Newsflash
OPINII

Ultima generație?

de Dr. Gabriel DIACONU - mai 31 2016
Ultima generație?
     Din negură, din genune, în orașul primordial, omul a născut Zeul. Zeul reconcilia esențele, îmbuna vânturile și focul, precipita ploile și fertiliza pământul. Marile cicluri, viața și moartea, îngălbenitul frunzelor și vremea recoltei au fost recunoscute de om.  Zeul trebuia să le urmeze. Ca toate celelalte, Zeul trebuia să moară. În Orașul Cetate, din templul hieratic, Marele Preot sacrifica Zeul Om, Regele, o dată la șapte sau nouă ani, în funcție de ciclurile lunare. Să fii Conducător, în primordiul Antichității, era de fapt o condamnare la moarte. Pentru supraviețuirea celor mulți, pentru mană și belșug, pentru noroc și preferința astrelor, cel selectat de sacerdot urma să își verse sângele, în uralele mulțimii. Deștept a fost omul, acum multe mii de ani, care-a propus, probabil spre propria-i conservare, ca ritualul să treacă în alegorie. De ce să omori un om dacă puteai să tai un taur, un miel sau o junincă? Ne-am ales, în lungul și-n latul planetei, cu ritualuri care amintesc doar în scriptă și slovă de vremuri imemoriale, fie că vorbim de euharistie, fie că vorbim de mielul pascal. În bogăția ei speciantă, cultura și-a altoit virionul pe fiecare minte a fiecărui progen. Nașterea democrației, emanciparea Omului care urmează Zeului, respectiv Zeului făcut om, a încheiat un eon de sânge. Noi nu mai facem sacrificii umane. Noi ne exprimăm opțiunea prin vot și apoi urmărim, vreme de un ciclu (de data asta arbitrar, nu orânduit de astre), consecințele alegerilor noastre. Sistemul de organizare socială de jos în sus a iscat veritabile ciudățenii, unele care, în supernatantul lor, au lăsat loc de mutație atât pentru genii, cât și pentru monștri.
     Se ridică întrebarea de ce, în ultimul sfert de secol, am avut atâți miniștri ai sănătății? Răspunsurile sunt acolo și închid rapid dezbaterea. Aceștia au fost politicienii, acestea au fost jocurile, aici a fost puterea și dincolo neputința. Săraci cu duhul am fost, săraci la pungă am rămas. Peste destinul a milioane s-au așezat pulberile discordiei și banii s-au cheltuit prost, reformele s-au făcut cu stângul și, ca să fie totul de basm, până și deciziile bune au fost placate de diverși paracleți. Astfel că frământarea telurică a sănătății a recunoscut primitivismul unui Ur sau unui Akkad și modernitatea a întârziat să apară, în timp ce capetele cu corn ale ministerului au fost, succesiv, decapitate. Spunea un confrate, la aflarea veștii numirii noului purtător de stilou și semnătură pe soarta vieților copiilor noștri, că ministrul e cel mai slab din clădirea respectivă, are cele mai puține unelte de schimbare. Și, întrucâtva, are dreptate.
     Realitatea e că Ministerul Sănătății ar trebui demolat din temelii, așa cum a fost el perpetuat de-a lungul diverselor mandate. Are atât de puține resurse efective să intervină în cadrilul dement al medicinii descentralizate încât mai mult gura e de el. Tot ce poate face ministerul, de vreme ce spitalele au fost trimise în grija administrației locale, cabinetele de medicină de familie au fost date în comodat și ambulatoriul s-a semiprivatizat, e să creeze legi. Menire de mare fală, ai putea spune. Până la urmă, sănătatea trebuie să stea pe un corp de reguli. Până la urmă, vorbim de banul public, de felul în care să fie cheltuit și rânduit, de felul în care ajunge la destinatar. Da, dar problema intervine acolo unde legea fără norme e precum calul fără zăbală și cu orbul pe ochi: știe să tragă dar nu știe încotro. De multe ori normele sunt lăsate în seama unei adunături pestrițe, personalul intermediar din baierile Leviatanului. Parcursul oricărei hârtii între etaje siluiește pădurea seculară de cel puțin doi fagi. Între timp, secretarul de stat aleargă ca zăbăucul pe teren, pe coclauri, prin orașele patriei, să-i convingă pe supuși că orânduirii îi pasă. O poveste apocrifă spune că pe vremea ministrului Cepoi s-au propus niscaiva lucruri, unele de bun simț, dar apoi a venit vremea să fie discutate cu cei de la Ministerul Muncii și cu finanțiștii. Și din dorința legitimă de a scoate un pic nasul din țărână s-a ales fix praful. Pentru că însemna ca spitalele să devină, așa cum sunt prin toată Europa, entități prestatoare de servicii medicale. Pentru că se bloca batoza cumetriilor deghizate în achiziții publice. Pentru că iedera și otrava sinecurii depindeau – și continuă să depindă, din păcate – de acei oameni care stau prin subsoluri și fac umbră pământului degeaba pe un post călduț de neica nimeni. Pentru că în urma doctorilor plecați s-au înmulțit șoferii și portarii. Și mulți au mâncat o pâine bună, o vreme, din exact orânduirea ministerială. În coiful căreia, se așază acum, oare pentru câtă vreme?, un alt nefericit.
     Îi spun nefericit pentru că, indiferent cine e, își va fi împrumutat temporar numele unei tumori gigante care-și împușcă, zi după zi, embolii în organe. Una pe care n-o poți înțelege doar prin diverse puncții sau biopsii, ocazie cu care vezi că dezinfectantul e diluat, că secția a fost vopsită doar pe hârtie sau că scula s-a cumpărat și stă cu țipla pe ea, că n-are cine s-o manevreze. Ministrul n-are puterea să exploreze tumora, darămite să intervină chirurgical asupra ei. Poate cel mult s-o gâdile, s-o facă să râdă.
     Singurii capabili de atitudine sunt medicii. Medicii care mai zvâcnesc, încă, de dorință. Medicii care încă mai disting binele de rău și primum non nocere. Medicii care admit că nu sunt totuna cu Colegiul din care fac parte și că nu sunt reprezentați de vreun minister, ci de menirea lor sacră, sub care s-au format, pentru care au jurat, ca generații înaintea lor, că la orice moment și cu orice preț vor păstra binele pacientului lor înaintea de tot și toate. Medicii care înțeleg că nu sunt sclavi, nu sunt simpli funcționari, nimic pe lumea asta nu-i obligă să renunțe la moralitate în favoarea buzunarului cu arginți. Bați câmpii, doctore, unii vor spune. Cui te adresezi? Sunt doctori în România care câștigă și treizeci sau patruzeci de mii de euro pe lună din actualul sistem. Sunt oameni, iar oamenii fac noduri și nodurile rețele, care o duc atât de bine și le merge atât de uns, încât nu se vor schimba niciodată. Da, spun eu, dar totul se schimbă. Totul e ciclic. Totul, mai devreme sau mai târziu, moare. Și ei se vor duce, la fel ne vom duce și noi. Important nu e că ne ducem. Important e ce vom lăsa în urma noastră. Important e dacă vom fi sau nu ultima generație de lași, de umili și de sclavi ai propriei noastre slăbiciuni caracteriale. Bun venit în sarabandă, domnule ministru! Vă invităm la dans.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe