Ceea ce mă face extrem de încrezătoare în viitor este reacţia tinerilor, a studenţilor la medicină și a rezidenţilor. În 2020, mult înainte să avem confirmarea unui vaccin, mii de cereri de voluntariat au fost făcute de studenţii noștri. Ca să-i protejăm, i-am trimis acasă atunci când s-a decis intrarea în lockdown, dar ei s-au întors ca să ajute. Zilele acelea mi-au amintit de anul 1989, când se trăgea pe străzile marilor orașe, iar studenţii veneau să apere spitalele în care învăţaseră, până în 20 decembrie, să ajute la triajul răniţilor, să păzească accesul în camera de gardă, oprind, dacă era nevoie, cu mâinile goale „teroriștii”.

În vară, oricine văzuse că a purta halatul alb nu înseamnă doar statut social, ci și riscuri, că plătești nu doar cu nopţile nedormite sau cu weekendurile pierdute din cauza gărzilor, cu supărările din familie, prea adesea neglijată ca să poţi învăţa o oră în plus, ci și cu viaţa. Cu toate acestea, facultăţile de medicină au fost luate cu asalt, iar numărul candidaţilor la admitere a fost cel mai mare din istorie. Spre deosebire de alte facultăţi, care și-au mutat examenele în online, tinerii noștri au venit la sală, în condiţiile excepţionale din starea de alertă.

        În toamnă, am văzut o mobilizare fără precedent pentru intrarea în rezidenţiat, care a făcut ca anul 2020 să bată toate recordurile: numărul locurilor a fost suplimentat cu peste 2.000, de la 7.061, un record în sine, la 9.116, pentru a-i putea cuprinde pe toţi cei care au obţinut „note mari” la examen. Departe de a-i îndepărta de profesie, pandemia nu a făcut decât să crească îndârjirea cu care tinerii noștri se bat pentru a face parte din elita medicală.

        Această atitudine, entuziasmul și curajul tinerei generaţii mă fac să fiu mai încrezătoare în viitorul medicinei în România. Sub presiunea acestor forţe, societatea poate fi determinată să acorde atenţia cuvenită domeniului medical, lipsurile materiale cu care ne confruntăm în prezent pot fi depășite, atacurile nedrepte la adresa medicilor pot fi confruntate cu succes.

        Reacţia tinerilor la confruntarea pandemică poate fi considerată prima victorie în războiul cu COVID-19. Însă, în timp ce ne dau speranţă, tinerii noștri colegi ne și obligă la o mai mare deschidere, la mai multă dăruire în efortul de a le transmite cunoștinţele și experienţa pe care am adunat-o în zeci de ani de practică medicală.

               Nu există război între generaţii în sistemul medical, suntem o singură armată, într-o luptă care nu se va termina niciodată. Doar împreună putem învinge atât bolile, cât și prejudecăţile.