Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Timpul să întoarcem din nou foaia

Viața Medicală
Dr. Nicolae-Iordache IORDACHE vineri, 8 ianuarie 2021

În răspunsul societăţii la criza dată de SARS-CoV-2, o mulţime de libertăţi cu greu câștigate de pacienţi în lupta cu paternalismul medical au fost profund ignorate .

varstnicÎn răspunsul societăţii la criza dată de SARS-CoV-2, o mulţime de libertăţi cu greu câștigate de pacienţi în lupta cu paternalismul medical au fost profund ignorate pe seama măsurilor de tip „one size fits all”, aspect oarecum de înţeles în contextul trăit de omenire în perioada de început a pandemiei.

Vârstnicii au rămas abandonaţi prin aziluri, părinţii nu au mai stat alături de copii prin spitale, taţii nu au mai asistat la nașterea propriilor copii, aparţinătorii nu au mai avut acces în spitale, ca să nu mai menţionăm secţiile de terapie intensivă.

Tratamente au fost administrate, manevre instituite fără o consultare potrivită cu pacientul sau familia. Toate cele de mai sus - pe fondul multiplelor neînţelegeri referitoare la transmiterea infecţiei, patogeniei detaliate, a eficienţei diferitelor tratamente având ca scop atât protejarea celor internaţi și a familiilor lor, cât, mai ales și foarte justificat, protejarea personalului medical suprasolicitat și esenţial pentru răspunsul la pandemie.

Dar lucrurile sunt pe cale să se schimbe: în câteva luni vom avea o masă importantă de oameni care nu vor mai răspândi virusul graţie vaccinării. Mecanismele de transmitere și, consecutiv, de prevenire a infecţiei sunt mai bine înţelese și putem acţiona în vederea limitării infecţiei mai eficient.

Poate că e momentul să regândim în context practicarea unei medicine care să pună pacientul în centru, să reintroducă compasiunea ca mijloc de vindecare sau alinare a suferinţei, deciziile să fie luate din nou împreună cu pacienţii și familiile acestora, să le fie permise famiilor accesul la pacienţii aflaţi la capăt de drum și accesul la informaţii.

Să îmbrăţișăm mai entuziast modalităţile de îngrijire a sănătăţii la distanţă, să le fie permisă vizita aparţinătorilor la pacienţii care pot coborî în curtea spitalelor. A fost un pas înapoi în ceea ce privește relaţia dintre corpul medical și societate în ansamblu, lucru care necesită schimbare.

Firește, au existat și povești de succes, unde lucrurile au stat diametral opus. Însă pentru sănătatea viitoarelor relaţii din spitale și policlinici, poate că este momentul să întoarcem foaia și să continuăm de unde am rămas.

Notă: Orice am scris aici are la bază observaţii personale sau ale unor apropiaţi (cei mai mulţi dintre ei medici), nu este un demers critic. În plus, am dovezi că lucrurile propuse sunt implementabile mulţumită unor oameni care au început deja.

Etichete: pandemie covid varstnici Nicoale Iordache SARS-Cov-2 tratamente

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 199 de lei
  • Digital – 149 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC