Stomatologia este medicină, dar
între medicină și medicina dentară, dincolo de conținutul
specific al domeniilor, există deosebiri majore, esențiale și
definitorii din punct de vedere administrativ, economic și juridic.
Concret, care sunt elementele care diferențiază cele două domenii
medicale în ceea ce privește rezidențiatul?
În practica profesională, medicina
dentară este o profesie medicală cu caracter liberal,
caracteristică definită prin lege. Peste 90% din medicii
stomatologi lucrează în mediul privat și peste 95% din furnizorii
de servicii medicale stomatologice sunt privați. În aceste
condiții, medicii dentiști optează în mod liberal pentru
localitatea unde vor să practice stomatologia. În plus, ei pot
susține concursul de intrare în rezidențiat la mai mulți ani de
la absolvire, deoarece nu sunt condiționați în practica
profesională de deținerea gradului profesional de medic specialist.
Legea nr. 95/2006 definește foarte clar și fără posibilitatea de
interpretare acest lucru. Medicii dentiști au dreptul de practică
medicală într-una dintre specialitățile medico-dentare definite
de Ministerul Sănătății.
Altă diferență între practica
medicinei și a stomatologiei este că sistemul de sănătate nu
oferă, prin Ministerul Sănătății, posturile de medici
specialiști în medicina dentară. Așa cum am arătat mai sus,
majoritatea covârșitoare lucrează în mediul privat. În medicina
dentară, remunerarea aferentă titlului de medic specialist nu este
alocată din fonduri bugetare, medicii specialiști oferind
populației servicii medicale stomatologice de specialitate prin
furnizori privați (eventual prin sistemul de asigurări de sănătate,
dar tot prin furnizori privați). În plus, medicii dentiști au
drept de practică profesională întotdeauna înainte de a deveni
medici rezidenți.
În aceste condiții, trebuie
remarcat că medicii stomatologi aplică pentru rezidențiat din
emulație profesională și din dorința de a putea oferi pacienților
servicii de medicină dentară de cea mai bună calitate, la nivelul
tehnologiilor și al exigențelor similare cu ale celor mai
dezvoltate țări din Uniunea Europeană și din lume. Medicii
stomatologi pleacă din propriul cabinet pentru a urma rezidențiatul
și apoi se întorc ca medici stomatologi specialiști în același
cabinet. Evident, unele reorientări există, dar majoritatea
medicilor dentiști sunt profund legați economic, contractual și
profesional de locul de muncă de unde pleacă pentru rezidențiat și
unde se vor întoarce. Mai mult, medicii dentiști au drept de
practică profesională stomatologică și în calitate de medici
rezidenți. La momentul intrării în rezidențiat, aceștia se pot
afla în relații contractuale cu una din casele de asigurări de
sănătate teritoriale, deci furnizează servicii de medicină
dentară în sistemul național de asigurări de sănătate ca medici
dentiști fără gradul profesional de medic specialist.
În cazul medicilor absolvenți ai
facultăților de medicină, lucrurile stau cu totul altfel,
diametral opus din aproape toate punctele de referință amintite mai
sus. Adevărata orientare și viitor profesional se conturează
pentru ei abia după confirmarea intrării în rezidențiat și apoi
obținerea titlului de medic specialist.
Naționalizarea rezidențiatului,
respectiv organizarea examenului la nivel național cu repartizarea
centralizată pe țară a locurilor pentru intrarea în rezidențiat,
atât la medicină, cât și la medicină dentară sau la farmacie,
reprezintă o practică prin care nu se iau deloc în considerare
aspectele specifice medicinei dentare, enumerate mai sus. Să se
impună locuri de rezidențiat la sute de kilometri de localitatea
unde viitorul rezident lucrează deja de câțiva ani, deține
cabinet stomatologic privat și în multe cazuri are și familie,
respectiv copii este o practică care amintește strident de
repartițiile naționale practicate de Ministerul Sănătății în
epoca comunistă, înainte de 1989. Atunci, buletinul, domiciliul,
familia erau luate în considerare. Acum nu contează. Atunci se
alocau locuințe celor care erau trimiși în alte localități decât
cele de domiciliu.
Repartizarea
națională a locurilor generează extrem de multe probleme, din
considerentele prezentate. Este profund perturbată activitatea în
centrele de formare profesională în rezidențiat. Coordonatorii și
îndrumătorii de rezidențiat se confruntă cu greutăți majore. Nu
se fac transferuri din motive de finanțare a locurilor, dar se fac
detașări, atunci când se poate și se dorește. Pe de altă parte,
a refuza acordarea mobilităților este o abordare păguboasă pentru
toți partenerii implicați. Dar dacă toată lumea are dezavantaje
în acest sistem național de desfășurare a concursului și de
repartizare națională a locurilor, de ce se dorește cu insistență
păstrarea și în acest an a rezidențiatului în Stomatologie în
sistem național? Cui
prodest?
Cine are de câștigat? Pentru că de pierdut au toți: formatorii,
universitățile, rezidenții, autoritățile teritoriale și
inclusiv pacienții medicilor dentiști care intră în rezidențiat.
