În ultimul timp se vorbește foarte mult de nemulțumirile medicilor și ale pacienților. Nemulțumirile pacienților sunt, de obicei, exprimate prin gura asociațiilor de pacienți.
    Recent, a fost publicată o anchetă adresată pacientului francez, care a ratificat gradul de satisfacție a acestuia în relația cu medicul. Ce au răspuns francezii? (1) Opt din zece erau mulțumiți, 87% de modul de informare și 84% de timpul acordat. Totuși, 29% consideră că nu sunt suficienți medici de familie în proximitate și 47% au aceeași impresie în ceea ce privește prezența specialiștilor.
    O altă informație interesantă din acest chestionar este legată de timpul necesar pentru a ajunge la un medic de familie francez: pentru 98% din bolnavi este de 10 minute, iar pentru 0,1% din populație, adică aproximativ 52.000 de locuitori, este de 20 de minute... cu mașina. Asta în condițiile în care există zone rurale subpopulate și zone urbane suprapopulate, iar numărul medicilor activi era de 226.000, din care 45% erau medici de familie și 44% lucrau cu timp parțial în spitale. (2) Un alt articol semnalează: medicii francezi continuă să îngrijoreze prin procentul ridicat de îmbătrânire. Jumătate din ei au, în acest moment, peste 55 de ani, iar unul din trei are peste 60 de ani. (3)
    Din 2012, numărul medicilor francezi a crescut cu 4,5%, procent considerat insuficient – numărul medicilor de familie a stagnat (0,7%) și a crescut cel al specialiștilor cu 7,8%. Concomitent, s-a semnalat o feminizare a medicinei (femeile reprezintă 52% din doctorii sub 60 de ani). Importante sunt și alte tendințe: 63% din medicii francezi preferă să fie salariați și 15% sunt cu diplome obținute în străinătate.
    În acest context, cred că a venit vremea bilanțurilor realiste și la noi, într-o perioadă în care presa analizează și disecă uneori corpul medical cu un anumit grad de subiectivism, fără a avea suficiente informații. Aproximativ 17.000 de medici au plecat din țară, din care cam 150 sunt pneumologi, fără a socoti rezidenții. Există zone din țară care sunt văduvite de specialiști și de medici de familie, pentru că sunt sărace, neatractive, iar generațiile de azi nu mai au cultul, formația și educația apostolatului. Feminizarea este un fenomen evident și la noi, dar îmbătrânirea și uzura actualei generații mi se par mai importante. Asta în condițiile în care ambulatoriile, văduvite de doctori, aduc mult mai mulți pacienți în spitale, la camerele de gardă, transformându-le în mod indirect în policlinici de cartier.
    Cât despre îmbătrânire, cred că acest proces este mult mai evident la noi decât în Franța, iar prelungirea vârstei de pensionare la 67 de ani, menită să acopere golul emigrării, nu știu dacă nu va epuiza suplimentar o generație uzată, cu mult mai multe riscuri de malpraxis adunate în ultimii ani de activitate. Stoparea emigrației prin actualele creșteri de salarii este o încercare. Au făcut-o și polonezii de cel puțin opt ani, dar puțini medici s-au reîntors. Majoritatea, de fapt, au revenit tot în sistemul privat.
    La noi, deocamdată, se conturează firav lucrurile în domeniul repatrierii forței de muncă și al menținerii în țară a tinerilor, deoarece salariile sunt încă departe de ofertele internaționale, iar condițiile necorespunzătoare de muncă în spitale încă persistă. În același timp, răsare un alt pericol la orizont: pentru specialitățile cu risc major de contagiune a scăzut sporul de risc. Această categorie de specialiști, care sunt tot mai rari în țară, s-ar putea să nu fie la fel de încântați precum alte categorii de medici și să rămână agățați de ideea
de a pleca.
    Dacă în Franța salariul fix pare atractiv, la noi multitudinea de oferte din privat, salariile încă mult mai mari de aici fac ca o parte din forța de muncă să migreze, fără resentimente sau regrete, în această zonă. În plus, ideea de a restricționa medicul la un singur loc de muncă s-ar putea, în actualele condiții, să lase rețeaua de stat și mai descoperită. În acest context de specific național, autoritățile și colegiile medicilor trebuie urgent să se angreneze în evaluările acestor date, plecând de la modelul francez, pentru că se încearcă o schimbare a percepției populației și a corpului medical la nivel de politici de stat. Cotarea mulțumirii pacienților români, acel „rating” atât de dorit, este un semnal al modului cum această masă substanțială de locuitori digeră noile evenimente din strategiile de relansare a imaginii medicului român.