Newsflash
OPINII

Un primar filantrop

de Dr. Maria DRAGOTĂ - sept. 26 2014
Un primar filantrop
Începând cu 25 aprilie 1904, tecucenii au beneficiat de serviciile medicale oferite de noul spital comunal, înfiinţat prin donaţia testamentară a fostului primar Anton Cincu (1831–1894). Nemulţumit de starea deplorabilă a spitalului existent, de clădirea neîncăpătoare (bolnavii aduşi fiind lăsaţi chiar şi în curtea spitalului) şi veche (la doi ani de la inaugurarea lui de către autorităţi, la 11 aprilie 1879, consiliul local aproba un deviz pentru repararea „extraordinară“ a spitalului „urbei Tecuci“), Anton Cincu lasă prin testament 200.000 lei, sumă ce va fi folosită pentru „ca să construiască în Tecuci un spital şi un local de bae pentru public“. Se va forma o comisie condusă de fiul său, Theodor Cincu, din componenţa căreia făceau parte dr. Constantin Petraş, farm. Costache Racoviţă, C. Bobeică, Theodor Vârgolici. Spitalul a fost construit între anii 1899 şi 1903, şi inagurat de primarul de atunci al oraşului, Theodor Cincu. La dotarea noului spital au contribuit cu mobilier, instrumente chirurgicale sau bani mai multe persoane. Veniturile noului spital erau asigurate tot prin grija lui Anton Cincu. Astfel, în 1889, printr-un act autentificat de tribunalul Tecuci, el donează o moşie oraşului Tecuci. Consiliul local o administra, însă veniturile obţinute vor fi date spitalului.
Această pagină de istorie a fost readusă în actualitate la 5 septembrie a.c., când Spitalul Municipal „Anton Cincu“ Tecuci a aniversat 110 ani de la înfiinţare. Istoricul Doru Parascan, director al Muzeului Mixt Tecuci, pasionat de iatroistorie, autor al volumelor „Documente privind organizarea sistemului sanitar tecucean. Secolul XIX“, „Tecuciul în secolul al XIX-lea. Medicii oraşului şi evoluţia primului spital local“, a evocat figura filantropului ce a dat numele său spitalului. Un sobor de preoţi a oficiat slujba de pomenire a fondatorilor unităţii medicale, Anton şi Theodor Cincu. La eveniment au luat cuvântul Teodor Negru, managerul spitalului, dr. Florică Secară, fostul director, Mircea Toader şi Victor Paul-Dobre, deputaţi, Florin Ţuchel, primarul municipiului Tecuci.
Având actualmente 285 de paturi, spitalul asigură actului medical pentru aproape 20.000 de pacienţi internaţi anual, şi 30.000 de alte consultaţii, persoanelor din judeţul Galaţi şi nu numai. În 1969 a fost dată în folosinţă policlinica, într-un local separat. În 1994 au fost inaugurate secţia de pediatrie, într-un corp nou de clădire, şi laboratoarele de radiologie şi analize medicale. În perioada 2000–2003 au fost puse în funcţiune aparatură şi echipamente medicale achiziţionate de Ministerul Sănătăţii, în valoare de peste 16 miliarde lei. Spitalul are o ambulanţă proprie, o unitate pentru transfuzii sanguine, a achiziţionat un colonoscop şi va avea în curând şi computer tomograf. În ziua aniversară a fost inaugurată noua incintă a farmaciei.
A urmat o sesiune de comunicări, pe teme iatroistorice şi medicale. Dr. Richard Constantinescu a subliniat locul Tecuciului în istoria medicinii româneşti, evocând personalitatea a patru medici originari de pe aceste plaiuri. Este vorba despre: Dimitrie Michail (1886–1956), profesor la Clinica de Oftalmologie a Facultăţii de Medicină din Cluj, apoi director ştiinţific al Institutului de Oftalmologie din Bucureşti, care a imaginat procedee şi tehnici originale în domeniul chirurgiei estetice şi reparatorii, a descris pentru prima oară în literatura de specialitate,epiteliomul sebaceu primitiv al glandelor lui Zeiss, cheratita filamentoasă, cheratoconjunctivita prin röentgenoterapie ş.a. şi a avut contribuţii la studiul trachomului; Dimitrie Negru (1883–1955), primul titular al unei catedre de radiologie medicală din învăţământul universitar medical românesc, la Facultatea de Medicină din Cluj, editorul primului tratat de radiologie din ţară, totodată medic scriitor; Vasile Dobrovici (1904–1989), profesor de obstetrică-ginecologie la Facultatea de Medicină din Iaşi, ce a adus contribuţii originale şi valoroase practicii obstetricale şi ginecologice; Vasile Sion (1869–1921), profesor de igienă la Facultatea de Medicină din Iaşi, colaboratorul cel mai important la elaborarea legii sanitare din 1910. Prof. dr. Octavian Buda a adus în atenţia auditoriului un tecucean ce stă la originile fotografiei medicale în Europa de Est – Nicolae G. Chernbach, iar Doru Parascan a oferit date privind înfiinţarea primelor spitale din oraşul Tecuci. În continuare, dr. Claudiu Zara a prezentat fracturile periprotetice din cazuistica spitalului, dr. Nicuţa Manolache a discutat despre durere, ca fenomen universal, iar dr. Mihaela Şerbana a trecut în revistă actualităţi în vaccinarea la copii.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe