolii încă cinci ani. Prin testul de screening, pot depista boala cu doi ani înainte de a fi simptomatică. Asta nu înseamnă că pacientul va trăi mai mult. Va trăi tot zece ani, dar va trăi cu povara bolii șapte ani. Din păcate, multe studii au ales ca obiectiv supraviețuirea după diagnostic și de aici eroarea, deoarece supraviețuirea după diagnostic este mai lungă, indiferent dacă pacientul urmează sau nu un tratament. Screeningul are valoare numai dacă poți demonstra că îmbunătățește curba de supraviețuire la populația testată față de cea netestată. Aici mai intervin însă și alți factori, precum existența și eficiența rețelei de oncologie. Deci degeaba testezi și cerni pacienți dacă tot ce poți să le oferi este un tratament depășit, administrat întâmplător și, în final, o operație mutilantă.
     În al doilea rând, este eroarea dată de tipul de cancer. De exemplu, este mult mai probabil să diagnostichezi prin screening tumorile cu evoluție lentă și să le scapi pe cele cu creștere rapidă, care prezintă simptome înainte să te fi gândit să faci un screening. Așadar, tumorile detectate prin screening sunt mai puțin agresive și cu un prognostic relativ mai bun.
     În al treilea rând, este eroarea de selecție. Recrutarea indivizilor pentru screening este extrem de importantă. Totuși, doar unii vor accepta invitația și, de obicei, aceștia sunt educați, conștienți de valoarea sănătății și deci cu șanse mai mari să trăiască mai mult, indiferent de boala pe care o au. În plus, mai intervine și o complicație psihologică: un om bolnav care solicită ajutor medical acceptă ce i se oferă; un om sănătos, invitat la testare și declarat bolnav are pretenția doar la ce e mai bun și mai modern.
     Orice program de screening poate face mai mult rău decât bine dacă e prost condus și nu este asigurată calitatea recoltării, păstrării și citirii probelor. De aceea, programul trebuie condus cu fermitate și cam o dată la trei ani trebuie evaluat public, pentru a se vedea rezultatele și erorile. Din păcate, unele erori sunt intrinseci testului folosit. Știm cu toții că nu există test sută la sută specific și sută la sută sensibil. Ce câștigi ca sensibilitate pierzi ca specificitate și invers. Asta înseamnă că vei avea rezultate fals negative (iar pacientul să aibă boala) și fals pozitive (iar pacientul să nu aibă boala). În acest din urmă caz intervine și o problemă etică: declari bolnav un om sănătos și îi provoci suferințe psihice considerabile și cheltuieli suplimentare inutile. De aceea, orice program de screening este un fel de mers pe sârmă: cum să faci bine la cât mai mulți și rău la cât mai puțini, cum să cheltuiești pe termen scurt ca să economisești pe termen lung.
     Răul făcut de un program de screening apare imediat, binele apare mai târziu. Deci, primul efect al unui astfel de program este să afecteze sănătatea populației. Publicul este în general excesiv de optimist în privința screeningului, medicii care știu din câte foi e făcută plăcinta sunt excesiv de pesimiști.
     Sper ca experții din comisia ministerului să consulte toate părțile interesate și să găsească soluții înainte de a lansa programele specifice de screening. E bine să discernem înainte să începem să cernem.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe