Mulţi dintre dumneavoastră vă desfășuraţi activitatea de zi cu zi într-un spital. Deși articolul de astăzi nu se adresează doar medicilor, poate aveţi totuși o curiozitate legată de ceea ce „se vorbește” despre spital în lege.

Potrivit Legii nr. 95/ 2006, spitalul este o unitate dotată cu paturi, cu personalitate juridică, scopul acestuia fiind acela de a satisface nevoile de utilitate publică.

De asemenea, știm și faptul că instituţiile sanitare pot face parte din sfera privată sau publică, dar și că au dreptul de a furniza servicii care vor fi decontate prin asigurările sociale de sănătate.

Participând la îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, activităţile organizatorice și funcţionale cu caracter medico-sanitar ale spitalelor sunt supuse controlului Ministerului Sănătăţii.

Cu toate acestea, există și unităţi sanitare care aparţin altor instituţii, controlul fiind efectuat, în acest caz, de structurile specializate ale acestora. Este cazul, spre exemplu, acelor unităţi care aparţin consiliilor judeţene.

Probleme deontologice

Desfășurarea unor activităţi de învăţământ în cadrul unui spital se face în baza legii, nu prin simpla voinţă a conducerii unităţii sanitare. Activităţile vor fi realizate sub îndrumarea personalului didactic încadrat în spital.

Apare aici o problemă legată de drepturile pacienţilor, a eticii și a deontologiei medicale. Vor fi obligaţi, spre exemplu, studenţii să păstreze secretul medical, având în vedere că aceștia nu au un contract de muncă în care să fie stipulată și o clauză de confidenţialitate?

Răspunsul este greu de argumentat din punct de vedere juridic. Ar trebui, în opinia mea, ca prin contractul de studii semnat cu Universitatea de
Medicină să fie prevăzută o astfel de idee.

Conform art. 166 alin. (2) al legii menţionate, „spitalul răspunde, în condiţiile legii, pentru calitatea actului medical, pentru respectarea condiţiilor de cazare, igienă, alimentaţie și de prevenire a infecţiilor nosocomiale, precum și pentru acoperirea prejudiciilor cauzate pacienţilor”.

Practic, o unitate sanitară trebuie să acopere un prejudiciu, în caz de nevoie, din fondurile sale proprii. Dar trebuie și să subliniem faptul că, de multe ori, chiar lipsa mijloacelor materiale aduce unitatea în punctul de a fi chemată să răspundă pentru eventualele prejudicii cauzate.

Obligaţii profesionale

Orice spital, indiferent de specializarea sa, are obligaţia de a acorda primul ajutor și asistenţa medicală de urgenţă unei persoane dacă starea de sănătate a acesteia este una critică.

De asemenea, tot această unitate are obligaţia de a asigura transportarea pacientului la o unitate de profil, dar numai după restabilirea funcţiilor vitale. Pentru a asigura bunul mers al societăţii, spitalele trebuie să fie pregătite în orice moment să intervină în caz de război, calamităţi ș.a.m.d.

Important de menţionat este faptul că orice cheltuială pricinuită de un astfel de eveniment va fi decontată de la „bugetul de stat, prin bugetele ministerelor, ale instituţiilor în reţeaua cărora funcţionează, precum şi prin bugetul unităţii administrativ-teritoriale, bugetele universităţilor de medicină şi farmacie, ale universităţilor care au în structură facultăţi de medicină şi farmacie acreditate, după caz, prin hotărâre a Guvernului, în termen de maximum 30 de zile de la data încetării cauzei care le-a generat”.

Citiți și: Confraternitatea medicilor