Newsflash
OPINII

Se întâmplă tot la stat!

de Dr. Nicolae-Iordache IORDACHE - sept. 25 2020
Se întâmplă tot la stat!

Fiica mea a început liceul. Este drept, suntem doar la început, însă nici prin cea mai fantezistă imaginaţie n-am vizualizat uimirea și încântarea pe care am reușit să le trăiesc în aceste zile.

profaFiica mea a început liceul. Am ales un anume liceu de stat pentru că, din informaţiile pe care le aveam, personalul demonstrase că îi pasă de tinerii care se formează acolo, se preocupă să personalizeze interacţiunile cu elevii, are un mecanism bine pus la punct de colaborare cu părinţii, pentru viitorul elevilor.

Este drept, suntem doar la început de drum, însă nici prin cea mai fantezistă imaginaţie n-am vizualizat uimirea și încântarea pe care am reușit să le trăiesc în aceste prime zile.

Câteva repere: directoarea liceului a făcut un grup pe WhatsApp pentru TOŢI părinţii copiilor pentru a începe comunicarea la 1 septembrie, grup în care s-a implicat și a comunicat explicit și constructiv cu cca. 300 de părinţi.

În prima zi de liceu, cele două directoare au făcut un live ușor hazliu pe Facebook, prezentând circuitele și măsurile de siguranţă sanitară adoptate de liceu.

Înainte să se întâlnească cu elevii, diriginta ne-a rugat să menţionăm care este prenumele preferat de fiecare dintre ei, ca să le facă începutul mai familiar. Solicitările adresate dirigintei au avut răspuns și, mai ales, soluţie.

Weekendul acesta, toţi părinţii am avut de completat un chestionar calitativ cu câteva întrebări legate de performanţele și aspiraţiile academice ale copilului, despre capabilităţile și nevoile socio-emoţionale și despre cum arată dirigintele ideal în viziunea noastră.

Va fi greu de satisfăcut tot ceea ce vor scrie 30 de părinţi, dar poate că va reuși să ajute exact acolo unde este nevoia mai mare. Ca să faci asta este nevoie de atenţie și informare personalizată și tocmai asta a făcut. A început cu un mare pas cu dreptul. Nu mă aștept să curgă lapte și miere, dar deja simt un gust mai bun!

Nu pot să nu mă gândesc cum s-ar putea traduce o astfel de abordare în spitalele și policlinicile noastre de stat, dar și private. Cum am putea să ne încântăm și inspirăm mai mult pacienţii și aparţinătorii, mai ales în aceste vremuri speciale?

Cum am putea să prezentăm constrângerile concrete date de pandemie și măsurile pe care le-am luat în interesul pacienţilor? Cum i-am putea ajuta pe pacienţi să ţină legătura cu cei dragi aflaţi în imposibilitatea de a intra în spitale?

Cum am putea prezenta reguli și pași de urmat pentru cele mai frecvente dintre situaţii? Cum am putea să ne implicăm nu doar în tratamentul bolnavilor, ci și în cooptarea familiilor acestora în beneficiul
pacienţilor? Personalizat!

Ca și în învăţământ, sunt cutume greu de înlăturat. Doar că, din loc în loc, apar niște curajoși care le elimină! Așa că, sperăm!

PS: Pentru curioși, este vorba de Colegiul Naţional Bilingv „George Coșbuc”.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe