Acasă » ACTUALITATE » OPINII
STĂM ȘI NE UITĂM?
Ce vreţi să faceţi cu citostaticele? Întrebarea rămâne pe buzele multora, și nu e o întrebare ușoară. Ce o face să nu fie ușoară este miza umană. Sunt zecile de mii de oameni care se agaţă cu dinţii de viaţă și saturează holurile și sălile de așteptare. Umiliţi, depersonalizaţi, resemnaţi în cele din urmă.
Sunt medici prea puţini, și nu de puţine ori hăituiţi la rândul lor. Apoi sunt pinguinii în frac, birocraţii, angajaţii, pe-o plajă a indiferenţei, unii eterni, alţii efemeri. Habitatul este completat de rechini. Rechinii mici, rechinii mari. Pentru ei, criză egal oportunitate.
Un stat puternic nu doar că-și ranforsează capabilităţile de tratament, fie ele oarecare. Nici nu e mare lucru, faci o listă de cumpărături, un stoc necesar, cumperi, cheltuiești, administrezi. La fel de bine putea să fie vorba despre șosete de lână. Un stat puternic e un bun naturalist. Vede și necăjiţii, și nesimţiţii, și bandiţii. Și se ferește de toţi. Pentru că a fi un stat puternic înseamnă să fii un stat de drept. Nu jupân.
Sincopa Sorinei Pintea, în scurta dezbatere cu Elena Stancu, a cărei mamă este oncolog pediatru la spitalul din Craiova, arată de fapt că nu tot timpul știe vlădica unde-i opinca. Elena Stancu a scris, nu o singură dată, de lipsurile sistemice și de multiplele provocări pe care le întâmpină mama sa, doctoriţa Polixenia Stancu, devenită – la limită, fără voie – protagonistă a unui roman de Kafka sau Nabokov. Ia pastila, dă pastila, unde-i pastila, n-avem pastile, vin pastilele, pleacă pastilele, ministrul zice că avem, dar că n-avem, că face, dar nu face. După care dă un ordin care ar trebui să facă bine, numai că în cel mai bun caz nu face rău, și sperăm să nu producă nimic.
Ce vreţi să faceţi cu citostaticele? Dar lasă citostaticele! Ce vreţi să faceţi cu spitalele? Ce vreţi să faceţi cu vaccinurile? Ce vreţi să faceţi cu prevenţia primară și cu cea secundară? Toate acestea sunt întrebări al căror răspuns se lasă așteptat. Și-atunci, stăm și ne uităm. Și habar n-avem. Iar când n-avem habar, aflăm ce vreţi să faceţi cu ele. Nimic. Asta e. Nimic. Și la mai bine!
