Newsflash
OPINII

Va fi acesta anul stopării crizei şi în Sănătate?*

de Cristian HOTOBOC - feb. 12 2010
Va fi acesta anul stopării crizei şi în Sănătate?*

Conform Bugetului aprobat pe anul 2010, acesta va fi „anul investiţiilor“, „anul stopării crizei“ etc. Dar nu şi în Sănătate! Anul 2009 s-a încheiat cu: protestul disperat al pacienţilor cronici ai sistemului sanitar românesc (care nu întrevăd nicio şansă de supravieţuire în anul 2010) un raport SAR (Societatea Academică din România, n. red.) care arată situaţia critică din domeniul sanitar în România o iniţiativă legislativă susţinută de întregul corp medical privind acordarea a 6% din PIB domeniului sănătăţii în anul 2010 protestul furnizorilor privaţi de servicii medicale împotriva încălcării legislaţiei din domeniu şi lipsei de transparenţă a autorităţilor provizorate la conducerea Ministerului Sănătăţii şi CNAS consumarea anticipată a bugetului anului 2010 şi un raport european despre sănătate care plasează ţara noastră pe ultimul loc în acest domeniu. (...)

Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Notă autor:

* Titlul aparţine redacţiei

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe