Legislația cu
specific medical este o dificultate permanentă în administrarea și
conformarea din punct de vedere juridic a profesiei de medic
stomatolog. În unele acte normative este folosită în mod curent
sintagma de „medic” fără a se completa exprimarea cu forma
„medic dentist”. Legea nr. 95 din 2006 privind reforma în
domeniul sănătății, forma consolidată, precizează în art. 480
alin. (3) că„legea
individualizează, distinge și separă profesia de medic dentist de
profesia de medic”.
Caracterul liberal al profesiei de
medic dentist și particularitățile furnizorilor de servicii
stomatologice aduc un plus de diferențiere între cele două
profesii medicale. Nici aceste evidențe nu s-au dovedit însă
suficiente pentru a particulariza conform și realist unele prevederi
legislative care se doresc a avea impact asupra medicinei dentare.
Exemple în acest sens sunt Ordinul ministrului sănătății nr.
1123 din 2016 și Hotărârea de Guvern nr. 34 din 2015.
În baza Hotărârii de Guvern nr.
580 din 2014, publicată în Monitorul Oficial în 16 iulie 2014,
titlul de calificare al medicilor absolvenți ai facultăților de
medicină dentară din România este, începând cu promoția 2017,
acela de „doctor medic stomatolog”. S-a produs așadar o
schimbare importantă, care poate aduce un argument puternic în
favoarea punerii în acord a reglementărilor subsidiare cu Legea
sănătății și cu Hotărârea de Guvern nr. 580 din 2014. Consider
că păstrarea unor astfel de neconcordanțe impietează aplicarea
corectă și conformă a prevederilor legale. Din aceste
considerente, Colegiul Medicilor Dentiști din România (CMDR)
apreciază că unele modificări legislative sunt o necesitate
obiectivă și urgentă.
Profesia de medic poate fi exercitată
în multiple forme de organizare. Ordonanța Guvernului nr. 124 din
29.08.1998, republicată și consolidată, enumeră și definește
patru forme de organizare ale unui cabinet medical: cabinet medical
individual, cabinete medicale grupate, cabinete medicale asociate și
societăți civile medicale. Aceste forme ar trebui să fie
aplicabile inclusiv cabinetului medical dentar, cu toate că în
actul legislativ se folosește doar sintagma de „medic”, nu și
cea de „medic dentist” sau „medic stomatolog” și, așa cum
am arătat mai sus, legea face distincție netă între cele două
sintagme. Totuși, alin. (2) al art. 12 a fost modificat de punctul 4
al art. I din Legea nr. 400 din 30 octombrie 2006, publicată în
Monitorul Oficial nr. 893 din 2 noiembrie 2006 și în această
modificare apare sintagma „cabinete medicale dentare”.
Ordinul m. s. nr. 1338 din
31.07.2007, în vigoare din 1.09.2009, publicat în Monitorul Oficial
nr. 575 din 22.08.2007 actualizat, face distincție clară între
cabinetele medicale și cabinetele de medicină dentară. Este un act
normativ corect, care are prevederi clare, fără echivoc. Cerințele
sunt definite distinct pentru cabinetele medicale dentare. Este
adevărat că e un act normativ ulterior ordonanțai nr. 124 din 1998
și că la elaborarea ordinului a fost consultat și CMDR.
Contextul economic și social actual
din România este de asemenea un argument pentru justificarea unor
modificări legislative din domeniul medicinei dentare. Reducerea la
două a numărului de forme de organizare posibile pentru cabinetele
medicale dentare este una dintre reformele solicitată argumentat de
medicii dentiști. Toate formele de organizare ale unui cabinet
medical dentar trebuie să fie într-un cadru legislativ care să
permită CMDR, în calitatea sa de autoritate publică în domeniu,
să poată exercita aceleași limite ale autorității, în mod egal.
Un cadru legislativ dedicat medicinei dentare ar fi binevenit și ar
elimina foarte multe dintre ambiguitățile existente în prezent.
Modul de reglementare al serviciilor medicale stomatologice oferite
în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din România
demonstrează că se pot face reglementări specifice, aceste
servicii fiind oferite și finanțate pentru medicina dentară
într-un mod particular, distinct de celelalte servicii medicale de
specialitate.
Dificultățile resimțite tot mai
acut și semnalate tot mai frecvent de medicii dentiști trebuie să
atragă atenția autorităților în vederea soluționării corecte
și favorabile prin modificările legislative necesare. Trăim
paradoxul în care accesibilitatea populației la servicii
stomatologice este tot mai redusă, cu toate că oferta de servicii
stomatologice este tot mai generoasă, diversificată și de înaltă
calitate. Caracterul liberal al profesiei de medic dentist trebuie să
fie pus în acord cu o legislație adecvată în care toate aspectele
profesiei să fie bine reglementate, aplicabile și având consecințe
favorabile economic și social. Preocupările CMDR cu privire la
promovarea inițiativelor de modificări legislative ale domeniului
au nevoie de susținere generală. Populația are o bună sănătate
orală atunci când medicii dentiști au un statut profesional bun.
Pacienților le merge bine atunci când și medicilor le merge bine.
Pe o piață de servicii publice în care prestatorii de servicii
sunt aproape în exclusivitate privați nu se pot face corecții pe
cale administrativă. Doar calea legislativă este aceea care poate
iniția un proces de reabilitare a accesibilității populației la
servicii medicale dentare și, implicit, de asigurare a premiselor
unei sănătăți orale a copiilor și adulților comparabilă cu cea
înregistrată în țările Uniunii Europene.
