Potrivit declaraţiilor ministrului Sănătăţii, deja avem în câteva secvenţieri cazuri cu noua variantă, ceea ce obligă la întrebarea: „Și acum?”.

Trebuie spus că o bună parte a lui 2020, dacă ne întoarcem în trecutul recent, oamenii s-au uitat cu incredulitate la durata pandemiei de COVID-19. Când le-am spus oamenilor că, cel mai probabil, se va întinde către 2023, poate chiar 2024, păreau cuvintele unui om nebun. Dar acesta este un adevăr, laolaltă cu acela că, fără efortul continuu al comunităţii de practică, dar și de cercetare, rămânem descoperiţi în faţa evoluţiei acestei fantastice forme de viaţă care este SARS-CoV-2.

Omicron BA.2 păstrează aceleași trăsături fenotipice precum BA.1, mai puţin unele mutaţii care îl fac greu de deosebit, mai exact aproape deloc, de varianta anterioară, Delta. E o chestiune cu atât mai spinoasă, cu cât BA.2 s-ar putea să împărtășească unele trăsături de patogenicitate cu Delta, respectiv rata de fatalitate a acelei variante.

Dar suficient despre „arborizaţia” COVID. La nivelul politicilor de sănătate publică, dacă pe teritoriul României boala se va reduce la o endemie, va trebui să o adăugăm în calendarul de supraveghere a bolilor transmisibile, posibil cu un palier de atenţie sporită. Psihologic vorbind, însă, e puţin probabil ca atenţia oamenilor să reintre într-un normal al deferenţei date răcelilor de sezon. Ba, mai mult, poate că nici n-ar trebui, de vreme ce COVID-19 e pe un alt palier de periculozitate.

Situaţia particulară a ultimilor doi ani, trauma emergentă prin care am trecut, invariabil, fac ca în viitorul proxim reacţia majorităţii să fie una de rezistenţă, fie că vorbim de negare, suprimare, până la deplasarea afectului, raţionalizare ori intelectualizare. Oricare dintre aceste rezistenţe, de fapt, nu ne ajută – populaţional – la stabilirea unor politici coerente, care să fie și îmbrăţișate de populaţie.

Corolarul este că greu nu e când e pandemie. Greu este după ce, mental, „pandemia s-a terminat”. Răvășită, societatea caută să-și vadă de treaba ei. Nu neapărat să preia niște lecţii sau noi deprinderi din ce s-a întâmplat, cât să busculeze, să turbioneze normalitatea.

Ca urmare, servește drept avertisment că, mai mult ca oricând, avem nevoie să privim spre viitorul apropiat cu o viziune a contextului, dar și a consecinţelor sfârșitului pandemic. Pentru că orice sfârșit reprezintă, în formă și fond, preludiul unui (alt) început. Ce avem de gând să începem, respectiv cum să-i dăm o direcţie benefică omului, trebuie să preia, cu titlu de înţelepciune, ce-am greșit în acești ani. Ce n-am făcut bine, ce am făcut prost. Altfel nu se poate.

Mai multe articole scrise de dr. Gabriel Diaconu