Laboratorul clinic pare a fi mai puţin expus
unor conflicte cu regulile eticii şi deontologiei datorită faptului că vine mai
puţin în contact direct cu pacientul, medicul fiind acela care prescrie
analizele ce urmează a fi efectuate. Dar este doar o aparenţă. Eticienii care
monitorizează laboratoarele de analize nu întâlnesc atât de rar derapaje etice.
Frecvenţa abaterilor este mai mare în domeniul privat, acolo unde laboratoarele
sunt bine reprezentate. Este o remarcă obiectivă, susţinută faptic, care nu
sugerează însă vreo îndoială asupra necesităţii dezvoltării sistemului privat
în sănătate. Cauza trebuie căutată în insuficienţa controalelor din mediul
privat, inferioare celor din sistemul public. Câteva exemple vor putea
reprezenta argumente pentru cele afirmate mai sus.
UNESCO, prin cele două instrumente de
specialitate ale sale, Comitetul Internaţional de Bioetică şi Comitetul
Interguvernamental de Bioetică, a considerat necesar să elaboreze reglementări şi
recomandări privind problema confidenţialităţii
datelor genetice. Angajatorii şi asiguratorii ar putea fi interesaţi să
cunoască datele genetice ale celor ce urmează a fi angajaţi sau asiguraţi
pentru a-i putea evita pe cei cu risc de îmbolnăviri (timpurii, handicapante)
pe care genetica predictivă le prezintă ca posibile. În SUA, astfel de încălcări
ale confidenţialităţii au fost constatate în cazul unor laboratoare private.
La jumătatea anilor ’90, aflându-mă în
Belgia într-o vizită de documentare profesională, am fost martorul unui scandal
preluat şi amplificat de presă: casa de asigurări a descoperit înţelegeri între
unii medici de familie şi anumite laboratoare (de prisos să menţionez, private)
către care erau dirijaţi pacienţii. În cadrul acestor „carteluri“ se încărca
prescrierea de analize cu mult peste necesarul confirmării unui diagnostic,
evaluării evoluţiei, evidenţierii unor complicaţii. Nu este un secret că, în
unele cazuri, şi la noi se efectuează mai multe analize decât ar fi necesar
spre a se spori veniturile laboratorului respectiv.
Studenţi fiind, la probele de examen în care
trebuia să examinăm şi să diagnosticăm un caz, ca şi mai târziu la examenele de
specialist, primariat, comisia de examinare nota cu un calificativ inferior pe
cel care, în susţinerea diagnosticului, solicita fie un număr mare, fie „toate
analizele“. Cel care solicita „ţintit“ era apreciat cu o notă mai bună.
Aparatura automată a zilelor noastre este capabilă ca, dintr-o recoltare, să
realizeze un număr mare de analize, fiecare având un cost care amplifică
cheltuielile. Dincolo de dorinţa unor persoane de a-şi face „toate analizele“,
există şi medici care sugerează acest lucru. La fel cum unele farmacii îndemnau
populaţia să cumpere medicamente, deşi reclama la medicamente trebuie făcută către
medici, nu către pacienţi, medicii fiind aceia care hotărăsc cine să urmeze un
tratament şi ce medicamente sunt indicate. Dorinţa de a obţine venituri
suplimentare stă la baza multora dintre încălcările sau ignorările principiilor
eticii şi ale deontologiei. Pacientul, beneficiar al serviciilor medicale şi
progreselor ştiinţei, este în multe cazuri nu numai beneficiar, ci şi păgubit.
Din ce în ce mai multe costuri sunt transferate pe buzunarele sale.
Probleme etice au apărut din ce în ce mai
multe şi în activitatea de cercetare, inclusiv în cea de laborator. Producătorii
de medicamente forţează unele laboratoare pentru a lansa pe piaţă produse
înaintea concurenţilor. În anumite cazuri, rare ce-i drept, se fac presiuni
pentru estomparea rezultatelor negative şi aducerea în prim-plan, prin
amplificare, a celor pozitive. Balanţa dintre doing science şi doing
bussines se înclină din ce în ce mai mult înspre bussines.
Merită menţionate
şi problemele referitoare la drepturile animalelor, „bioetica animalelor“.
Animalele de laborator au adus mari servicii omului atunci când au fost
folosite în cercetări de laborator care nu puteau fi efectuate pe om. În
ultimii ani s-a ridicat problema „economisirii“ acestor resurse preţioase,
sacrificându-se cât mai puţine posibil. S-a observat şi aici „o risipă“,
sacrificii inutile în cazuri care puteau fi substituite şi cu alte modele de
cercetare – experimente in vitro cu
celule sau fragmente de ţesuturi, simulare pe computer, organe artificiale. Russel
şi Burch au publicat la jumătatea secolului trecut The principles of humane experimental technique – ceea ce a dus la
o scădere semnificativă a folosirii animalelor de laborator cu prea mare uşurinţă
şi, de multe ori, fără beneficii reale. A urmat apariţia unei legislaţii de
protecţie a animalelor, de apărare a drepturilor fiinţelor care nu se pot apăra
singure. 
