Infecțiile
au constituit din cele mai vechi timpuri o cauză importantă de morbiditate și
deces. Ceea ce pare ficțiune în filmele de epocă descrie în fond realitatea cu
care omenirea a fost confruntată din cele mai vechi timpuri. Nu doar ființele
umane sunt expuse acestui pericol, ci întreg regnul animal este în permanență
menținut sub această presiune biologică. Ca și cum natura încearcă să găsească
un echilibru al populațiilor aflate în expansiune, mai ales în cazul celor care
au puțini dușmani naturali. Specia umană a reușit controlul infecțiilor odată
cu descoperirea antibioticelor. Aceasta a dus la creșterea speranței de viață
și la salvarea unor vieți în cazul unor afecțiuni altădată letale.
Antibioticele
sunt substanțe care, prin legarea la unele componente bacteriene, împiedică fie
creșterea, fie multiplicarea acestora. Fenomenele intime înseamnă efect
bacteriostatic, atunci când celula bacteriană nu se mai poate dezvolta (crește),
sau bactericid când, ca urmare a acțiunii antibioticului, bacteria moare.
Există o specificitate clară a diferitelor antibiotice, pentru anumite
bacterii, întrucât nu toate conțin aceleași componente celulare la care
antibioticul se leagă. De aceea, este de așteptat ca răspunsul bacteriilor la
diferite antibiotice să fie diferențiat. Inițial sintetizate de alte
microorganisme, ca mecanism de competiție în lupta pentru supraviețuire,
antibioticele sunt actual sintetizate în laborator. Modificări chimice minore
ale moleculelor lor pot aduce acțiuni diferite și spectru variat asupra
microorganismelor. Privite, aparent, ca niște panacee, antibioticele încep să
își arate limitele din ce în ce mai mult în ultimele decenii. Cauzele acestui
fenomen sunt multiple și trebuie menționate.
În
primul rând, prescrierea exagerată a antibioticelor, din varii motive. În
condițiile presiunilor psihologice din partea pacienților, prescrierea
antibioticelor a depășit cu mult necesarul real. Acest lucru are drept
consecință selectarea la pacienții tratați a unor tulpini bacteriene rezistente
(cu mutații genetice). Numărul acestora este în general mic înainte de debutul
tratamentului, dar, prin dispariția competiției bacteriene, ele persistă și
proliferează nestingherite. Ulterior, prin contact interuman, se răspândesc în
populațiile umane și pot cauza infecții pentru al căror tratament nu se mai
poate utiliza același antibiotic.
Ghidurile
de utilizare a antibioticelor apar periodic și cuprind sensibilitățile celor
mai frecvent întâlnite bacterii în practica medicală. Nu există însă ghiduri
unanim acceptate de bună practică, în sensul prescrierii lor corecte. În cele
ce urmează prezentăm câteva idei de orientare rezultate din experiența
acumulată prin practica zilnică.
Nu
este nevoie de antibiotice în infecțiile virale. Virusurile cresc in interiorul
celulelor umane și nu prezintă situsuri de legare a antibioticelor. Ca atare,
administrarea lor în aceste situații nu aduce decât eventualul beneficiu al
prevenirii unor complicații bacteriene, dar nu grăbește și nu influențează
vindecarea bolii. Cum deosebim natura unei infecții? Putem presupune că este
virală pe baza unor elemente clinice: secreții inflamatorii nazale sau traheale
transparente, ca albușul de ou; durată redusă de evoluție a unei infecții
respiratorii (sub zece zile); exsudat (lichid) transparent în urechea medie;
aspecte clinice tipice pentru boli virale clar definite (ex.: herpangină,
mononucleoză infecțioasă). Nu putem afirma natura bacteriană sau virală pe baza
unor semne clinice ca febra sau durerea. Ambele pot fi manifestări uzuale și în
boli virale. Tratamentul lor este pur simptomatic iar durata lor este limitată
în timp.
Există
și elemente care fac dificile aprecierile clinice – de exemplu, secrețiile
nazale matinale (fiind de stază, sunt întotdeauna infectate bacterian), momente
evolutive în cadrul unei boli infectocontagioase (depozite aparent pultacee în
evoluția unei mononucleoze infecțioase). În caz de dubiu, temporizarea sau
consultul interdisciplinar pot fi de folos. Analizele pot fi și ele utile, dar
dinamica lor presupune scurgerea unui timp pentru o semnificație deplină (pot
fi neclare în primele zile de evoluție).
Tipul
de antibiotic prescris trebuie să urmeze flora specifică infecțiilor care se tratează.
Statistica este de obicei clară în ceea ce privește cauzele bacteriene cele mai
frecvente (ale infecțiilor respiratorii de exemplu). Corelând sensibilitatea
germenilor respiratori uzuali la antibiotice într-un moment anume, rezultatele
tratamentului antibiotic pot fi foarte bune. Pentru infecțiile neobișnuite
(populație cu deficite imunitare, tratamente sau boli anergizante), folosirea
examenelor bacteriologice (cultură și antibiogramă) este absolut necesară.
Există
tendința multor medici de a prescrie antibiotice cu spectru foarte larg și de
generație ultimă, încă de la începutul tratamentului. Consider acest lucru o
practică periculoasă pentru selecția tulpinilor rezistente. Tratamentul gradat,
inițial uzual pentru infecția tratată, apoi mai agresiv în caz de non-răspuns,
este cea mai bună abordare a pacientului cu infecție bacteriană. Atunci când
nicio modalitate nu rezolvă problema, examenul bacteriologic devine din nou
necesar.
Administrarea
de antibiotice locale a fost multă vreme contraindicată. Opinez pentru
corectitudinea acestui fenomen. Motivele sunt: șanse mici de contact ale
antibioticului cu toată populația microbiană a unei cavități (nazală de
exemplu). Distribuirea antibioticului este în schimb mult mai eficientă pe cale
hematogenă (la toată mucoasa). Trebuie menționat și faptul că, din sânge,
antibioticul este excretat în secrețiile cavitare în proporții diferite, în
raport cu natura acestuia (deci nu există temeri de concentrare variată
locală). Un alt motiv îl constituie riscul de sensibilizare a organismului, cu
apariția de reacții alergice consecutive și imposibilitatea administrării
ulterioare pe cale generală a aceleiași substanțe.
Consecința
apariției de populații bacteriene rezistente la antibiotice, selectate prin
administrarea nejustificată de antibiotic, constă în lipsa posibilității
tratării viitoare a acestora, neexistând substanțe la care germenul să mai fie
sensibil. Ritmul de descoperire al unor noi medicamente antibacteriene s-ar
putea să fie sub nivelul ritmului de dezvoltare a rezistenței microbiene. Așa
încât, după cum mulți specialiști afirmă, unele bacterii sunt la ora actuală
niște „bombe cu ceas“. În măsura în care ele se adaptează la noile antibiotice
și capătă rezistență, omenirea devine din nou vulnerabilă în fața lor. Depinde
doar de medicina actuală și cei care o practică dacă putem să menținem
avantajul antibioticoterapiei actuale.
