Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Ţigara electronică și cancerul

Viața Medicală
Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN vineri, 5 august 2022

Un studiu recent demonstrează că utilizatorii de ţigară electronică au un risc de 2,2 ori mai mare faţă de nefumători de a dezvolta o formă de cancer. Aceste cancere au localizări diferite de cele ale fumătorilor de ţigară tradiţională și apar la vârste mai mici.

tigara electronica afectiune noua

Multe istorii știinţifice s-au ţesut în jurul ţigării electronice, scrise adeseori și cu sprijinul industriei tutunului. Articole care susţin că aceasta este mai sănătoasă, că poate ajuta la sevrajul fumatului de ţigări convenţionale, că nu are toxicitate, că are o rată superioară de inducere a abstinenţei faţă de substituenţii de nicotină (gumă, plasture) s-au înmulţit exponenţial. Aceasta, în paralel cu o altă literatură medicală, indusă de cercetători independenţi, care demonstrau toxicitatea ţigării electronice, riscurile de utilizare a aromatizantelor, pericolele pentru cei cu afecţiuni bronhopulmonare, cardiace, pericolele pentru copii. Cei din urmă sunt la risc să debuteze cu aceste „miraculoase” instrumente moderne, pentru a deveni apoi consumatori de tutun convenţional și, în alte ţări, chiar și de alte droguri.

Sigur, a fost momentul bolii EVALI, cu marele scandal din SUA al consumului de ţigară electronică, cu canabinoizi sau alte adaosuri, dar a trecut și a fost uitat. Însă pe parcurs au apărut primele semnale legate de riscul de apariţie a unor malignităţi. Recent au apărut și primele evidenţe epidemiologice solide care demonstrează legătura dintre ţigara electronică și diferite neoplazii și poate că este momentul să vorbim mai mult de acest pericol.

Trebuie să facem acest lucru pentru că „avocaţii” ţigării electronice susţin că, neexistând combustie, utilizatorii se expun unor niveluri mici de chimicale – aceste substanţe sunt însă multiple și cancerigene. Există o serie de substanţe carcinogene care prin acest aerosol induc leziuni la nivelul ADN, iar studiile experimentale au demonstrat că reduc procesele de reparaţie în celule animale și umane, determinând cancere la animale și oameni (1). Deosebirea între anii 2018 și 2022 este că acum există dovezi clare privind efectele directe cancerigene ale ţigării electronice (2).

Col uterin, sânge, piele și tiroidă

În februarie 2022, Anusha Chidharla și colegii de la mai multe universităţi au publicat în World Journal of Oncology articolul „ Cancer Prevalence in E-Cigarette Users: A Retrospective Cross-Sectional NHANES Study”. Ei au folosit baza de date extinsă a US National Health and Nutrition Examination Survey (NHANES) și au descoperit că, deși persoanele care utilizează ţigări electronice au în general un risc mai mic de malignizare faţă de cei ce folosesc ţigări convenţionale, ele se asociază totuși cu un risc mai mare pentru anumite forme de cancer – incluzând aici cancerul cervical, leucemia, cancerul de piele (de tip non-melanoma și alte forme de cancer de piele) și de tiroidă (diferenţa este puternic
semnificativă, p <0,0001).

Partea interesantă o reprezintă faptul că în rândul acestora nu primează cancerele pulmonare sau de vezică urinară. În plus, studiul ranforsează ideea că ţigara electronică nu este o simplă ţigaretă fără anumite chimicale periculoase și dovedește că expunerea la un mix diferit de toxice nu este fără consecinţe (3). Concomitent, se observă că aceste cancere apar la vârste mai tinere decât în cazul fumătorilor tradiţionali, fapt care deconspiră alte pericole.

Ce spun cifrele

Studiul retrospectiv (2015-2018), care s-a bazat pe chestionare, a inclus 154.856 de participanţi, dintre care 5% utilizau ţigări electronice, 31,4% ţigări tradiţionale, iar 63,6% erau nefumători. Concret, autorii au identificat un grad de utilizare a ţigărilor electronice mai mare în rândul participanţilor mai tineri, cu o prevalenţă a cancerelor mai mică faţă de consumatorii de tutun tradiţional (2,3% vs. 16,8%; p<0,0001), dar cu forme de cancer diagnosticate la vârste mai mici. Diferenţele erau semnificative statistic în toate formele de cancer descoperite: pentru cancer cervical (22 vs. 2,6), leucemie (8,5 vs. 1,1), cancer de piele (non-melanoma) (15,6 vs. 12,3), alte alte forme de cancer de piele (28 vs. 10), de tiroidă (10,6 vs. 2,4). Concluzia autorilor a fost că utilizatorii de ţigară electronică au un risc de 2,2 ori mai mare de a dezvolta cancer comparativ cu nefumătorii. Astfel, ei au tras un semnal de alarmă legat de repoziţionarea ţigării electronice din punctul de vedere al siguranţei și efectelor cancerigene.

Concluzie

Din acest studiu se degajă două idei. În primul rând, este nevoie de multă muncă legată de acest domeniu, în special axată pe tropismul ţigării electronice pentru anumite forme de cancer. În al doilea rând, Administraţia pentru Controlul Alimentelor și Medicamentelor din SUA (FDA) trebuie să nu mai fie atât de permisivă în legătură cu indicaţiile ţigării electronice, mai ales că încep să apară dovezi evidente de inducere a unor forme de cancer.

Bibliografie
1. Lee HW, Park SH, Weng MW, Wang HT, Huang WC, Lepor H, Wu XR, Chen LC, Tang MS. E-cigarette smoke damages DNA and reduces repair activity in mouse lung, heart, and bladder as well as in human lung and bladder cells. Proc Natl Acad Sci U S A. 2018 Feb 13;115(7):E1560-E1569. doi: 10.1073/pnas.1718185115. Epub 2018 Jan 29. PMID: 29378943; PMCID: PMC5816191
2. Chidharla A, Agarwal K, Abdelwahed S, Bhandari R, Singh A, Rabbani R, Patel K, Singh P, Mehta D, Manaktala PS, Pillai S, Gupta S, Koritala T. Cancer Prevalence in E-Cigarette Users: A Retrospective Cross-Sectional NHANES Study. World J Oncol. 2022 Feb;13(1):20-26. doi: 10.14740/wjon1438. Epub 2022 Feb 8. PMID: 35317331; PMCID: PMC8913014
3. Tehrani MW, Newmeyer MN, Rule AM, Prasse C. Characterizing the Chemical Landscape in Commercial E-Cigarette Liquids and Aerosols by Liquid Chromatography-High-Resolution Mass Spectrometry. Chem Res Toxicol. 2021 Oct 5. doi: 10.1021/acs.chemrestox.1c00253. Epub ahead of print. PMID: 34610237

Etichete: tigara electronica riscuri risc de cancer cancer

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.