Lipsa interacţiunii cu pacientul, colegii, profesorii, mentorii... Incertitudinea a ceea ce se va întâmpla mâine sau poimâine. Când și cum vor mai fi examenele? Dacă, când și cum vom recupera ceea ce am pierdut? În tot acest haos, singurul lucru bun pentru studenţi ar putea fi chiar asta: însuși HAOSUL.

Să explic. Pe parcursul celor șase ani de facultate, studenţilor li se tot spune să facă o mulţime de lucruri, lăsând prea puţin loc pentru iniţiative personale. Alergând mereu între amfiteatre și spitale, acestora le rămâne prea puţin răgaz pentru triada STOP-THINK-ACT.

Nici următorii 3-5-7 ani de rezidenţiat, urmând strict pași și rigori inflexibile impuse de coordonatori, nu-i lasă prea mult loc individului pentru propriile-i alegeri, pentru a putea înţelege legătura fină dintre propriile iniţiative în dezvoltarea profesională și succesul în carieră.

Acum, administratorii dau din umeri mai mult ca oricând, neștiind ce urmează, cât durează sau cum va fi... Incertitudinea devine mult mai fluidă, umple multe spaţii libere și devine într-un fel ubicuă.

La fel și pentru studenţi, înainte sprijinitul pereţilor era un semn neechivoc al resemnării. Acum pereţii au dispărut, dezorientarea devenind mult mai puţin vizibilă.

Mai mult, nu mai are mai nimeni rezervată de pe acum vacanţa de iarnă sau pe cea de primăvară. Multe lucruri cu care ne-am obișnuit sunt acum sub semnul întrebării. Suntem constrânși să trăim mai mult în prezent decât o făceam până nu demult.

Dar cred că tocmai aici poate fi un câștig neașteptat. Tinerii se vor obișnui cu incertitudinea, o abilitate extraordinară pentru navigarea cu succese în viaţă, mai ales pentru cei care au nevoie să dezvolte spirit antreprenorial.

Vor înţelege deopotrivă nevoia și frumuseţea de a trăi în prezent. Însă vor mai înţelege, când încă nu este prea târziu, că viitorul lor este puternic legat de deciziile timpurii pe care le iau într-un context foarte neclar. Că au de ales mai multe și că alegerile lor le vor sculpta destinul.

Bine ar fi totuși să aibă și un mentor prin preajmă. Pentru că la câţi vor fi capabili să capitalizeze acest haos, de câteva ori mai mulţi pot fi cei ce vor cădea pradă lui. Ar fi frumos și o responsabilitate morală să putem orchestra asta.

În mod evident că este rău. Dar poate că nu chiar atât de rău. Pentru cei aflaţi la început de drum este doar normalul lor. Care îi va sculpta. Sunt convins că vor ieși la iveală caractere deosebite. Succes!