Newsflash
OPINII

Sistemul sanitar în criză

de Luminiţa VÂLCEA - mar. 12 2010
Sistemul sanitar în criză

Concluziile primei ediţii a Forumului Naţional al Producătorilor şi Importatorilor de Medicamente s-au concentrat în jurul faptului că sistemul sanitar se află într-o criză profundă şi deci trebuie reformat. (...)

   Luând cuvântul la această reuniune, dl Cezar Irimia, preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC), a subliniat că, în prezent, se manifestă cea mai puternică criză din sistemul de sănătate, care îi afectează foarte grav pe pacienţi. „Sunt deja probleme în continuitatea asigurării tratamentelor, a crescut numărul pacienţilor care se află pe liste de aşteptare. Astfel, la bolnavii oncologi se află, în aşteptare, 2.500 de pacienţi pentru terapie de linia a II-a, iar la pacienţii cu hepatită – peste 7.000. În plus, sunt dosare oprite la casele judeţene pentru a nu ajunge la Casa Naţională, ceea ce nu este corect“, a spus preşedintele COPAC. Domnia sa a mai subliniat că dacă lucrurile nu se rezolvă şi dacă nu vor fi primiţi în audienţă aşa cum au cerut, în mod sigur vor ajunge la proteste, împreună cu sindicatele. (...)
Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe