Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Reportaje

Amintirea unei zile negre, 4 martie 1977

Viața Medicală
Cristina GHIOCA vineri, 4 martie 2022

Anual, la început de martie, pe buzele tuturor încolțesc aceleași întrebări: „Ce facem în cazul unui cutremur asemănător?”, „Cât de pregătită este ţara noastră pentru o astfel de catastrofă?”.

s2Astăzi, în urmă cu 45 de ani, tot într-o vineri, România era lovită de o catastrofă – un cutremur cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter, care s-a resimţit cel mai puternic în București și care a curmat viaţa a 1.500 de persoane, inclusiv personalităţi de marcă ale acelei perioade.

An de an, în preajma acestei date sunt readuse în memoria colectivă imagini cutremurătoare din acele zile, iar în mintea tuturor încolţesc aceleași întrebări: „Ce facem în cazul unui dezastru asemănător?”, „Cât de pregătită este ţara noastră pentru o astfel de catastrofă?”.

Provocări în caz de calamitate

Medicina de Dezastru este forma cea mai adecvată de a răspunde în mod coerent și adaptat unei situaţii de destructurare care lovește un grup social în urma unui eveniment dezastruos, cum este și cazul unui cutremur ca cel din 4 martie 1977, ne-a explicat dr. Radu Berca, medic formator, salvator, absolventul unui master în Medicina de Dezastru.

Radu Berca 1

Singurele modalităţi de a obţine un răspuns prompt în cazul unor asemenea evenimente sunt crearea unei forţe de răspuns rapid eficiente, alături de prevenirea și pregătirea populaţiei, însă acestea sunt în același timp și cele mai mari provocări ale Medicinei de Dezastru, a adăugat specialistul.

Chiar dacă România are o echipă de intervenţie în caz de dezastru, acreditată la nivel internaţional, de obicei, în cazul unei calamităţi, resursele sunt totdeauna insuficiente: „Ne bazăm în principal pe încercările autorităţilor de a face faţă situaţiilor de urgenţă și pe entuziasmul membrilor societăţii civile, care, sub forma unor ONG-uri, asociaţii și fundaţii, încep să se organizeze pentru a oferi suportul real de care populaţia are nevoie în asemenea condiţii”.

În cazul unui cutremur, operaţiunile pentru căutarea și salvarea în mediu urban a persoanelor afectate sunt printre cele mai complicate, implicând proceduri, tehnici, echipamente și personal instruit în numeroase tipuri de intervenţie.

caine salvator

În cazul subsolurilor, de exemplu, tehnicile de salvare din peșteri se pot dovedi extrem de folositoare. Prăbușirea căilor de acces spre etajele superioare ale unei clădiri face necesară aplicarea tehnicilor de intervenţie inspirate din salvarea montană și alpinismul utilitar, iar în cazul fisurării unor ţevi de gaze, a acumulărilor de gaze în spaţii închise sau a accesului în spaţii înguste, tehnicile salvatorilor din medii cu potenţial de emisie de gaze toxice, inflamabile și explozive și experienţa salvatorilor minieri sunt esenţiale.

Pandemia, un exemplu pentru gestionarea viitoarelor dezastre

Protocoalele în cazul unui cutremur ca acela din 1977 oferă indicaţii despre criteriile de triaj al victimelor, modalităţile de organizare a facilităţilor medicale mobile și adaptarea protocoalelor de urgenţă la situaţia dată de cataclism.

Dar oare cât de pregătit ar fi sistemul medical românesc de astăzi pentru un eveniment similar? Pentru a afla răspunsul la această întrebare, poate ar fi utilă o comparaţie cu modul în care a fost gestionată pandemia de COVID-19, ea însăși un dezastru.

Pandemia a arătat exact nivelul de răspuns al României în cazul unei calamităţi, crede dr. Radu Berca: „Pandemia a scos la iveală faptul că suntem o ţară de experţi în virusologie și epidemiologie, fiecare emiţând păreri «competente» în aceste domenii. Probabil că și cei care coordonează și gestionează în aceste momente intervenţiile au impresii similare privind intervenţia în cazul unui incident major cu prăbușiri de structuri construite, cum ar fi un cutremur similar celui din 1977”.

În opinia sa, în ţara noastră, un impediment major pentru specialiștii din domeniu îl constituie imixtiunea politicului care, în loc să-i ajute, îi împiedică să-și facă treaba: „Managementul actual al pandemiei a demonstrat cât de bine știm și putem să evaluăm corect resursele și posibilităţile proprii de intervenţie și când să solicităm sfaturi sau sprijin internaţional. E un fel de mândrie naţională care ne dă aripi să considerăm, așa cum și folclorul o spune, că «Românul se descurcă întotdeauna!»”.

De altfel, specialistul împărtășește opinia unuia dintre colegii săi care spunea că în România încă „se acţionează sub imperiul momentului și încercăm să ne organizăm”. El este însă optimist în ceea ce privește viitorul medicinei de intervenţie, considerând că ţara noastră se află pe drumul cel bun.

Asta datorită unor oameni precum col. (r.) medic prof. dr. Nicolae Steiner (care din păcate a decedat recent), expert internaţional NATO pentru Medicina de Dezastru, cu activitate în cadrul sistemului de Management al Crizelor și Urgenţelor civile, colegilor și discipolilor acestuia, dar și altor persoane interesate de salvarea de vieţi care au început să structureze planuri coerente de intervenţie și forţe de răspuns rapid. 

Totodată, se achiziţionează echipamente și tehnica necesare în acest sens, apoi, pe de-o parte, s-au stabilit relaţii internaţionale de cooperare și parteneriat, iar pe de alta, s-au conturat măsuri de prevenire și pregătire a populaţiei.

PLANURI LA ZI ÎN CAZ DE CUTREMUR

Dacă mâine, în România, ar avea loc un cutremur ca cel din 1977 sau un alt eveniment de tipul unui accident colectiv sau al unei calamităţi, în spitale s-ar activa așa-numitul „Plan Alb” (folosit și în cazul pandemiilor
sau epidemiilor), au explicat reprezentanţii Administraţiei Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) la solicitarea Viaţa Medicală.

Fiecare unitate sanitară dispune de un astfel de plan, structurat pe
diferite niveluri de declanșare, începând cu nivelul activităţii de rutină, continuând cu Nivelul 1 de declanșare, cunoscut și sub numele de Cod Galben, și încheind cu Nivelul 2 de declanșare – Codul Roșu, care corespunde situaţiei în care numărul foarte mare de victime depășește capacitatea cotidiană a întregului spital de gestionare a urgenţelor, fiind necesară mobilizarea unor resurse suplimentare pentru majoritatea secţiilor din unitatea sanitară.

s1

Planul include o serie de măsuri generale printre care crearea unui centru de comandă și control la nivelul spitalelor, triajul victimelor, eliberarea locurilor de internare și oprirea activităţilor curente care nu au caracter de urgenţă și dirijarea resurselor către rezolvarea situaţiei de urgenţă.

Potrivit reprezentanților ASSMB, instituția nu are în administrare unităţi
sanitare încadrate în clasa RS I, care corespunde construcţiilor cu risc
ridicat de prăbușire la cutremure.

MOBILIZAREA UNEI NAȚIUNI

Cei care au trăit cutremurul din 1977 își amintesc încă străzile pline de dărâmături, groaza infiltrată în suflet și greutăţile cu care s-a confruntat societatea. Au rămas însă și cu amintiri mai puţin negre din acea perioadă.

Proaspăt medic specialist în Neurochirurgie, prof. dr. Vlad Ciurea se afla împreună cu un grup de colegi la Sinaia, în 4 martie 1977.

Vlad Ciurea

Își amintește și acum impactul cutremurului asupra României: „Toată populaţia ţării a suferit, dar mai ales cea a Bucureștiului, unde impactul cutremurului a fost foarte puternic. (...) Nu am realizat iniţial ce moment dificil este, ce se întâmplă în întreaga ţară, dar ne-a frapat că, odată coborâţi în oraș, lumea ieșise din case, era îngrozită și comenta asupra cutremurului. Apăruseră deja primele date (...) din București, în care se vehiculau tot felul de ipoteze, de la «nu s-a întâmplat aproape nimic», la «s-au întâmplat lucruri foarte, foarte grave»”.

A decis, împreună cu colegii săi, să-și întrerupă concediul și să se întoarcă de urgenţă la București, la serviciu. Considerau că era de datoria lor ca medici să facă acest lucru. În plus, își făceau griji și pentru cei dragi. A doua zi, în drum spre București, au văzut clădiri întregi afectate de cutremur, iar cu cât se apropiau de Capitală, distrugerile erau mai însemnate.

Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”, la care lucrau, a fost extrem de solicitat. Cazurile grave fuseseră deja tratate în primele ore de la cutremur, dar mai erau încă multe de făcut: „În afara stării de agitaţie, de groază, de panică (...) ca doctori, încontinuu ne veneau tot felul de cazuri de la alte spitale, ori direct de sub dărâmături”, își amintește profesorul Ciurea.

Așa a ajuns în grija sa și cel mai tânăr supravieţuitor al cutremurului, un bebeluș de numai câteva luni care fusese prins sub dărâmături împreună cu mama și bunica sa, într-un bloc de pe bulevardul Magheru. Iniţial, fusese transportat la Spitalul „Grigore Alexandrescu”: „Profesorul Pesamosca m-a rugat să îl preiau, spunându-mi că e un caz neurochirurgical. Copilul a supravieţuit. (...) Nu a fost nevoie de intervenţie neurochirurgicală, ci doar de o reechilibrare hidroelectrolitică, metabolică, o îngrijire corespunzătoare și tratare a leziunilor de
sistem nervos, traumatice”.

Copilul s-a recuperat complet, iar astăzi este actor la Teatrul de Comedie din București, a spus prof. dr. Vlad Ciurea.

La adăpost... într-un copac

Endocrinolog de profesie, prof. dr. Constantin Dumitrache nu a tratat foarte multe persoane afectate de cutremur.

Prof. dr. Constantin Dumitrache

Își amintește însă o întâmplare mai puţin obișnuită din acea perioadă:„Aflându-mă în cabinet am văzut pe geam un bărbat suindu-se într-un copac. M-am dus la el, l-am întrebat ce caută acolo și l-am rugat să se dea jos din el. Mi-a zis că nu știe de ce s-a urcat acolo, dar că nu mai poate să coboare. A trebuit să chem pompierii ca să-l dea jos de acolo”.

Personal nu s-a speriat foarte tare în momentul cutremurului, mai rele au fost gândurile ulterioare, mărturisește specialistul: „Multă vreme după aceea am urmărit ce se întâmpla. Ni se spunea că o să mai fie replici. (...) După cutremur am evitat o perioadă să mai urc sau să cobor cu liftul. De asemenea, mergeam mai spre mijlocul străzii uitându-mă în dreapta și stânga, ca în cazul în care se dărâmă ceva să nu mă lovească”.

Uniţi pentru supravieţuire

Pe atunci medic cardiolog la Spitalul Clinic Colţea, dr. Mircea Cinteză nu a tratat nici el foarte multe persoane afectate de cutremur. A auzit însă problemele cu care se confruntau colegii săi: „Au primit foarte mulţi răniţi deodată și trebuia să existe personal suficient ca să îi vadă pe toţi, în special în zona de traumatisme”.

Dr. Mircea Cinteză

I-au rămas în minte totuși blocurile dărâmate de pe strada Lizeanu și de la Scala. „În perioada imediat următoare cutremurului am străbătut orașul ca să ajung la spital și le-am văzut cu ochii mei. Erau dărâmături peste tot”, spune medicul.

Dincolo de dărâmături și de numărul mare de răniţi, problemele determinate de cutremur au fost și de altă natură, își amintește profesorul Ciurea: „Gazul era o problemă, apa era o problemă, alimentaţia la fel, dar nimeni nu se plângea. Cutremurul a dus la o mobilizare a întregii naţiuni. Toţi luptam pentru același lucru, toţi luptam pentru viaţă, pentru supravieţuire. Pe vremea aceea exista un fond de rezervă pregătit pentru calamităţi și ţin minte că am primit ajutor și de la Armată, încât nu am dus lipsă de elementele esenţiale de care aveam nevoie în acele momente: mănuși, măști, dezinfectante, perfuzii. Toate au venit astfel încât ne-am putut desfășura activitatea în condiţii mai mult decât acceptabile”, a conchis profesorul Ciurea.

Etichete: cutremur 77 4 martie 1977 radu berca vlad ciurea medicina de dezastru cutremur Bucuresti cutremur

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.