După războaiele balcanice şi Primul Război
Mondial, în Balcani încă mai persista un aer belicos. În august 1927, la
Conferinţa Uniunii Interparlamentare, la Paris, reprezentanţii parlamentelor
grec şi român au propus organizarea de conferinţe parlamentare în ţările din
sud-estul Europei, pentru ameliorarea acestei situaţii, dar nici la Conferinţa
din septembrie 1929, ţinută la Berlin, nu s-a ajuns la niciun rezultat. Abia în
octombrie 1929, la cel de-al XXVII-lea Congres Universal de Pace, ţinut la
Paris, în urma propunerilor făcute de premierul grec şi de deputatul român M.
Ralea, s-a reuşit organizarea unor astfel de reuniuni.
Prima conferinţă a fost organizată la 5
octombrie 1930, la Atena, unde au participat delegaţii din ţările balcanice şi
de la Liga Naţiunilor, în scopul colaborării economice, sociale şi intelectuale
(printre care şi medicale). A doua conferinţă interbalcanică a avut loc la
Istanbul, în 1931, iar a treia la Bucureşti, între 22 şi 27 octombrie 1932,
unde s-au prezentat un proiect de colaborare balcanică şi unul pentru convenţie
sanitară, în cadrul căreia dr. Mitică Popescu-Buzeu a prezentat un raport (24
octombrie 1932) pentru înfiinţarea unei confederaţii medicale balcanice, care a
luat numele de Uniunea Medicală Balcanică
(UMB).
Scopurile UMB erau de a stabili relaţii
între medici, stomatologi, farmacişti şi oameni de ştiinţă, dezvoltarea cercetării
ştiinţifice şi organizarea de reuniuni în ţările balcanice. Ca manifestări ştiinţifice,
s-au stabilit: săptămâna medicală balcanică la fiecare doi ani (prima a fost
socotită a fi în 1930); zilele medicale balcanice, alternativ cu săptămânile
medicale balcanice; cursuri internaţionale de perfecţionare. În acest sens, UMB
a primit un sprijin substanţial din partea Academiei de Medicină din Franţa.
Tot atunci, s-a stabilit organizarea de secţiuni
naţionale medicale în ţările balcanice – Albania, Bulgaria, Cipru, Grecia,
Iugoslavia, România şi Turcia – conduse de un comitet naţional format din preşedinte,
vicepreşedinte şi secretar, iar, după 1944, în UMB a fost primită şi Republica
Moldova, întrucât făcuse parte din România.
Statutul UMB adoptat prevedea: Consiliul
central UMB alcătuit din preşedinţii secţiilor naţionale; Sediul societăţii la
Bucureşti; Secretarul general al UMB să fie român (primul secretar a fost dr.
M. Popescu-Buzeu); Preşedintele UMB să fie, prin rotaţie, preşedintele societăţii
naţionale care organizează manifestarea ştiinţifică. Ca limbă oficială a fost
aleasă franceza (din 1988, s-a adăugat şi engleza). Emblema UMB: „Sănătate,
prietenie şi pace“.
Între 1930 şi 1938, UMB a funcţionat normal,
ţinându-şi manifestările propuse. Din 1939, după invazia Greciei de către
germani şi odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, activitatea
UMB a fost întreruptă, cu toate încercările făcute de dr. M. Popescu-Buzeu, de
reluare a activităţii, după război.
În 1962, în urma apariţiei monografiei „U.M.B. – sa genèse, son activité et la
reprise de ses travaux“, publicată de dr. M. Popescu-Buzeu, între 12 şi 19
mai, a avut loc, la Bucureşti, a şasea Săptămână Medicală Balcanică, la care au
participat 14 specialităţi medicale, stomatologice şi de
farmacie, s-au
stabilit comisii medicale pe specialităţi şi s-au fixat teme pentru viitor,
activitatea revenind la normal.
Între 1930 şi 1938 s-au ţinut cinci săptămâni
medicale balcanice, iar între 1962 şi 2012 – alte 27, ajungându-se anul acesta
la un total de 32: Bulgaria – şase, Grecia – şase, Iugoslavia – şase, Republica
Moldova – una, România – şapte şi Turcia – şase. Temele au fost diverse:
colaborare sanitară, paludism, igienă şi epidemiologie, boli venerice,
tuberculoză, lupta contra cancerului, boli cardiovasculare, urgenţe
medico-chirurgicale, boli congenitale, demografie ş.a.
Între 1967 şi 2012, au avut loc 19 sesiuni
ale zilelor medicale balcanice: Bulgaria – două, Grecia – patru, Iugoslavia –
una, Republica Moldova – una, România – şapte, Turcia – trei şi Franţa – una,
pe teme privind cercetarea farmaceutică, bolile tropicale, guşa endemică,
actualităţi medicale, medicina balcanică între 1981 şi 1990, hipertensiunea
arterială, bolile pulmonare etc.
Între 1967 şi 1997, s-au ţinut 24 de cursuri
internaţionale de perfecţionare, în Albania (1), Bulgaria (2), Cipru (2),
Grecia (3), Iugoslavia (1), Republica Moldova (1), România (9), Turcia (2),
Franţa (1) şi Italia (2), cu teme dintre care amintim: actualităţi în medicină,
stomatologie şi farmacie, toxiinfecţii alimentare, politraumatisme, boli
osteoarticulare, diagnosticul precoce în cancer, parazitoze în ţările balcanice
şi mediteraneene etc.
Începând cu anul 1935, UMB a iniţiat şi
editarea unor publicaţii medicale: Bulletin
de l’UMB (1935), Archives Balkanique
de Médecine et Chirurgie (1939), devenită Archives de l’Union Médicale Balkanique (1963), adăugându-se la
titlu „Archives of the Balkan Medical
Union“ (1988), Annuaire de l’UMB
(la doi-patru ani), şi o colecţie de lucrări şi manifestări ştiinţifice, apărută
în 1972.
În 1952, la Toulouse (Franţa), a luat naştere
Uniunea Medicală Mediteraneană Latină (UMML), iar în 1956, la Damasc, Uniunea
Medicilor Arabi (UMA). Prin voinţa, dârzenia şi capacitatea sa organizatorică,
dr. M. Popescu-Buzeu a iniţiat afilierea acestor două societăţi la UMB. La iniţiativa
sa, s-au organizat patru întâlniri, la Cos (1966), Toulouse (1967), Beirut
(1970) şi Istanbul (1972), în urma cărora, la 14 aprilie 1974, la Ispahan
(Iran), a luat fiinţă „Entente Médicale
Méditerranéenne“ (UMB – UMML – UMA) şi s-au adoptat, după modelul UMB,
Statutul şi Carta, sediul la Bucureşti, secretar general fiind dr. M.
Popescu-Buzeu, congresele urmând să se desfăşoare la fiecare trei ani,
Buletinul EMM fiind editat la Bucureşti. Asocierea a funcţionat până în 1988,
când secretarul general s-a pensionat, rămânând preşedinte de onoare al UMB.
În afara colaborării cu UMML şi UMA, între
1964 şi 2008, UMB a colaborat şi cu alte instituţii medicale: Academia de
Medicină din Franţa, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, o serie de societăţi
medicale, stomatologice şi farmaceutice de limbă franceză din Europa, SUA şi
Canada, Comitetul Internaţional de Medicină Militară şi altele, cu unele
colaborând şi astăzi.
După 1989, odată cu destrămarea Iugoslaviei şi
împărţirea ei în mai multe state şi după unele asperităţi între diverse ţări
balcanice, apărute după 2009, cu izolarea Turciei, activitatea UMB a diminuat.
La Săptămâna medicală balcanică organizată
la Nis (Serbia), în septembrie 2012, la UMB s-a afiliat şi Macedonia (FYROM),
sperând ca şi celelalte ţări din fosta Iugoslavie să-i urmeze exemplul.
În tot cazul, putem afirma că România,
Grecia, Turcia şi Bulgaria au susţinut cel mai mult activitatea UMB.
Alături de dr. M. Popescu-Buzeu, România a
dat încă trei secretari generali: Artur Karassi (1984–1986), Pătru Firu
(1988–1997) şi Vasile Cândea (din 1997) şi s-a ocupat de editarea permanentă a
revistei. De asemenea, merită evidenţiată activitatea celor mulţi, care au fost
preşedinţii societăţilor naţionale ale UMB, precum si sprijinul permanent
acordat de Academia de Medicină din Franţa.
Merită, de asemenea, să dedicăm câteva
rânduri pentru dr. M. Popescu-Buzeu, un bun organizator, corect, modest,
exigent şi intransigent, o personalitate distinsă, care şi-a îndeplinit toate
obligaţiile şi pe deasupra a fost şi un mare patriot, apreciat, pe drept
cuvânt, ca „părintele UMB“. A fost secretar general al UMB până în 1988, cu o
întrerupere de doi ani (1984–1986), când a suferit un accident vascular
cerebral. A fost decorat cu ordine şi medalii în ţară şi în străinătate
(Grecia, Franţa, Italia şi SUA). A murit la 26 ianuarie 1991.
Având în vedere că UMB este o societate ştiinţifică
de sorginte românească, este datoria noastră, a tuturor medicilor,
stomatologilor şi farmaciştilor din România, de a sprijini intens reluarea
activităţii UMB la parametrii care i-au oferit strălucirea cândva.
