Stabilirea unui diagnostic se bazează pe triada: anam­neză, examen obiectiv și examinări complementare. Dintre cele trei direcţii de investigaţii, doar prima este abordabilă la distanţă, eventual prin așa-zisa teleconsultaţie, dar ea pierde mult din valoare dacă este desprinsă de celelalte două. Examenul obiectiv are importanţă determinantă în stomatologie, dar se poate efectua doar într-un spaţiu adecvat și cu instrumente speciale. Investigaţiile complementare au nevoie, de asemenea, de condiţii și locaţii deosebite și de personal calificat.

Există însă o alternativă folosită foarte puţin. Aceasta este autoexaminarea. Este vorba despre o tehnică de examinare prin inspecţie, palpare și observaţie aplicată la nivelul cavităţii orale, feţei și gâtului de pacient.

Autoexaminarea se face manual, în faţa unei oglinzi și cu ajutorul unor instrumente simple. În condiţiile actuale, cu restricţiile și cu limitările impuse de pandemie, autoexaminarea este foarte utilă și ar trebui practicată în mod curent. Pacientul poate identifica boli ale dinţilor, ale structurilor de susţinere ale acestora, ale mucoaselor, ale oaselor maxilare și ale articulaţiei temporo-mandibulare. Pot fi descoperite astfel multe boli în faze incipiente.

Practica „uitată” în România

        În ţara noastră nu se acordă importanţa necesară autoexaminării în zona orală și maxilo-facială. Am întâlnit în practica medicală un număr foarte mic de pacienţi care practică autoexaminarea controlată în mod regulat. Un număr mai mare de pacienţi se autoexaminează doar atunci când percep simptome clare și intense. În condiţiile în care se face acum triajul la distanţă al pacienţilor, în contextul unei accesibilităţi reduse a populaţiei la serviciile de medicină dentară, în limitele unui procentaj redus primit din buget pentru asistenţa medicală în sistemul de asigurări sociale de sănătate, în scopul compensării în oarecare măsură a incapacităţii societăţii de a promova politici de sănătate preventive în sănătatea orală și, nu în ultimul rând, pentru a putea rezolva afecţiunile stomatologice cât mai repede de la debut, cu prognostic bun și cu costuri cât mai mici, se impune ca această tehnică a autoexaminării să fie promovată și încurajată.

Pacienţii trebuie să știe că pot face acest lucru și trebuie să beneficieze de un minim instructaj de la medicii stomatologi pentru a-i ajuta să aplice conștiincios și eficient autoexaminarea în sfera orală și maxilo-facială.

Autoexaminarea, complementară teleconsultaţiilor

Observarea și identificarea prin autoexaminare a unor modificări cu semnificaţie patologică pot fi complementare unei teleconsultaţii, pot preveni agravarea unor afecţiuni evolutive și sunt de real ajutor pentru medic în stabilirea diagnosticului și a nevoilor de tratament.

Autoexaminarea se face în faţa unei oglinzi, în spaţiu foarte bine luminat. Este indicată folosirea unei surse de lumină suplimentară (lanternă mică sau chiar spotul de lumină de la un telefon mobil) pentru a asigura o mai bună vizibilitate în zonele mai ascunse ale cavităţii orale. O oglindă stomatologică se poate procura din magazinele de specialitate. Se începe cu dinţii, ei trebuie examinaţi pe cât mai multe feţe. Pete cretoase sau cenușii pot semnala un debut de carie în care încă nu există pierdere de substanţă evidentă. Dinţii nu trebuie să fie acoperiţi de depuneri moi sau dure. Pot fi observate și alte modificări ale dinţilor, cum ar fi suprafeţe de abrazie nou apărute, fisuri, schimbări de culoare sau de poziţie.

Leziunile, descoperite prin palparea dinţilor

        În autoexaminare, palparea dinţilor se poate face cu limba, în faţa oglinzii, urmărind parcurgerea tuturor suprafeţelor dentare accesibile. În acest mod, se pot descoperi leziuni apărute recent. La dinţii plombaţi, se verifică integritatea obturaţiilor. Sensibilitatea dinţilor la presiune poate fi testată de pacient prin mușcarea cozii periuţei de dinţi cu o presiune fermă cu fiecare pereche de dinţi antagoniști.

        Mobilitatea dinţilor poate fi testată prin prinderea fiecărui dinte între index și police și aplicare de presiuni ferme alternative în sens vestibular și oral. Sensibilitatea unui dinte la cald sau rece are semnificaţie patologică specifică. Un apel al dinţilor prezenţi este important. A fost observată o medie de 2,1 dinţi diagnosticaţi greșit de o persoană prin autoexaminare¹. Pentru gingie și mucoasa cavităţii orale, o inspecţie atentă și palparea ţesuturilor sunt necesare. Această examinare se face prin palparea obrajilor și a planșeului oral cu degetele de la o mână plasate în gură și degetele de la cealaltă mână situate pe piele. Leziunile sunt apreciate ca mobilitate în ţesuturi, sensibilitate și grad de induraţie.

Eficienţă în depistarea cancerului oral

        Pentru depistarea precoce a cancerului oral, autoexaminarea este esenţială². Sunt foarte numeroase cercetările statistice care confirmă eficienţa metodei. Petele albe sau roșii pe mucoase trebuie semnalate, iar zonelor indurate și ulceraţiilor, chiar dacă nu sunt dureroase, trebuie să li se acorde o atenţie deosebită. Dureri preauriculare spontane sau provocate, cracmente și/sau crepitaţii în articulaţia temporo-mandibulară sau limitarea deschiderii gurii pot fi semne percepute de pacient și sunt expresii semiologice ale unei patologii articulare. Autoexaminarea are relevanţă și în această patologie³. Tensiunea dureroasă și contracturile în mușchii maseteri și temporali percepute preponderent matinal sugerează bruxismul nocturn.

       Halena cu punct de plecare limitat trebuie observată și semnalată. De asemenea, o atenţie specială trebuie acordată halenei persistente, fetide și cu reinstalare rapidă după periajul dentar, fiind caracteristică unei boli parodontale. Palparea părţilor moi poate identifica și localiza formaţiuni tumorale și adenopatii. Sensibilitatea superficială, paresteziile, hipoesteziile și anesteziile la nivelul buzelor sau obrajilor au semnificaţie patologică și trebuie identificate cât mai precoce.