Datele prezentate în cursul reuniunii de primăvară a Zilei Hemato-Oncologiei de anul acesta au arătat că imunoterapia umorală, care s-a impus în terapia hemopatiilor maligne pe plan internaţional, pătrunde tot mai mult și în practica hemato-oncologică din ţara noastră.

La începutul lunii aprilie au avut loc, pe parcursul unei întregi după-amieze, în format exclusiv online, lucrările reuniunii de primăvară a Zilei Hemato-Oncologiei. Manifestarea clinico-știinţifică se află la cea de a șasea ediţie. Organizată, ca și celelalte ediţii, de colectivul de hematologi din Spitalul Universitar de Urgenţă București (SUUB), sub coordonarea prof. dr. Ana Maria Vlădăreanu, manifestarea a beneficiat în acest an și de participarea colectivului de hemato-oncologi din Institutul Regional de Oncologie Iași (Angela Dăscălescu și Cătălin Dănăilă), colectiv aflat în plină ascensiune profesională.

Programul reuniunii a fost structurat pe trei secţiuni. Prima a fost dedicată abordării leucemiei acute limfoblastice (LAL) la adulţi, refractară sau în recădere după transplant, privită prin experienţa colectivului de la Iași și a celui din SUUB și ilustrată prin prezentări de cazuri clinice sugestive. Spre deosebire de forma pediatrică, înalt responsivă la tratament, această formă de LAL se asociază cu o rată semnificativ mai mică de remisiuni, de durată scurtă.

Succese și prudenţă în LAL

Având în vedere limitele chimioterapiei utilizate până în prezent, s-a pus accentul pe progresele terapeutice mai recente în formele de LAL cu limfocite B, atât Ph+, cât și Ph-. De exemplu, progresele imunoterapiei umorale, cum ar fi: anticorpul monoclonal bispecific blinatumomab (anti-CD19 și anti-CD3) și anticorpul monoclonal cuplat cu o imunotoxină inotuzumab ozogamicin (anti-CD22+calicheamicin), utilizaţi în corelaţie cu nivelul BMR măsurat prin diverse metode. Rezultatele acestora: rata de remisiuni complete: 30-40%; rata de boală minimă reziduală BMR negativă: 70-80%; supravieţuirea medie: șapte luni. Acești produși au adus o contribuţie terapeutică și la pacienţii vârstnici (circa 20% dintre adulţii cu LAL), dar au fost subliniate efectele adverse, precum neurotoxicitatea și sindromul de eliberare de citochine în cazul blinatumomab și boala veno-ocluzivă hepatică în cazul inotuzumab. Aceste efecte adverse obligă la o monitorizare atentă și avizată și la o serie de măsuri preventive în administrare, ca, de exemplu, asocierea de chimioterapie pentru reducerea masei celulare leucemice. 

Programul a inclus și prezentarea unui caz clinic de recădere izolată în sistemul nervos central cu leucemie meningeală, prilej pentru trecerea în revistă a opţiunilor terapeutice actuale la astfel de cazuri.

Secţiunea următoare a constat din intercalarea unei teme de oncologie generală, iar cea de a treia a avut ca temă generală „Actualităţi în tratament și abordare în urgenţă în limfoamele maligne non-Hodgkin și mielomul multiplu”.

Achiziţii în limfomul mantalei

Dintre limfoamele non-Hodgkin a fost selectat pentru prezentare limfomul mantalei. Entitate interesantă din punct de vedere clinic prin polimorfismul manifestărilor și al evoluţiei, adeseori agresivă, această proliferare malignă a unei anumite categorii de limfocite B din structura ganglionului limfatic a cunoscut în ultimii ani achiziţii terapeutice deloc neglijabile, care au permis chiar prelungirea duratei de viaţă a pacienţilor.

Este vorba de produși folosiţi cu succes în alte boli hemato-oncologice, precum lenalidomida, bortezomid, dar mai ales inhibitorii de tirozinkinază Bruton (ibrutinib, acalabrutinib, zanubrutinib), venetoclax, rituximab, ca tratament prelungit de întreţinere a remisiunii. De asemenea, se folosesc cu succes anticorpi bispecifici (blinatumomab, mosunetuzumab, glofitamab+obinutuzumab) în cazul recăderilor după mai multe linii de tratament, inclusiv cu inhibitori de tirozinkinază Bruton, dar și imunoterapia cu limfocite CAR-T, aflată la începuturile ei în ţara noastră. 

De menţionat importanţa transplantului autolog de măduvă osoasă ca tratament de consolidare, ca și a dozelor mari de cytosar în formele cu histopatologie agresivă la pacienţii eligibili. Toate acestea au făcut ca durata medie de viaţă a întregii populaţii de pacienţi cu limfom al mantalei să crească de la doi ani în 1990 la zece ani în prezent.

O altă categorie abordată a fost cea a limfoamelor cutanate cu celule T (mycosis fungoides, sindrom Sezary) în care produși noi aprobaţi pentru utilizare și accesibili în România, precum anticorpii monoclonali mogamulizumab, anti-CCR4 (receptor pentru citochine) și brentuximab vedotin (anti-CD30), constituie progrese terapeutice reale, deși nu spectaculoase.