Evoluţia
ciclică a istoriei se adevereşte şi în medicina dentară. Din bărbierii de altădată
s-au desprins şi au evoluat, ca profesie medicală, medicii stomatologi de astăzi.
De la vracii vremurilor de mult trecute s-a ajuns, printr-o lungă evoluţie, la
medicina de astăzi. Profesia medicală a acumulat în timp respectul, prestanţa,
prestigiul şi onoarea cuvenite. Acestea au fost exprimate prin titlul
profesional de doctor. „Domnul doctor“ a devenit cu timpul un blazon obţinut nu
prin cutume ereditare, ci prin efort, multă muncă şi diligenţă dedicate omului
aflat în suferinţă, omului bolnav. În unele ţări europene, titlul profesional
de doctor-medic, nu titlul ştiinţific de doctor, este recunoscut şi apreciat,
el regăsindu-se pe documentele de identitate ale medicilor. Complexitatea
acestei profesii a crescut, în cadenţă cu dezvoltarea cunoaşterii prin
rezultatele cercetărilor ştiinţifice, în baza principiului medicinii bazate pe
dovezi. Această creştere continuă şi accelerată a volumului de informaţii din
domeniul medical se găseşte exprimată în specialităţile medicale tot mai
numeroase.
Cu
toate acestea, asistăm, în prezent, în România, la un paradox. Prestigiul se
transformă în negarea performanţei, onoarea devine umilinţă şi respectul
degenerează în desconsiderare. Medicii stomatologi au devenit medici dentişti şi
titlul onorific de doctor-medic le este refuzat. Argumentele invocate sunt
juridice, dar suportul legislativ este lipsit de argumente. Deciziile discreţionare
au funcţionat şi funcţionează încă, demne de cel mai absolutist regim politic
comunist. Pacienţii, populaţia, beneficiarii serviciilor de medicină dentară
vor fi de acum deserviţi de dentişti. În România, profesia de doctor-medic în
stomatologie (fie ea şi medicină dentară) este pe cale de dispariţie. Noile
generaţii de absolvenţi ai facultăţilor de medicină dentară, în opinia
legiuitorului, nu mai sunt demni de titlul de doctor-medic, spre deosebire de
colegii lor absolvenţi ai facultăţilor de medicină. Şi aceasta, în ciuda
faptului că facultatea de medicină are durata de şase ani, la fel ca medicina
dentară, numărul de credite este de 360 la ambele facultăţi şi cele două
profesii sunt reglementate sectorial. Acesta este un exemplu de gestionare
proastă, dăunătoare prestigiului internaţional al unui învăţământ superior
medical românesc încă performant. Avem înmatriculaţi în facultăţile de medicină
dentară din România sute de studenţi din ţări ale Uniunii Europene şi producem
contra cost forţă de muncă înalt calificată pentru alte state. În Europa,
credibilitatea şi atractivitatea învăţământului superior medical este foarte
mare, chiar fără precedent. În replică, de doi ani de zile, s-a trecut –
nejustificat – la modificarea titlului profesional înscris pe diplomele de
absolvire. În acest context, autoritatea de stat invocă argumente pentru a
justifica umilirea în masă a absolvenţilor facultăţilor de medicină dentară prin
refuzarea titlului profesional de doctor-medic dentist. Din doctori-medici
stomatologi, s-a ajuns la doctori-medici dentişti şi, de aici, la medici dentişti.
Oare urmează titlul de dentişti? Sau poate şi acesta este prea mult?! Vom
redeveni bărbieri cu competenţă dentară? Niciunei naţiuni nu i se poate face
mai mult rău decât poate să-şi facă ea însăşi. Asemenea aberaţii legislative
trebuie să înceteze!
Colegiul
Medicilor Dentişti din România, ca singură autoritate profesională a medicilor
dentişti din România, în baza unei legi organice, are disponibilitate şi
deschidere totală pentru colaborarea cu autorităţile de stat în vederea rezolvării
acestei probleme. Profesia de doctor-medic
dentist este o profesie liberală, dar o profesie medicală. Privatizarea
aproape în exclusivitate a serviciilor de îngrijire medicală în medicină dentară
din România este specifică economiei de piaţă şi nu poate fi considerată o culpă
a medicilor din sistem. Doctorii stomatologi nu trebuie stigmatizaţi nemotivat şi
Colegiul Medicilor Dentişti din România nu poate asista impasibil la astfel de
proceduri.
Infrastructura
sistemului de îngrijiri medicale stomatologice din România este privată şi
există preponderent prin investiţii antreprenoriale personale ale medicilor.
Serviciile medicale sunt acordate pe o piaţă liberă reglementată. Unităţile
medicale stomatologice din sistemul bugetar sunt insuficiente şi incapabile de
a înlocui oferta de servicii a cabinetelor private. Cu toate acestea, se emit
acte normative anticoncurenţiale, în defavoarea cabinetelor private. Prea des,
deciziile şi reglementările din sistemul asistenţei medicale de medicină dentară
sunt emise de autorităţile de stat fără cunoaşterea realităţilor, nevoilor şi
specificului din stomatologie şi fără a lua în considerare nevoia de îngrijiri
medicale stomatologice a populaţiei în general, a asiguraţilor pentru servicii
de sănătate şi a grupurilor de risc pentru patologie stomatologică, respectiv a
copiilor. Normele metodologice de aplicare a Contractului-cadru cu Casa Naţională
de Asigurări de Sănătate în 2013 sunt un exemplu relevant. Facilităţi
financiare, administrative sau organizatorice acordate tinerilor medici care
deschid cabinete de medicină dentară nu există, dar împovărări financiare şi
administrative nejustificate sunt frecvente. Consultările cu Colegiul Medicilor
Dentişti din România nu există sau sunt formale. Argumentele şi deciziile
Consiliului naţional al CMDR adesea nu sunt luate în considerare. Autorităţile
de stat teritoriale interpretează şi aplică diferenţiat legislaţia medicală.
Toate acestea sunt provocări pentru CMDR, care doreşte ca, în noul an 2013, să
obţină, conform legislaţiei în vigoare, colaborări şi consultări corecte,
sincere, competente şi constructive, respectând transparenţa decizională, în
interesul profesiei şi, implicit, al populaţiei – beneficiara serviciilor
medicale de medicină dentară.
