Newsflash
OPINII

Sertürner, descoperitorul morfinei

de Prof. dr. Ostin C. MUNGIU - mar. 11 2016
Sertürner, descoperitorul morfinei
     În urmă cu 175 de ani, la 20 februarie 1841, înceta din viață, în orășelul german Hamelin farmacistul Friedrich Wilhelm Adam Sertürner, descoperitorul morfinei. El a fost prima persoană care a izolat un ingredient activ dintr-o plantă medicinală, iar morfina a fost primul alcaloid extras din opiu. Această descoperire a deschis calea studiului chimiei alcaloizilor și a impulsionat dezvoltarea industriei farmaceutice moderne (1, 2).
     Sertürner s-a născut la 19 iunie 1783, în castelul Neuhaus din apropierea orășelului german Paderborn. Părinții săi erau din Austria – tatăl, cu o posibilă ascendență mediteraneană (în unele surse apare cu numele Joseph Simon Serdinner), era inginer și inspector imobiliar al teritoriului aflat sub stăpânirea prințului Friedrich Wilhelm, episcop de Paderborn. De altfel, episcopul l-a și botezat pe micuțul Friedrich, al patrulea din cei șase copii ai familiei. În 1798, atât tatăl, cât și nașul său au decedat, familia devenind strâmtorată material. În aceste condiții, tânărul Sertürner se hotărăște să-și aleagă o meserie și profită de oportunitatea de a deveni farmacist (3).
     În 1799, devine ucenic în farmacia Cramer (Cramersche Hofapotheke) din Paderborn, unde lucrează foarte conștiincios, astfel că, după patru ani, la 2 august 1803, trece cu succes examenul de ajutor de farmacist (asistent), fapt care îi permitea să prepare și să vândă medicamente. Mai mult, în această calitate, avea ocazia de a folosi modesta aparatură din farmacie pentru a-și pune în practică ideile legate de optimizarea preparatelor de opiu (4).
     După o perioadă în care a lucrat ca asistent de farmacie în Einbeck (1805–1808), reușește să obțină licența de farmacist emisă de regatul Westfaliei și să-și deschidă propria farmacie. Regatul, o creație napoleoniană, a fost desființat în 1813, iar licențele de farmacist și-au pierdut valabilitatea. După o luptă de patru ani cu autoritățile centrale, Sertürner a fost nevoit să cedeze farmacia cumnatului său și să se mute la Hamelin ca succesor al lui Johann Westrumb (1751–1819). Aici se va căsători cu Eleonore von Rettberg, care îi va dărui în anii următori șase copii (4).
     A angajat la rândul lui un asistent foarte priceput, astfel că a avut posibilitatea de a se dedica cu mai multă pasiune cercetărilor sale.
     După douăzeci de ani în care a cunoscut atât recunoașterea meritelor sale, cât și invidia și ingratitudinea unor semeni, Sertürner s-a stins din viață la Hamelin la numai 58 de ani (5).

 

Descoperirea morfinei

 

În jurul anului 1800, medicii utilizau în mod obișnuit opiul. (Opiul este sucul lăptos obținut din capsulele de mac Papaver somniferum, uscat și compactat sub forma „turtelor de opiu“.) Din păcate, efectul acestui leac era variabil, deoarece fiecare transport de opiu avea o altă concentrație de principii active, ceea ce făcea impredictibil rezultatul tratamentului (2, 5). Medicii, nemulțumiți de variabilitatea efectelor se plângeau farmacistului, care, la rândul lui, dădea vina pe furnizori.
Înțelegând că o astfel de problemă nu se poate remedia decât dacă se realiza o standardizare, Sertürner a avut ideea de a izola ingredientul activ din opiu. Cu puținele resurse pe care le avea la îndemână, a procedat la fierberea unui soluții apoase de opiu peste care a adăugat hidroxid de calciu, care în combinație cu morfina a format o sare solubilă. După răcire, soluția a fost filtrată, morfina rămânând în supernatant. Acest filtrat a fost reîncălzit și tratat cu clorură de amoniu până la pH 9–10. S-a format astfel clorhidratul de morfină, care a precipitat și, după răcire, a fost recoltat sub forma unei pulberi cristaline alb-gălbuie (3, 4).
  După acest experiment chimic, Sertürner a efectuat mai multe experiențe la animal și la om, dovedind calități de farmacolog (specialitate care avea să apară abia vreo patru-cinci decenii mai târziu!). Pe scurt el a constatat că: administrarea la animale a lichidului rămas după extragerea morfinei nu avea niciun efect; substanța extrasă de el (morfina hidroclorică) avea un efect de zece ori mai puternic decât opiul; administrând doze mari la animale, a obținut stare de narcoză (care a dus la moartea câtorva pisici și câini!).
 Folosind doze ceva mai mici (dar aproximativ de zece ori mai mari decât doza obișnuită astăzi), și-a administrat lui și la trei adolescenți drogul. Rezultatul a fost narcoză profundă, cefalee și un sindrom de epuizare – după revenire, adolescenții au refuzat să mai colaboreze. Continuând să experimenteze pe el însuși, a încercat doze diferite și a raportat că: o primă doză de jumătate de granulă (0,0647 g) determină o senzație de fericire și fugă de idei; a doua doză – somnolență, amețeală, oboseală; a treia doză – somn adânc, iar la trezire confuzie, grețuri și cefalee (5, 6). Sertürner a observat și acțiunea analgezică și a utilizat-o ceva mai târziu pentru a-și extrage un dinte.
 Observațiile sale asupra descoperirii „fac­torului de inducere a somnului“ au fost publicate în anii 1805 și 1806 în reviste pentru farmaciști, dar nu au reușit să atragă atenția lumii științifice. Totuși, el a continuat să experimenteze și, în 1817, a republicat datele în detaliu, ceea ce a determinat recunoașterea meritelor sale. Articolul său, apărut în germană în Annalen der Physik, a atras atenția lui Joseph Louis Gay-Laussac, decanul chimiștilor francezi, care l-a tradus în franceză și l-a publicat în Annales de Chimie însoțit de un editorial în care se arăta entuziasmat de faptul că autorul a descoperit compuși alcalini în plante (până atunci se considera că toți compușii activi din plante erau acizi) (2, 4).
 Dat fiind efectul hipnotic observat, Sertürner a propus ca substanța desco­perită de el să se numească morphium, după Morfeu, zeul grec al viselor. Dar Gay-Laussac a propus o standardizare a nomenclaturii în „-ină” și așa morphium a devenit morfină (3–5).

 

De la uz la abuz

 

     După descoperirea morfinei, au fost și alți autori care au pretins prioritatea, precum Charles Derosne, care, de fapt, în 1803, obținuse din opiu narcotina (4), sau alți doi francezi, Armand Jean François Séguin și Bernard Courtois (1804) (7). În fapt, cel care a convins în final și a fost acceptat de lumea științifică a fost Sertürner. Trebuie menționat că această dispută (franco-germană) a priorităților a continuat până în 1831, când Institut de France a acordat germanului un premiu substanțial, în valoare de două mii de franci.
     Ulterior, atât în Franța, unde François Magendie a obținut rezultate terapeutice spectaculoase, cât și în Germania, unde Sertürner, prin farmacia sa, oferea somniferul și analgezicul descoperit de el, morfina (sub formă de acetat sau clorhidrat) a atras interesul industriei farmaceutice în devenire, astfel că, pe la mijlocul deceniului al treilea al secolului XIX, compania fondată de Heinrich Emanuel Merck a început să producă doze standardizate ale acestui medicament (8). Puțini știu (și nu e de mirare) că, dincolo de acțiunea sa hipnotică și analgezică, morfina a fost comercializată la început și ca tratament pentru adicția la opiu sau alcool!
     Descoperirea seringii hipodermice cu ac a deschis calea administrării injectabile a drogului (în premieră, medicul scoțian Alexander Wood a tratat nevralgiile). Aceasta a permis utilizarea formei injectabile a morfinei în confruntările armate ale celei de-a doua jumătăți a secolului XIX, unde a fost utilizată mai ales pentru analgezie la amputații, dar (sub formă orală) și pentru a stimula curajul soldaților înainte de atac. Evident, a urmat apariția morfinomaniei, cunoscută mai întâi ca „boala soldatului“, abia în 1877 denumită toxicomanie la propunerea doctorilor Edward Levinstein și Louis Lewin (4). Cum morfina era mai scumpă decât alcoolul, toxicomania a cuprins mai ales mediile aristocratice, printre personalitățile dependente numărându-se de-a lungul timpului William Stewart Halsted (chirurg ameri­can), Charles Baudelaire (poet francez), Otto von Bismarck (politician german), Alphonse Daudet (scriitor), generalul Georges Ernest Boulanger, actorul Bela Lugosi, nazistul Hermann Göring, cântăreața Edith Piaf ș.a.
Jean-Bernard Restout – „Morfeu“ (cca 1771, ulei pe pânză)
 
     Deoarece alcaloidul preparat de Sertürner nu era de o puritate ridicată, abia în 1831, William Gregory, la Edinburgh, a elaborat un procedeu care a permis obținerea unei morfine cu grad înalt de puritate, produs a cărui comercializare a început din 1833 (5).
     Deși a fost utilizată timp de un secol, structura sa moleculară nu a fost stabilită decât în 1925, de britanicii J. Masson Gulland și Robert Robinson, iar metoda de sinteză chimică – în 1952 (M. Gates, G. Tschudi și D. Ginsburg). Oricum, obținerea din opiu rămâne o cale mai ieftină decât obținerea prin sinteză. Abia în ultimii ani (2015!) au fost descrise metodele de inginerie genetică prin care morfina poate fi produsă de tulpini bacteriene.
     Exceptând utilizarea sa ca analgezic, pentru mulți ani morfina a fost utilizată pentru tratarea a numeroase stări patologice sau chiar fiziologice (alcoolism, depresie, psihoză maniaco-depresivă, inducerea som­nului la copii etc.). Abia în 1906, în SUA, s-a emis Opium Act, care interzicea producția, comerțul, deținerea și utilizarea de droguri, măsură urmată de Convenția internațională a opiului, care reglementa utilizarea morfinei.

 

Moștenirea lui Sertürner

 

     După publicarea cercetărilor sale (1817) și a ecoului avut în Franța și apoi în restul comunității științifice europene, pentru Sertürner au apărut și aprecierile. Mai întâi, descoperirea sa a fost recunoscută de Societatea germană de mineralogie, unde a fost ales membru onorific la propunerea lui...Wolfgang von Goethe! A urmat apoi acordarea de titluri de doctor onorific al universităților din Jena, Marburg, Berlin, Sankt Petersburg, Batavia, Paris, Lisabona.
     Dacă ne gândim, este vorba despre un autodidact, care, din curiozitate, din pasiune și cu o perseverență demnă de admirat, a reușit ceea ce mulți pseudosavanți înzestrați cu diplome universitare nu au fost în stare. O dovadă că setea de cunoaștere sparge – uneori cu succes – barierele academice, reușind și fără diplome ori titluri să impună valoarea autentică.
Câmp cu maci (Papaver somniferum)
Foto: Wolfgang Horlacher
 
     Din păcate, în epocă nu au lipsit vocile denigratoare. Unii universitari ai vremii îl tratau pe Sertürner ca pe un amator și îi negau meritele chiar și atunci când emitea ipoteze corecte, cum a fost cea privind obținerea eterului sulfuric, a alcaloizilor vegetali sau chiar a presupunerii că transmiterea holerei era cauzată de un organism viu (nu se descoperise încă vibrionul holeric) (3, 4).
     Atât calomniile, cât și faptul că avea o tendință de a emite speculații hazardate (de exemplu, existența elementului vital „zoon“ sau despre „natura rece a razelor solare“) au determinat o marginalizare a savantului căruia revistele refuzau să îi mai primească publicațiile. Acest fapt i-a determinat un sindrom depresiv. O evadare spre alt domeniu – armele de foc – în care a avut realizări notabile i-a adus o oarecare apreciere, tardivă însă, din partea autorităților.
     Moartea sa, la numai 58 de ani, pare a fi fost cauzată tocmai de drogul pe care l-a descoperit și de care a devenit dependent.
     La 21 mai 2005, în orășelul Einbeck s-au celebrat două sute de ani de la descoperirea morfinei. Cu acest prilej, s-a afirmat că obținerea acestui alcaloid a însemnat pentru chimie ceva asemănător cu descoperirea fierului pentru industria metalurgică și s-a arătat că în prezent se utilizează 230 de tone anual în scopuri medicale. Două secole după descoperirea sa, morfina continuă să fie „standardul de aur“ în terapia durerilor postoperatorii și a durerilor cronice și oncologice. De altfel, cercetările moderne în domeniul opioizilor nu tind să înlocuiască morfina, ci doar să elimine unele dintre efectele sale secundare, cum sunt greața și constipația.

Notă autor:

Bibliografie

1. Atanasov AG et al. Discovery and resupply of pharmacologically active plant-derived natural products: A review. Biotechnol Adv. 2015 Dec;33(8):1582-614

2. Sneader W. Drug Discovery: A History. Wiley & Sons, Chichester, 2005

3. Schmitz R. Friedrich Wilhelm Sertürner and the discovery of morphine. Pharm Hist. 1985;27(2):61-74

4. Lessner J. Sertürner and the discovery of morphine. Cahiers d’anesthesiologie. 1993;41(5):549-53

5. Orient I. Istoricul farmaciei din Ardeal. Ed. Cartea Românească, Cluj, 1926

6. Richard D, Senon JL. Dicționar de droguri. Ed. Șt. Med., București, 2005

7. Rooney A. The story of Medicine. Arcturus Pub, London, 2009

8. Hellmans A, Bunch B. Istoria descoperirilor științifice. Ed. Lider, București, 1988

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe