Despre Giancarlo Repetto, profesor de limba
italiană, care de şase ani trăieşte şi predă la liceul „Dante Alighieri“ din
Bucureşti, am mai vorbit cu ceva timp în urmă, când am prezentat primul său
roman, „Bucureşti în alb şi negru“, de altfel, prima lui carte apărută în
România. De atunci, semn că şederea pe plaiurile mioritice este ca o muză
pentru inspiraţia sa, a mai publicat o carte eseu – „O călătorie printre cărţile
mele“ –, la aceeaşi editură Spandugino şi, mai recent, o colecţie de povestiri
scurte, reunite sub titlul „Ventotto tagli di luna“ (Douăzeci şi opt de felii de lună), apărută la editura Neos, în
Italia. Prezentată şi la Bucureşti în cadrul unei serate speciale, organizată
de Institutul Italian de Cultură, cartea este într-un fel dedicată conaţionalilor,
dar este în acelaşi timp interesantă şi pentru români. Ei au ocazia să
descopere cum sunt percepuţi de un italian care trăieşte de multă vreme în
capitala noastră şi şi-a făcut mulţi prieteni aici.
Volumul,
de mici dimensiuni, este o reverenţă în faţa femeilor, în general, şi a
româncelor în special, majoritatea povestirilor purtând nume de fete, dintre
cele mai des întâlnite la noi. Aflăm astfel, într-o variantă concentrată pe puţine
pagini, asemenea unei esenţe de parfum, despre viaţa Angelei, Mariei, Doinei,
Laurei, Irinei ş.a.m.d. Chiar dacă este vorba de proză scurtă, lipsită de
artificii inutile şi zorzoane fără substanţă, autorul merge de fiecare dată la
miezul lucrurilor, al întâmplărilor şi sentimentelor trăite de personaje şi,
aproape întotdeauna, cu final neaşteptat. În plus, ca cititor, eşti prins încă
de la prima istorisire de dorinţa de a întoarce pagina, pentru a descoperi ce
se ascunde în filele următoare. În acelaşi timp, povestirile se constituie
într-o plimbare printr-un Bucureşti care oferă unele repere cunoscute, mai ales
în locurile special alese adesea de localnici şi turişti deopotrivă. Cafenele şi
restaurante, cadru pentru păţaniile personajelor, pot fi totodată recomandări
pentru cititorii italieni.
Pentru
noi, ca români, este interesant să urmărim cum autorul ne înfăţişează din
realităţile bucureştene, într-o manieră în care poate nu le percepem. Ne arată
oraşul, cu schimbările sale, cu virtuţile şi metehnele sale (nu ne putem
elibera, se pare, de stigmatul câinilor vagabonzi, care îşi fac adesea simţită
prezenţa şi în carte). Vorbim în acelaşi timp de persoane sau personaje care îi
trezesc interesul şi ajung apoi să îl urmărească, să îl obsedeze. Le dăruieşte
gândurile sale chiar şi în momentele de tihnă, eliberarea venind doar prin
scris, activitate pe care Giancarlo Repetto nu o poate desfăşura cu ajutorul
tehnicii moderne, ci preferă să lucreze „ca pe vremuri“, cu creionul pe hârtie.
Figurile
feminine ale româncelor sunt văzute prin ochii italieneşti ai autorului,
prezent el însuşi în naraţiune, sau disimulat în spatele chipului unui
compatriot, şi ne apar pline de sensibilitate, cu o frumoasă lume interioară şi
intense trăiri spirituale, uneori surprinzătoare pentru cei din jur. Mai mult
decât atât, vorbim de personaje actuale, tinere sau mature, care reflectă
realităţile prezente, relaţiile dintre generaţii, precum şi pe acelea dintre
Italia şi România (mai ales felul cum îi percepem uneori pe italienii de la
noi). Nu lipsesc nici incursiunile în trecut, menite să pună în lumină urmele
adânci lăsate de regimurile anterioare, cu precădere cel comunist şi cel
legionar anterior. Toate acestea arată interesul autorului, în numele său, dar şi
pentru cititorii din peninsulă, de a înţelege ceea ce suntem azi şi prin
perspectiva a ceea ce am fost ieri.
Ajunşi
la ultima pagină, îl descoperim din nou pe profesorul Repetto, ascuns în
personajul Florentina, care iubeşte cărţile, dar nu ezită să se despartă de ele
dacă acest lucru înseamnă a dărui bucuria lecturii unuia dintre elevii săi, pe
care îi iubeşte şi mai mult. De altfel, şi-a luat misiunea să le arate acestora
că „cititul nu este o datorie, ci o plăcere“. Aşteptăm ca într-un viitor nu
prea îndepărtat să putem avea în bibliotecă şi versiunea în limba română a
celor „Douăzeci şi opt de felii de lună“.