Acasă » ACTUALITATE » OPINII
Susţinere logistică pentru medicii amendaţi

Luminiţa VÂLCEA
vineri, 16 iulie 2010
Medicii care au primit amenzi pentru acordarea de concedii medicale în urma controalelor efectuate de casele de asigurări de sănătate, judeţene le pot
contesta. Colegiul Medicilor din România va susţine logistic toate contestaţiile pe care le vor face medicii şi va intra ca parte în proces alături de aceştia. (...)
contesta. Colegiul Medicilor din România va susţine logistic toate contestaţiile pe care le vor face medicii şi va intra ca parte în proces alături de aceştia. (...)
Colegiul Medicilor din România a făcut o sinteză a situaţiilor din ţară
potrivit căreia majoritatea cazurilor de amenzi sunt pe baza unor
mărunte vicii de procedură sau greşeli scriptice, cum le numesc medici. Cei mai mulţi
medici au primit câte o amendă de 5.000 de lei. De asemenea, au fost înregistrate cazuri în care la această sancţiune s-a adăugat şi excluderea din Convenţia nr. CM-ISO8 privind eliberarea de concedii medicale. Au fost înregistrate şi situaţii în care s-au dat penalizări fără a se face motivarea capetelor de acuzare. În Brăila, unul din medicii sancţionaţi spune că în cadrul controlului au fost verificate concediile din perioada imediat următoare publicării Ordinului m.s. însă înainte ca spitalul să pună la dispoziţia medicilor angajaţi modelul de declaraţie conţinut în acel act. În Mureş, reprezentanţii Colegiului Medicilor arată că în niciunul din cazuri nu a fost contestat actul medical şi nici nu s-a constatat reaua-credinţă. Cei mai mulţi dintre medicii sancţionaţi şi-au arătat intenţia de a contesta sancţiunile sau au şi făcut deja acest lucru.
Dl prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România, a transmis în teritoriu mesajul că aceste amenzi trebuie contestate. „După ce vom avea un număr de hotărâri invalidate, vom cere şi daune moralepentru tot corpul medical, deoarece este inadmisibil ce s-a întâmplat“, a declarat dl prof. dr. V. Astărăstoae. Potrivit preşedintelui CMR, amendarea cu 5.000 de lei a medicilor pentru că au greşit o literă pe certificatul de concediu medical reprezintă o nouă metodă de finanţare a sistemului de sănătate găsită de ministrul sănătăţii.