Newsflash
OPINII

Proștii utili

de Dr. Valentin PANTEA - aug. 25 2023
Proștii utili

Rezultat al unor tehnici perverse de manipulare, antivaccinismul se luptă cu ceva ce nu există.

Săptămâna trecută s-a discutat la Ministerul Sănătăţii despre proiectul de hotărâre de Guvern privind Strategia Naţională de Vaccinare. Cu această ocazie, am putut constata cum se manipulează opinia publică – exact ca în luna mai, când membrii aceluiași partid „responsabil” protestau faţă de „furtul de copii”, deși legea atunci în discuţie avea în vedere sprijinul copiilor aflaţi în dificultate. Acum, aceiași indivizi „educaţi” și „informaţi” manifestau împotriva obligativităţii vaccinării, deși în proiectul de lege nu era vorba despre obligativitatea vaccinării. Evident, acești indivizi au fost în prealabil „spălaţi pe creier” și aduși cu autocarele la minister, pentru a protesta faţă de ceva ce nu se discută. 

Și evident că toţi știau foarte bine cât rău face un vaccin, deși nu au studii de specialitate (cred că pot spune, fără să greșesc, că mulţi dintre ei sunt, de fapt, analfabeţi funcţional). Mai mult, aceleași persoane consideră că toată pandemia de COVID a fost de fapt o manipulare a Ocultei mondiale, care dorește să le restrângă drepturile. Sau, de exemplu, că nimeni nu le poate restrânge dreptul de a intra în apa mării, deși este arborat steagul roșu. Pentru ei, vaccinarea reprezintă o intoxicare a organismului cu substanţe străine, un atentat la sănătatea copiilor. O încălcare a dreptului lor de a rămâne, la nivel mental, în Ev Mediu. În inconștienţa lor, au uitat că ei înșiși au beneficiat de vaccinurile administrate în copilărie, vaccinuri care i-au scutit de multe boli grave.

Efectul Dunning-Kruger

Tot acest tărăboi este rezultatul unor tehnici perverse de manipu­lare, promovate prin „fermele de troli” în cadrul unui adevărat război informatic dus de mai mulţi ani. Aceste manipulări prind rădăcini în creierele așa-numiţilor „proștiutili”. Aceștia sunt cei care suferă de efectul Dunning-Kruger, o eroare de apreciere în care indivizi își apreciază în mod eronat competenţa ca fiind mult mai mare decât este în realitate, crezând că nu-i mare lucru să fii specialist într-un domeniu, când de fapt ei nu au habar despre domeniul respectiv (ei nici nu știu câte nu știu!). În plus, participarea la astfel de mitinguri le sporește stima de sine, hrănindu-le orgoliul și motivându-i suplimentar în acţiunea lor idioată.

Din păcate, aceste manipulări și ignoranţa, plus tupeul „proștilor utili” au dus la accentuarea curentului antivaccinist în pandemie, ceea ce a avut ca efect scăderea serioasă a ratei de vaccinare a copiilor din România. Or, tocmai despre asta era vorba în proiectul de lege luat în discuţie, despre scăderea ratei de vaccinare și despre măsurile necesare pentru a o crește, plus compensarea unor vaccinuri pentru pacienţii cu boli cronice.

Medicii antivacciniști: manipulatori sau manipulaţi?

Cu regret și consternare îmi amintesc că există și medici antivacciniști. Mă întreb: oare în ce categorie intră acești medici, de manipulatori sau manipulaţi? Oare cât de competenţi sunt ei în vaccinologie, ce literatură medicală au citit despre vaccinuri (evident că nu putem lua în discuţie „studiile” publicate de indivizi fără pregătire în domeniu), câte vaccinuri au administrat la viaţa lor? Oare ce studii au citit acești medici dacă au afirmat că vaccinul împotriva COVID produce leucemie peste cinci ani sau sterilitate la a treia generaţie, fără a avea un istoric atât de îndelungat pentru acest vaccin? 

Pentru mine, medic care administrez lunar câteva zeci de doze de vaccin, este evident că și-au depășit limitele competenţei medicale (și poate că ar fi oportună intervenţia Colegiului Medicilor din România). Oare cât de mândri pot fi acești medici care sunt de aceeași parte a baricadei cu indivizii care manifestează împotriva vaccinării? Cât de onorabilă este această asociere? Pentru informarea lor, menţionez că „stegarul dacic”, prezent și la acest protest, a fost internat în trecut la Spitalul „Obregia”.

Nu e bine că am scăpat de variolă?

Pe toţi acești medici antivacciniști îi întreb dacă au mai văzut cazuri de poliomielită, de difterie, de tuse convulsivă, de rujeolă etc. Și dacă sunt conștienţi de motivul pentru care nu mai avem astfel de cazuri (sper că-și mai amintesc din facultate de efectele difteriei, ale poliomielitei sau rujeolei...). Sunt sigur că niciun medic antivaccinist nu știe ce este și la ce se folosea plămânul artificial, un „dulap” în care erau introduși copiii suferinzi de poliomielită cu afectarea nervilor inspiratori și care, fără acest dispozitiv, ar fi murit din cauză că efectiv nu mai puteau inspira.

 Își mai doresc oare astfel de cazuri? Sau își mai doresc să facă recuperare medicală pentru copiii cu sechele de poliomielită? Sau își doresc o creștere a numărului deceselor infantile cauzate de bolile combătute prin vaccinare? Mai vrea cineva să avem astfel de boli de tratat?

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe