La 12 august, o scrisoare de protest semnată de o ATI-istă
bucureșteană devenea virală pe Facebook. Magistrații instanței supreme tocmai
încadraseră medicii în categoria funcționarilor publici, decizie care încadra
penal primirea „plicului“ de către medici. După viralizarea spontană a
postării, medicul și alți doi colegi de la Universitar au creat un grup de
discuții, care a depășit rapid treizeci de mii de membri. I s-a spus, pe rând,
grupul medicilor de pe Facebook, al celor gata de grevă generală, al medicilor
care refuză șpaga și, mai apoi, Alianța Medicilor.
Oricare din numele încercate nu exprimă foarte bine identitatea
grupului. Mai întâi, pentru că peste două treimi din membri nu sunt medici. Nu
sunt nici măcar numai profesioniști în domeniul medical, ci s-au alăturat
jurnaliști, politicieni, pacienți. Mulți doar pentru a trage cu ochiul la
discuții.
Cât despre vreo grevă generală sau altă formă radicală de
protest – nu pare nimeni gata. Nici măcar inițiatorii grupului virtual.
Ofuri
și voci
Când Letiția Coriu a scris statusul de Facebook de la care apoi
a plecat totul, nu voia decât să își spună oful. Nu-și imaginase ce reacții va
stârni sau că în acel mesaj de revoltă se vor pune apoi speranțele de apariție
a unui nou actor pe scena publică a sănătății românești. Întregul val de
simpatie care a urmat a fost construit pe un of colectiv. Medicii cer salarii
mai mari și demnitate pentru profesia lor. Deocamdată virtual.
Cu părul blond, drept, neclintit într-o coafură cu breton, și cu
hainele atent potrivite, dr. Letiția Coriu vorbește elegant, cu un glas plăcut,
cald și își măsoară îngrijit cuvintele. Are ceva din tactul unui politician
tânăr: atacă teme mari cu un pic de curaj și multe rezerve, cu fraze vehemente,
construite pe scheme deja învățate. Crede că Alianța Medicilor (AM) va putea
juca „un rol activ în elaborarea de politici de sănătate“. Îi amintesc că un
ONG nu poate participa la negocierile cu autoritățile din sănătate. „Putem
trimite scrisori către Parlament, Președinție, ambasade, putem să ridicăm
aceste probleme peste tot pe unde participăm.“ Se mândrește cu ce au reușit
deja să facă: să le spună pacienților că nu medicii, ci politicienii sunt
vinovați pentru toate relele din sistem.
Prima dată când am discutat cu ea trecuseră doar două săptămâni
de la înființarea grupului pe Facebook, iar optimismul era la el acasă. Medicii
aveau să reformeze din temelii sistemul, iar pentru asta luau în calcul și
varianta formării unui sindicat, și greva generală, și demisia în bloc – toate
formele de protest care ar fi putut aduce personalului medical o demnitate
măsurată în salarii mai bune, eliminarea „plicului“ și redefinirea statutului
profesional al medicului. Lucrau cu toții la statutul și programul Alianței.
Două luni mai târziu, ne reîntâlnim la o conferință pe tema
plăților informale. Alianța nu se află încă în registrul ONG‑urilor din
România, deși dosarul a fost depus. Programul nu e încă gata, tocmai pentru că
se așteaptă finalizarea formalităților legale și strângerea de adeziuni. Optimismul
Letiției Coriu s-a păstrat însă. Estimează că Alianța va ajunge să aibă câteva
mii de membri într-un timp foarte scurt și crede că numărul ar fi suficient
pentru ca vocea AM să conteze.
Cu
degetul pe rană
Bogdan Tănase, chirurg la Institutul Oncologic București și
președintele Alianței (în așteptarea primei adunări generale, când se vor
organiza alegeri), este mult mai sceptic: „Pe Facebook au fost treizeci de mii
de participanți – nu știu câți sunt medici și câți dintre medicii care au fost
acolo se vor înscrie. Aștept momentul de adunare a adeziunilor. (...) O să fiu
încrezător când o să văd că sunt mulți membri în AM. Până atunci...“. Are o
mină serioasă și multă oboseală în privirea pe care o îndreaptă adesea în jos.
Vorbește rar și încet, mai mult stângace, pe alocuri acid. Nu e nici politician
și nici unul dintre inițiatorii grupului de pe Facebook, dar a fost ales
președinte și a avut deja câteva apariții publice în această calitate. Cea mai
spectaculoasă a fost prezența ca invitat la Știrile TVR, alături de Vasile
Ciurchea, președintele CNAS. Pe lângă senzația că cei doi trăiesc în lumi
paralele, remarcabilă a fost fraza doctorului Tănase despre colegii lui „care
trăiesc din șpagă“. Nu spunea, de fapt, nimic nou. Dar, din ceea ce bănuiesc a
fi naivitate, punea – fără mănușă – degetul pe rana cea mai usturătoare a
comunității medicale.
Se teme că fenomenul ce a pornit atât de ambițios pe Facebook ar
putea rămâne fără impact în viața reală. „Nu am experiență în mișcarea
sindicală, am nimerit în chestia asta strict din întâmplare și pentru că la
momentul respectiv s-a potrivit cu idealurile mele.“ Prin idealuri se referă în
primul rând la eliminarea șpăgii – o practică pe care o consideră impusă de
veniturile mici, tacit acceptată de întreaga breaslă, dar profund umilitoare. E
de acord că alegerea de a primi sau nu un plic e individuală, doar că uneori ai
o familie de întreținut. Însă „nu pot merge cu capul sus când copiii mei știu
că iau șpagă, că trăiesc din șpagă“.
Doar
prin e-mail
Printre inițiatorii mișcării de pe Facebook s-au mai aflat,
alături de Letiția Coriu, alți doi ATI-iști de la Universitar: dr. George Ilie
și conf. dr. Elena Copaciu. Aceștia au rămas însă într-un con de umbră
autoimpus. În august, după ce am refuzat să fac interviuri prin e-mail, cum
mi-au sugerat, pe rând, toți trei, a început jocul de „ping-pong“: m-au trimis
de la unul la altul, în doar jumătate de zi. Luna aceasta, am încercat din nou
să fac un interviu cu Elena Copaciu. A acceptat, inițial bucuroasă. Urma să facem
interviul în ziua următoare, la spital sau prin telefon, după ce își elibera
programul. A doua zi, o sun și mă roagă să facem interviul telefonic, în cursul
serii. Revin, conștiincioasă, cu un apel la ora stabilită. Nimic. Mai încerc o
dată. Iar nimic. Primesc sms: „Am intrat într-o ședință“. Îmi cere să îi trimit
întrebările prin e-mail, deși vorbisem că nu putem face așa. Urmează un schimb
de sms-uri. Nu izbutesc să o conving că fiecare meserie are regulile ei și că,
dacă stabilim ceva, mă așteptam să se țină de promisiune. Câteva zile mai
târziu, îmi spune că echipa ei de comunicare (nu a spitalului, nu a Alianței
Medicilor) a sfătuit-o să nu dea interviuri decât prin e-mail.
Un
produs emoțional
În spatele profilurilor de Facebook, nu se știe câți sunt
medicii cu adevărat dornici să schimbe ceva. Criticii Alianței Medicilor,
printre care și oficiali ai Colegiului Medicilor, au spus chiar că marea masă a
membrilor n-ar avea corespondent în viața reală. Verificarea conturilor ar dura
ceva vreme și nimeni nu și-a asumat încă acest proiect. Cât despre activitatea
de pe grup, numărul celor care postează și comentează frecvent rămâne de
ordinul zecilor. Dezbaterile serioase sunt adesea întrerupte de „pauze
publicitare“ (reclame la congrese sau dispozitive medicale), mici buletine de
știri cu și pentru medici, solicitări de sfaturi pe probleme punctuale și
sesiuni de terapie de grup (psihiatrii se vaită de psihologi, medicii de
familie de ceilalți specialiști, angajații de șefi, generația mai veche de generația
mai nouă și tot așa).
Pe cât de eclectică e tematica, pe atât de eterogen e
distribuită și încrederea în cadrul grupului față de ce poate realiza sau nu
Alianța în afara lui. Dincolo de entuziasmul manifestat virtual cu like-uri
și share-uri, se întrezărește o doză bună de scepticism.
Pentru dr. Elena Corina Groparu, medic de familie în Brașov,
Alianța Medicilor este „singura șansă de revenire la o normalitate relativă a
sistemului sanitar de stat“, dar drumul va fi „greu și anevoios“.
Foarte activ pe grup este și un specialist în farmacologie
clinică din București, care a ales să-și spună Albertino Camus. Vrea să intre
în AM de îndată ce organizația va putea primi membri: „Cred că e mai mult decât
un sindicat. Mă simt reprezentat, pentru că propunerile discutate pe grup au
fost preluate în pozițiile publice ale Alianței Medicilor“. Nu este încrezător
când vine vorba de „ieșirea din apatie a colegilor“ și crede că va fi dificilă
organizarea de jos în sus, „la nivel de spital, la nivel de oraș“.
„Înainte de orice, Alianța este un produs emoțional“, îmi
explică dr. Marian Stamate, medic orelist la Spitalul Clinic Colțea. Îmi
mărturisește că îi e teamă să fie prea sincer în discuția cu mine, pentru că nu
vrea să își demoralizeze colegii. Postează aproape zi de zi în grup, de la
editoriale proprii, care încap în statusuri generoase, la sfaturi de PR date
altundeva de Elena Udrea, articole de presă, mesaje de încurajare, dar și
remarci critice la adresa prestațiilor liderilor Alianței în arena publică. Deși
intențiile din spatele inițierii AM sunt bune, „strategia e cam lipsă, și
mesajul inconsistent și difuz, chiar confuz“. Ce-i lipsește mișcării de pe
Facebook? „Un lider. Atât“, răspunde hotărât.
Ieșirea
de pe Facebook
Când și cum va ieși Alianța Medicilor de pe Facebook? Formarea
ei se anunțase în august ca preavizul unui protest de proporții. Efervescența
începutului a lăsat recent loc unei vădite amorțeli. Pe rețeaua socială e ușor
să întreții un nivel ridicat de activitate: mai postează cineva un mesaj
pozitiv de bună dimineața, plusează altul cu o știre locală având ca personaje
medicii... Să replici în viața reală activitatea din online e mai complicat.
„Medicii care nu vor șpagă“, „medicii gata de grevă generală“ sunt deocamdată
concepte necuantificabile. Proba va fi strângerea adeziunilor.
Din perspectiva lui Gabriel Diaconu, o voce deloc moderată în
conversația medici–sistem, „Alianța Medicilor se bucură de foarte multă
expunere, deși sensu stricto nu joacă niciun rol“. Pune capitalul de
încredere de care se bucură AM pe seama suspiciunii generale față de mișcările
sindicale, dar amintește că, tocmai fiindcă nu are statut de sindicat, AM nu va
putea reprezenta medicii în discuțiile cu autoritățile: „Pentru că România are
legi de asemenea manieră încât la masa bogatului ONG-urile nu au cum să
participe. Și să vrea, AM nu poate să intervină în negocieri. Că nu poate să
stea la masă. Ce poate să facă, este să plaseze mesajul. Or, din punctul acesta
de vedere, este ceasul al 13-lea“.
Bogdan Tănase mimează detașarea: „Este problema ministerului,
dacă dorește să ne invite. Asta nu ne împiedică să ne exprimăm opiniile
referitoare la orice decizie se ia. Și dacă vom avea reprezentativitate – că
acesta este un dacă – eu cred că vom avea un cuvânt de spus“.
„Alianța Medicilor este o făcătură, o emanație a unei frustrări
populare. Frustrarea asta populară a generat un grup care poate numără 30.000,
poate 15.000, e mai puțin relevant, dar care a avut viteză de contagiune foarte
mare și care a așteptat, fără să cunoască foarte bine legea, ca vocile
medicilor să fie auzite. Ei n-au încă experiența minorității, acesta va fi
primul șoc: momentul în care vor realiza că, deși au venit pe un val popular,
din tribună s-a scandat bravo, bravo, în momentul în care trec la fapte
pragmatice, or să redevină minoritari“, spune Gabriel Diaconu.
Prognosticul său e împărtășit și de Marian Stamate: „O mare
probabilitate este ca mișcarea să se stingă efectiv și să rămână o amintire
eșuată, nimic mai mult decât un grup de autopsihoterapie profesională online“.
Sindicate
și sindicaliști
Revendicările Alianței, atâtea câte au fost enunțate, sunt
revendicări pe care în mod normal le-am aștepta de la un sindicat. Triplarea
salariilor medicilor e cel mai des invocată. Dar încă de la apariția mișcării
online, inițiatorii au criticat dur activitatea sindicatelor – „sindicate de
casă“, cum le numea Letiția Coriu la sfârșitul lunii august, când anunța și
posibilitatea ca AM să devină un nou sindicat. Între timp însă, liderii
medicilor de pe Facebook au optat pentru înființarea unui ONG cu statut de
asociație profesională. Argumentul e cam tautologic: „Nu am luat în considerare
organizarea de tip sindical deoarece am văzut că până acum sindicatele
medicilor nu au reușit să facă nimic“, spune medicul anestezist. „Aveau marele
dezavantaj că niciodată nu au acoperit totalitatea medicilor din România“,
completează Bogdan Tănase. Îl întreb cum va rezolva AM problema lipsei
reprezentativității de care acuză sindicatele: „Dacă erai deja membru de
sindicat și noi înființam altul, ar fi trebuit să ieși din sindicatul din care
făceai parte și să te înscrii în cel nou. Unii oameni sunt în mișcarea
sindicală de douăzeci de ani și au anumite orgolii legate de această mișcare și
de ceea ce au făcut până la momentul respectiv. Într-un ONG poți să te înscrii,
chiar dacă ești membru de sindicat, chiar dacă ești implicat politic,
indiferent de afilierea ta anterioară“. Statutul de ONG nu le va da dreptul la
protest sau dialog social, dar actualul președinte spune că AM va reprezenta un
factor de presiune „pe oricine ia decizii în domeniul sanitar“.
Liderii AM ar intenționa să colaboreze cu sindicatele actuale,
în special cu cele active pe plan local, cum este Sindicatul independent al
medicilor din Buzău. În septembrie, un alt ATI-ist, dr. Victor Ioniță, liderul
sindical al medicilor buzoieni, anunța demisia în bloc, ca protest ales de trei
sferturi din colegii de la spitalul județean. Principala revendicare era,
desigur, legată de salarizare. Medicii de pe Facebook au susținut virtual
protestul, însă la un miting organizat în fața Guvernului la 12 octombrie au
participat doar douăzeci-treizeci de persoane. Sutele de participări anunțate
pe rețeaua de socializare nu s-au materializat. E drept că ploua.
Nu au fost mai mulți nici cei care au participat la protestul
din 1 septembrie, care a avut-o ca inițiatoare pe Gabriela Cucu, medic
psihiatru și pentru foarte scurtă vreme membră a grupului de discuții al AM –
până când a fost exclusă, fără explicații, de moderatori. Pe „Medici gata de
grevă generală...“, explicația vehiculată a fost că Gabriela Cucu ar fi
participat la o emisiune televizată ca reprezentant al AM (deși încă nu se
stabilise cine va reprezenta oficial Alianța) și că ar fi fost de acord cu
legalizarea plăților informale. Ea neagă însă că ar fi fost vreodată pentru
legalizarea „șpăgii“ și spune că, deși a încercat să contacteze reprezentanții
Alianței când a fost dată afară de pe grup, nu a primit niciun răspuns. Crede
că a deranjat apropierea ei de Florin Chirculescu, liderul sindicatului „Dr.
Ioan Cantacuzino“. Are de gând să intre în sindicat și a format, alături de
alți medici excluși din grupul inițial, o a doua platformă de discuții –
„Reforma în sănătate“, un grup privat în care nu acceptă decât medici. Privește
AM cu scepticism: „Ei au zis că fac multe, dar n-au făcut nimic. Cum ar putea
să ne reprezinte cineva care niciodată nu s-a dus să poarte vreo negociere?“.
Politicul.
Alegerile. Colegiul
Pentru AM, o temă principală de antagonism cu Colegiul Medicilor
o reprezintă poziția față de legalizarea plăților informale. În vreme ce CMR,
prin președintele Gheorghe Borcean, s-a arătat pentru căutarea unui mecanism de
acceptare a „onorariului“, reprezentanții AM susțin programatic eliminarea „plicului“
prin creșterea salariilor. „Medicii, în majoritatea lor, sunt onești. Odată ce
ni se vor da salarii pe măsura meritului, medicii vor renunța încet-încet sau
poate chiar mai repede la luarea plăților informale. Și nu vor mai fi cazuri de
condiționare a actului medical“, susține Letiția Coriu.
„În AM există mult idealism empiric, ca în orice mișcare la
început. Oamenii trăiesc sub impresia că fondul medicului român e bun“, crede
Gabriel Diaconu, care atenționează că există multă rezistență în comunitatea
medicală.
„Vrem să ne luăm Colegiul înapoi“, zâmbește Letiția Coriu. Atât
ea, cât și numeroși colegi din ONG-ul proaspăt creat vor candida la alegerile
programate în noiembrie. „Trebuie să fim cât mai mulți medici simpli care știu
ce înseamnă realitățile din teritoriu, cei epuizați de lipsuri și oboseală ar
trebui să aibă o voce și în Colegiul Medicilor.“
Bogdan Tănase spune că nu va candida la o funcție în CMR și pare
surprins de planul ca un număr cât mai mare de membri ai Alianței să participe
la alegeri. „Cine dorește poate candida, nu este interzis. Dar nu eu, nu cei
care sunt în poziții de lideri.“ Și-ar dori să vadă Colegiul mai vocal în
apărarea drepturilor medicilor, dar știe că prin statut nu acesta este scopul
organizației. Tocmai de aceea, nu e îngrijorat că activitatea Alianței va intra
în competiție cu a Colegiului: „CMR reglementează exercitarea profesiei de
medic în România. Noi ne propunem modernizarea sistemului sanitar“.
Nu e un obiectiv modest, asta e sigur. Nu e însă lipsit de
ambiguitate. Iar momentan nu a fost detaliat printr-un program-cadru. În afară
de triplarea salariilor, creșterea și transparentizarea finanțării în sănătate
(toate propuneri ușor utopice până la proba contrarie), medicii de pe Facebook
nu au venit cu o enunțare mai clară a ceea ce-și propun să obțină de la
guvernanți. Problema cea mai mare nu e însă asta, ci cine și cum
va purta dialogul cu decidenții.
„Până la un punct, e discurs. De la un punct încolo, ai nevoie
de acțiune. Românii, ca psihologie, sunt extrem de zgomotoși la veselie, e
efervescentă civilizația noastră, dar pe cât e de efervescentă, pe atât e de
subtilă. Dacă poți, delegi responsabilitatea: du-te tu. Lasă, lasă că rămân
aici, uite, eu te-aplaud“, pune amar diagnosticul Gabriel Diaconu.
Care vor fi membrii activi ai Alianței Medicilor? E nevoie de
puțin mai mult decât de un simplu grup de pe Facebook. Cine va vorbi în numele
lor? Au medicii un lider destul de puternic încât să ducă mai departe un mesaj
consistent? E nevoie de puțin mai mult decât de scrierea unor mesaje de revoltă
într-un status virtual. Și, cel mai important, în ce calitate vor participa la
conversație? Vor reprezenta o masă critică destul de mare încât să aibă ceva de
spus, din postura de organizație nonguvernamentală? Doar timpul o va spune, dar
experiența ne îngăduie să rămânem sceptici.
