Trăiesc sentimentul, în ultimul an, că în dezbaterea salarizării
medicilor Guvernul se inspiră din marii autori ai literaturii universale. Când
e „1984“ al lui Orwell, când „Alice în Țara Minunilor“ al lui Lewis Caroll.
Accentul histrionic al argumentației oscilează între tăierea de capete și
concluzia păsării Dodo: toți au învins, toți să primească premii. Să nu vă
lăsați înșelați însă, firul narativ nu e dublat de vreun romanticism anacronic.
Există orgolii, există ranchiună și nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită. Cel
mai recent, după cum rezultă, inițiatorii Alianței Medicilor au fost puși pe
linie moartă la Spitalul Universitar de Urgență București. Căci, de ce nu?
Interesul Administrației n-a fost niciodată să discute constructiv
despre medicină, să își bazeze strategia pe o ontologie a informației,
pe critică, pe dovezi. Interesul a fost să-și replice mema organizațională –
vezi familia de cuvinte a substantivului clică, hoardă, clan, gașcă și alte
sinonime – și să cheltuiască niște bani în mod justificabil, în caz că ar cere
cineva socoteală.
Nu e neapărat inteligent, dar, când efortul e dublat de succes,
discursul miniștrilor stă sub aparența minimei coerențe. Și, dacă e cineva
nemulțumit, va fi disciplinat. Ce să facă și ei? Până la urmă toți sunt sclavii
contingențelor. Săracul domn Ciurchea, de unde să inventeze un sistem mai bun
decât cel care-a costat deja contribuabilul niște sute de milioane de euro? De
unde se uită Casa de asigurări, e o maximă cefalee să buchisești banul public,
mai ales când toți se înghesuie să mai ceară ceva. Țară săracă, remunerație
după buget. Săracul domn Bănicioiu de unde să crească salariile medicilor, până
și el știe că „medici“ e un cuvânt care acoperă o faună extrem de diversă –
unii lucrează în spital, unii în policlinici, alții sunt plătiți la serviciu
prestat ori prin fondul unic de salarizare, unii au sporuri, unii au spor (sic!)
la diverse activități.
Și apoi, populația felceră a patriei e îmbătrânindă. Iar ăi
bătrâni, când te uiți atent la ei, sunt făcuți dintr-o altfel de plămadă. Sunt
supraviețuitori de dictatură, de mineriadă, de lugubra reformă de tranziție.
Clubul de old boys ai sănătății românești își aruncă diverse bezele pe
la adunări și își apreciază caracterul deosebit al lucrărilor. În varianta de
criză își aruncă anateme, își lapidează diverși prin diverse (a se citi: se dau
în gât unii pe alții) și, când vine vremea boborului, își fac autocritica.
Aceasta din urmă nu e completă dacă nu e însușită de cel care-și pune cenușă în
cap. Și Ciurchea mustește de autocritică. Și Bănicioiu o mai transpiră din când
în când. Când vor învăța oare aceștia că progresul nu se face cu vărsatul
propriei tinete cu păcate peste sprâncene?
În august am încurajat public colegii să pună jos parafa în semn
de protest la idioțenia malițioasă a păstorilor sănătății – prezenți, trecuți
și probabil și viitori, dacă nu se schimbă din rădăcini paradigma. Spre
surprinderea mea, primii care fac asta sunt doctorii din Buzău. Sunt solidar cu
ei și îmi încurajez confrații să facă același lucru. Bravo lor, bravo pentru
curaj, bravo pentru consistență și bravo pentru exemplu. Și, chiar dacă
intuiesc că domnii menționați în articolul meu vor tinde să meargă după fentă,
îmi doresc să priceapă că nu e nimic personal. Domnule Bănicioiu, problema
noastră nu e cu posesorul numelui dumneavoastră de familie, ci cu ministrul
sănătății. Problema noastră, domnule Ciurchea, nu e cu fiul mamei
dumneavoastră, ci cu ocupantul funcției directoriale la Casa Națională de Asigurări
de Sănătate. Și lista poate continua, exhaustiv. Dacă vă imaginați că execuția
meschină a vocilor dizidente va contribui la culmi de glorie, civilizație și
progres, îmi permit să vă descurajez profilactic. Superbia politicianului,
păcatul propriei mândrii i-au fost întotdeauna, de-a lungul istoriei, sursele
propriei fatalități. Adunați-vă ciracii. Invitați experții la masa
negocierilor. Și dacă vă vine să faceți un bine, faceți-l până la capăt. Cât vă
țin amortizoarele. E nevoie de curaj pentru un doctor să practice medicina
într-o țară ca România, puteți să vă inspirați din deja menționatul curaj. În
cazul medicilor, legea salarizării și a finanțării sănătății au nevoie de un
upgrade fundamental de soft. În Uniunea Europeană suntem de râsul curcilor. În
configurația geopolitică actuală, cu iminența refugiaților la ușa României, mai
mult ca niciodată veți avea nevoie de servicii medicale robuste, nu praștii,
ciurucuri și botoșei. Nu mai citiți romane. Citiți ghiduri de practică,
ascultați vocea comunității profesionale. Și poate vom conviețui mai bine. Dacă
nu cu dumneavoastră, poate cu succesorii dumneavoastră.
