Un studiu recent arăta că sistemul medical
românesc este văduvit de 15.700 de medici și 15.000 de cercetători. De ani de
zile, emigrația medicilor este subiect de primă pagină, fără să se întâmple
altfel nimic. Se constată, se semnalează și se discută pro și contra pe
Facebook. Opinii de ziariști, de rezidenți, de medici de la stat și de la
privat, dar și de pacienți.
Se fac statistici, se marchează țările unde
tropismul este extrem de evident (Germania, Marea Britanie, Franța). Am văzut
că Societatea Națională de Medicina Familiei menționează un deficit de
aproximativ 600 de medici în prima treaptă de asistență. Alte societăți
profesionale nu vorbesc la fel de evident despre lipsuri, dar ele există și
golurile neacoperite se reflectă din plin în activitățile organizațiilor
respective. Dacă e să privesc în ograda Societății Române de Pneumologie, că
aici am simțit pulsul activităților zeci de ani, nu pot să nu reconfirm că
diaspora pneumologică românească este substanțial reprezentată, acoperă o
multitudine de deficiențe din alte rețele de țară, dar nu din cea românească,
aflată în suferință. În schimb, la congresul anual al Societății franceze de
pneumologie, unde delegația românească din țară numără doar cinci-șase reprezentanți,
mă întâlnesc și reîntâlnesc cu aproximativ 150–200 de medici români
naturalizați acolo, foști colegi sau rezidenți de-ai mei. Ei lucrează în
spitale mici, uneori comunale, au contracte pe timp limitat în multe centre din
ambulatoriu și mai rar în spitalele mari. De ce? Pentru că Franța are nevoie,
în aceste mici centre, de medici pneumologi deja formați, pentru a acoperi la
rândul ei goluri vizibile în funcționarea sistemului. Adaptarea acestor medici
la condițiile de muncă vestice – unde medicația modernă este la zi, fără
condiții de prescriere limitată, unde investigațiile nu sunt limitate și
controlate la sânge și unde primează grija reală și nu doar afirmată pentru
pacient – este rapidă, fapt care dovedește că pregătirea lor este bună și permite
schimbarea în timp util a peisajului medical profesional. Din păcate, în
majoritatea cazurilor sunt rezidenți dezghețați, inteligenți, bine pregătiți,
potențiale vârfuri ale specialității de la noi, adică exact aceiași oameni care
ar fi putut face și cercetare de calitate. Pe unii îi regăsesc robotind în
serviciile de cercetare din afară. Și atunci de ce ne-am mira că avem, printre
plecați și vreo 15.000 de cercetători?
Pe lista problemelor din spitalele noastre
apar gărzile, care nu mai pot fi acoperite pentru că nu mai există personal,
medicii care fac la gărzi cu nemiluita compensatoriu, servicii care în județe
problematice se închid, concursuri la care nu se prezintă candidați. Deficitul
de specialiști în 24 de județe este de 4.700, ceea ce înseamnă că în țară ar fi
în jur de nouă-zece mii. Cred că este chiar o subevaluare a necesarului, dacă
ne aducem aminte că ani de zile nu s-au dat examene pe posturile blocate după
pensionarea sau decesul titularului.
Mă întreb însă și dacă deficitul este similar
pe județe. Mi se pare că situația actuală seamănă cu epoca interbelică, când
județele din sudul Moldovei și din Dobrogea erau văduvite de medici și statul
făcea tot felul de oferte atrăgătoare ca să ducă doctori acolo. Nu cred însă
că, acum, în condițiile în care o pleiadă întreagă de miniștri ai sănătății au
încercat să afle doar la suprafață care sunt cauzele plecărilor personalului
medical, oferind de la câteva sute în plus la salariu până la facilități de
cazare, problema se rezolvă. Dialogul cu rezidenții și încercarea de a găsi
soluții pentru problemele lor reale sunt interesante și apreciez efortul
actualului ministru în acest sens, dar suferința financiară a tinerilor medici
rămâne, gradul lor de pregătire și interesul pentru specialitatea aleasă
șchioapătă. În plus, cred că refuză să asimileze lecția acomodării de mici cu
lipsurile din spitale și din sistem.
În privința cercetării, comparația
IT-iștilor cu medicii din cercetare nu cred că este cea mai fericită idee a
studiului amintit. Veniturile sunt cu totul altele în cele două profesii, chiar
dacă cercetătorii în domeniu sunt rudele sărace ale medicinii românești.
”Târgurile” de oameni, de oferte pentru halate albe sunt mai dese acum decât
cele de mirese, iar curtarea rezidenților, a studenților chiar a ajuns o
practică curentă. S-a creat o adevărată industrie. Ce au în contrapartidă
acești viitori profesioniști: discuții eterne în jurul majorărilor de salarii,
lipsuri cronice în spitale, uneori medici formatori dezinteresați și pacienți
agresivi care nu știu să discearnă (pentru că nu au fost educați) unde se
termină responsabilitatea corpului medical și unde începe cea a sistemului.
Interesul electoral al autorităților a devenit deja o marfă răsuflată, iar
exodul personalului medical este declamat, reclamat, fără a se căuta cauzele
reale. Este exact aceeași problemă pe care o au autoritățile care observă că
urșii din România s-au mutat la oraș, în suburbii, că vulpile vizitează
supermarketurile (la fel ca oamenii) și, în loc să vadă de ce se întâmplă așa,
au ales o variantă total necâștigătoare: să le împuțineze prin împușcare.
Halatele albe vor continua să emigreze până se hotărăsc guvernanții ce să facă
și asistăm la o exterminare intelectuală succesivă, cronică, cu ecou în anii
următori, când generațiile de potențiali pensionari de acum vor lăsa doar
amintiri în serviciile singuratice, pustiite din multe localități. S-ar putea
să se confirme astfel ceea ce deja circulă pe internet și la știri ca afiș de
spital: „pupați moaștele, că doctori nu mai avem”.