Dimensiunea catastrofei cu care se confruntă umanitatea, în totalitatea ei, va depăși – din anumite puncte de vedere – realitatea sumbră de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Un lucru atât de mic, cu urmări atât de mari, a devenit acest coronavirus.

        Suntem obligaţi de vremuri, ca profesie, să ne adaptăm. Mai mult decât atât, suntem obligaţi să creștem. Inamicul nu e doar boala, consecinţele ei directe asupra bolnavului, respectiv indirecte asupra sistemului medical. Inamicul e însăși natura umană în faţa ameninţării. Psihologia mulţimilor confruntate cu un lucru pe care nu-l înţeleg decât aproximativ.

        Inamicul, finalmente, e dezinformarea, respectiv propaganda anti-medicală. Nucleul dur, „talibanii” dezinformării sunt mult mai bine organizaţi decât suntem noi în ceea ce privește diseminarea de informaţie. Ocupă spaţiul public de dezbatere mult mai eficient.

        Mai mult, medicii ades se regăsesc descoperiţi în ceea ce privește felul în care vorbesc „limba” știinţei lor în faţa omului de rând. I s-a spus „medicaleză”, cu trimitere la unele limbi străine de circulaţie. Dar nu este doar atât. La o adică, tot românul poate prinde din zbor că la găină i se zice „hen” în engleză. Nu e mare brânză. Dar o minimă literaţie medicală, sau de sănătate, merge dincolo de cuvinte.

        Ca să putem deprinde populaţia, în timp, cu minime cunoștinţe sanitare, trebuie să vorbim în primul rând noi aceeași limbă. Or, pentru asta, standardul trebuie introdus în practica medicală românească. El există, dar nu e practicat unitar. Se numește GCP, și este – deocamdată – un standard folosit doar în cercetarea clinică. Acolo, printre multe altele, există un capitol dedicat comunicării în medicină, felul în care lucrurile trebuie explicate, gradul de specificitate, dar și limbajul preferabil încât să te poţi asigura că oamenii „consimt informat”.

      Ca să-i putem educa pe alţii, va trebui să ne educăm pe noi. E un demers titanic. Dar nu putem fără el. Dacă vom reuși, reconstruim încrederea medic-pacient. Dacă nu, rămânem prinși în aceeași lume, un ocean, dar două insule: de o parte bolnavii, de cealaltă parte noi.