Newsflash
OPINII

Simțire și înțelegere

de Dr. Richard CONSTANTINESCU - aug. 6 2021
Simțire și înțelegere

Mi se spune frecvent că „problematizez” prea mult diversele aspecte ale vieţii.

Am venit pe această lume să aducem bucurie și să sporim cunoașterea. Știu că e amuzant ceea ce tocmai am scris. Evident că, dacă am rezuma scopul nostru, dincolo de bucuria pe care tocmai am amintit-o, ar fi să experimentăm, să înţelegem și să simţim. Să ne dumirim și să amușinăm viaţa. Restul, șosele și ascensoare, universităţi și stadioane, corporaţii și internet și tot ce e omenesc și prea-omenesc, gândit și creat de noi, este opţional, ba chiar facultativ. Dacă parcurgem cărţile sau ascultăm prelegerile neurocercetătoarei Lisa Feldman Barrett, vom pricepe ușor care este menirea creierului: în primul rând – a gestiona un buget extrem de complex, cel al corpului, și, în al doilea rând – a identifica un partener pentru a trece, prin urmași, în continuare prin lume.

        Mi se spune frecvent că „problematizez” prea mult diversele aspecte ale vieţii. Mă străduiesc să înţeleg. Una dintre întrebările mele este: „Ca să ce?”. Facem lucruri, întreprindem acţiuni, destructurăm relaţii. Ca să ce?!

Viaţa ca un zbucium

        La apartamentul din Tecuci, în biblioteca din camera în care am locuit până să plec în Iași, am un șir de jurnale personale, de caiete cu însemnări și un oracol. O colegă mi l-a dat să-l completez și, la rândul meu, urma să-l înmânez altui camarad de clasă. Nu îmi este clar de ce nu l-am repus în circulaţie și, mai ales, de ce nu mi-a fost cerut înapoi. A rămas, pur și simplu, la mine pe raft. Când o mai vizitez pe mătușa mea și rămân mai mult de o zi în acel loc, redeschid caietul zdrenţăros și revăd ceea ce scriau colegii și, mai ales, răspunsurile mele. Viaţa e „un zbucium” – notam eu. Am mai spus și am mai scris despre această consideraţie a mea de la 14 ani. Dacă am rosti cuvântul, tare și repetat, i-am simţi forţa: Zbucium. Z – o consoană fricativă alveolară sonoră, care, în esperanto, aveam să aflu mai târziu, se pronunţă /zo/. Când eram în cameră și ajunsesem la întrebarea în care eram pus să răspund ce e viaţa, nu realizam că replica mea are ceva și din împrejurimea umană a locuinţei. Bunica, ce tocmai mă înfiase după moartea mamei, purta, și nici acum nu știu de ce, prenumele de Zonia. Și avea propria-i versiune de semnătură: Ƶonia.

        Încerc să înţeleg dacă ei i se păruse viaţa un zbucium, sau mamei mele, cea care la 2 luni și jumătate m-a încredinţat tripletei feminine tecucene. Trecerea printr-un război, boala grea a soţului tânăr, văduvia perpetuă și, mai ales, creșterea singură a unei fetiţe de 3 ani,  și multe altele au făcut-o să i se zbată îndelung inima, să dea prea des la o parte zgura vieţii. Și au zdruncinat-o până la a o transforma într-un zbir. Era aspră cu mine și dictatorială. După ce a murit, aveam să aflu de la sora ei, mătușa mea, și citez vorbele ei: „Ea nu doar că te-a iubit, te-a adorat!”. Cât a trăit nu mi-a spus niciodată ceva alinător, ci doar vorbe menite să mă mobilizeze înspre un scop: acela de a ajunge nu-știu-ce om în viaţa asta și de a răspunde mereu exigenţelor ei.

Întrebări fără răspuns

        Într-o toamnă, înainte de începerea școlii, a doua oară din an când veneau mama și demi-sora mea din Roman, am surprins o discuţie aprinsă în balcon. O conversaţie scânteioasă între mamă și fiică. La un moment dat, bunica îi spune mamei: „– Stinge ţigara! Ţi-am zis să încetezi să mai fumezi!”. N-a așteptat vreun gest ori vreun răspuns, că i-a și ars o palmă zdravănă. „– Mamă, am doi copii!”. „– Doi copii?!” Și a trimis, cu același zăduf, un dos de palmă și înspre celălalt obraz. Mama a ieșit plângând nervos din balcon, și-a luat fiica de o mână și a început să-și facă bagajul. Peste puţină vreme a părăsit apartamentul și a plecat. Pe unde o fi stat până când vreun tren a dus-o înspre Roman nu știu și nici nu am întrebat-o pe sora mea. Ce știu e că, în câteva rânduri, mi-a povestit cum, în vremea când era la școala primară, urechile i se ascuţiseră în așa fel, încât auzea zgomotul tocurilor mamei de la o așa distanţă, care și unui câine i s-ar părea imposibilă. Când pantofii mamei, cu toc musai înalt, făceau și ultimii pași înspre etajul a patrulea, tumultul acela o copleșea și o cuprindea teama.

       Am simţit acut multe în copilărie. Retrăiesc adesea unele întâmplări. Încerc să înţeleg, încerc să le înţeleg pe aceste femei zbuciumate. Să-mi înţeleg zbuciumul. De ce erau ele atât de înăsprite? După ce tânjeau în acele momente când simţeau că sunt dominatoare?

ETICHETEviatazbucium

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe