Infecţia cu SARS-CoV-2 pare că își va face cuib de lungă durată la noi, încurajată de indolenţa unor români dispuși oricând să nege evidenţe știinţifice și de libertatea prost înţeleasă, care nu-ţi dă dreptul de a-i îmbolnăvi pe alţii.
Am ajuns și la sfârșitul perioadei de urgenţă după aproape două luni de izolare, mai mult sau mai puţin acceptată de populaţie, dar cât de cât respectată, cu sau fără amenzi. Pe acest teritoriu de carantinare psihică și emoţională au funcţionat foarte mulţi eroi.
Unii în halate albe, alţii în nopţile albe pentru aprovizionare sau pentru întreţinerea multiplelor reţele, de la curent electric, până la salubritate. Toţi păreau să înţeleagă că există un virus ucigaș, fără coloratură politică, fără graniţe de demarcaţie, fără preferinţe de vârstă sau de sex.
Spitalele cu un personal obosit și stresat, cu victime colaterale din rândul personalului sanitar așteptau nu efluvii de mulţumiri, cât o deflexiune a ratei de cazuri noi și decese induse de boală, care să permită o reintrare în normal.
Totul părea să meargă în acest sens cu un consens naţional în favoarea unei strategii coerente. Până și bolnavii cronici cu boli netransmisibile păreau că au înţeles că trebuie să accepte consultaţiile online și să evite vizitele faţă în faţă cu medicii de la spitalele din linia întâi sau a doua.
Dar a urmat ridicarea stării de urgenţă și îndreptarea vertiginoasă spre starea de alertă. De când s-a făcut anunţul, în zilele premergătoare acesteia, deja fluxul de oameni și de mașini crescuse îngrijorător.
Efracţioniștii mai mult sau mai puţin identificaţi crescuseră rapid ca număr. Erau cei care deja făceau exerciţii pregătitoare la marginea legii. S-a apropiat și ultima oră din miezul nopţii când se sfârșea urgenţa. A apărut și primul semnal de alarmă.
În faţa Casei Poporului grupuri de tineri cu mașini luxoase s-au adunat ca să serbeze, fără măști, că doar le-au purtat suficient. Și apoi a început sarabanda greșelilor. Bâlbe politicianiste, ale autorităţilor, ale reprezentanţilor de partide au fost suficiente ca să existe trei zile fără penalităţi.
Ce a făcut românul? A invadat pieţele, fără a păstra distanţa necesară, s-a aglutinat în grupuri de pensionari dornici de a mai schimba informaţii sau, pentru că tot era weekend, au ales eternele cozi kilometrice de pe Valea Prahovei, ca să demonstreze că sunt liberi. Însă nici aici nu s-au oprit ai noștri conaţionali.
Au ieșit în Piaţa Victoriei și culmea, am auzit repetate aceleași acuze de la oameni care habar nu au ce înseamnă boală și infecţie cu SARS-CoV-2, despre nocivitatea vaccinării, încălcarea drepturilor lor la care s-au adăugat lozinci antiguvernamentale sau anti-OMS.
Mă uitam la ei și nu-mi venea să cred; majoritatea erau ostentativ fără măști, profitând de timiditatea organelor de ordine câștigată ca urmare a altor experienţe anterioare. Ca să fie tacâmul complet, a mai apărut ici colo și câte un politician în căutarea unor potenţial electori viitori.
Pentru mine ca medic mi se pare deja prea mult această mascaradă legată de un virus care a ucis și capitaliști, și comuniști, și oameni bogaţi și săraci, și artiști, și politicieni, fără a privi partidul din care fac parte și, ce e mai rău, a învins la debutul pandemiei reţele sanitare mult mai puternice, cu bugete mult mai bogate din alte ţări faţă de ce avea România în aceeași perioadă.
Este, de fapt, o lipsă de respect faţă de cei care în aceste două luni au suferit în spitale la pachet (personal medical și pacienţi) impactul viral, această nerespectare a unor minime recomandări pentru populaţie, de distanţare fizică.
Sigur că au apărut rapid și sceptici legat de existenţa acestui virus sau așa-zișii curajoși care se expun preferenţial pentru a demonstra că virusul nu există. Păcat că nu se poate organiza ziua „spitalelor” deschise, ca toţi aceștia să vadă la faţa locului ce forme grave îmbracă această viroză banală și ce sechele lasă.
De fapt, cred că media a făcut și face o greșeală în continuare. Nu ar trebui să existe nici o zi, nici o oră fără testimoniale de pacienţi care au trăit sau au trecut prin drama infecţiei sau ale unor familii îndurerate după pierderi de oameni dragi cauzate de un virus neiertător.
Românul needucat, existent dintotdeauna, acum a devenit o realitate crudă a societăţii noastre. Îl vedeam înainte în spital exprimat în boli induse sau întreţinute de reguli elementare de igienă sau de prevenţie nerespectate și neînţelese, care permiteau venirea lor în faze avansate de boală.
Acum vin aceiași confraţi cu o multitudine de boli mai mult sau mai puţin cunoscute sau tratate, dar cu un organism incapabil să mai facă faţă acestei viroze care numai banală nu poate fi etichetată.
Toate discuţiile despre al doilea val, ce acum se descrie în Coreea de Sud ca fiind o recrudescenţă a bolii s-ar putea, în condiţiile actuale de
concomplianţă, să ne pască și pe noi.
Dar așa cum mintea românului din urmă nu pare să dea roade, tot așa COVID-19 se pare că își va face cuib de lungă durată la noi, încurajat de indolenţa unor români dispuși oricând să nege evidenţe știinţifice
clare și de această libertate prost înţeleasă, care nu-ţi dă dreptul sau libertatea de a-i îmbolnăvi pe alţii.
Poate că într-o zi, acești „necredincioși” îl vor înţelege mai bine pe Sigmund Freud când spunea: „Viaţa este o insulă de suferinţă într-un ocean de indiferenţă”.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Află mai multe informații despre oferta de abonare.
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe
